Gina Felicia Ciubotaru, tânăra româncă din Moncalieri, care a riscat să-şi piardă viaţa după ce prietenul ei i-a dat foc, s-a întors acasă, după aproape 2 luni de zile petrecute în spital.
După ce a stat în comă mai multe zile, din acea seară de 5 septembrie, condiţiile ei fiind considerate disperate, Gina a reuşit să-i suprindă chiar şi pe medici, prin capacitatea ei de lupta pentru a-şi reveni.
Anunţul a fost făcut chiar de către tânără, pe pagina ei de Facebook, pe 28 octombrie: “Un salut tuturora! Sunt acasă şi sunt destul de bine! Vă mulţumesc din suflet pentru încurajări şi pentru toate gândurile voastre! Sunt fără cuvinte!”
Deşi în convalescenţă, Gina a ţinut să mulţumească pentru mesajele de încurajare primite, prietenilor ei de pe Facebook, printre care se află şi Redacţia Gazetei Româneşti:
“Am văzut comentariile şi nu îmi vine să cred câte persoane mi-au fost alaturi! Am luptat cât am putut, pentru a nu dezamăgi pe nimeni! Vă pup şi vă mulţumesc din nou!”
Povestea Ginei şi versurile pe care tânăra româncă le-a scris înainte de tragedie i-au impresionat pe cititorii “Gazetei”, care au încurajat-o, trimiţând mesaje şi comentarii pe pagina noastră de Facebook, în timp fata ce era în comă, la spitalul din Torino.
Miruna Căjvăneanu
Citeşte şi: