in

Statul italian va acoperi cheltuielile de înmormântare ale celor doi români morţi la inundaţii

Roma 31 octombrie 2011- Marian Ştefan Turcu, un tânăr zugrav român de 31 de ani, împreună cu prietenul său Nicolae Corneliu Huţuleac, de 37 anni, sunt cei doi români care au murit în urma unei surpări de teren, cauzată de inundaţiile care au avut loc în Liguria, marţea trecută.

Corpurile celor doi bărbaţi, care locuiau împreună într-o casă din localitatea Cassana (Borghetto di Vara), au fost identificate vineri, 28 octombrie, de către familii şi urmează să fie transportate în România pe cheltuiala statului italian.

Potrivit lui Ovidiu Pufu, de la Biroul de presă al Ambasadei României la Roma, “familiile celor doi decedati au contractat transportul corpurilor neînsufleţite în tara, urmând ca prefectura din La Spezia să le deconteze cheltuielile”.

In aceeaşi casă, în momentul tragediei, mai locuia o româncă, Dana Scarlatescu, prietena lui Marian Turcu. Vecinii au reuşit să sape cu mâinile printre dărâmături şi să o extragă pe româncă. Tânăra, grav rănită şi în stare de şoc, a fost internată ulterior la spitalul din La Spezia, secţia de reanimare.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atentat la viaţa lui Dan Diaconescu. Bentley-ul său a ajuns în Dâmboviţa

Raport OMS: În Italia, 25% dintre asistentele străine sunt românce