Dana Betlevy este o bucureşteancă de 43 de ani stabilită la Roma în urmă cu patru ani. În România, a studiat ingineria metalurgică la Politehnică şi a lucrat inspector de personal şi contabilă. A luat-o de la capăt în Italia, convinsă că acesta este destinul ei. Acum lucrează în hoteluri şi este reporter voluntar pentru un ziar american.
A venit în Italia în vacanţă la invitaţia unor prieteni români care trăiau în Padova. Dana este practicantă Falun Dafa (sau Falun Gong), o disciplină antică chinezească care ajută la găsirea păcii interioare. Cu ocazia venirii în Italia, Dana a aflat că aici sunt mai puţini practicanţi de Falun Dafa decât în România şi a decis să rămână în Italia, pentru a ajuta la răspândirea acestei discipline. Sosirea ei aici a coincis cu începutul campaniei împotriva românilor.
Decizia de a rămâne aici a devenit una definitivă. Dana spune un lucru surprinzător: “Eu mulţumesc poporului italian. Aici am aflat că ai dreptul să fii respectat. Am aflat că există societăţi care stiu să se gândească la om. M-a impresionat, acum patru ani când am venit aici, un lucru simplu, dar care în România nu exista: când se termină trotuarul şi începe strada, în România e o bordură înaltă pe care trebuie să o sari, sau să o ocoleşti. În Italia când se termină trotuarul, există o pantă pe care poţi să o cobori uşor, cu valiza sau căruciorul. Este un lucru nesemnificativ, dar acest lucru m-a făcut să înţeleg că aici există atenţie şi grijă faţă de om, grijă pe care ulterior am simţit-o. Chiar dacă Italia nu este paradisul.”
Demnitate şi orgoliu
Tot aici a înţeles că demnitatea nu înseamnă orgoliu. “Noi, românii, avem foarte mult orgoliu, care face rău. Noi am trăit sub comunism vreme îndelungată, iar comunismul ne-a virusat comportamentul, fără să ne dăm seama. Chiar şi faptul că ne interesază ce face vecinul, deşi nu avem nici o treabă cu vecinul. La fel, competiţia cu ceilalţi. Eu ajungeam la serviciu şi intram de dimineaţă cu “hei rupul” cu care am fost învăţaţi, până într-o dimineaţă când şeful meu mi-a zis să nu fac nimic, să mă duc întâi să iau micul dejun, să beau o cafea, şi apoi să mă apuc de treabă.
A fost prima dată când un şef m-a tratat aşa. În Italia ei au concepţia de a munci, dar nu trebuie să mori muncind. Noi am fost învăţaţi să fim plătiţi prost, iar ca să supravieţuim, să dăm cât mai mult.”
Iniţial a lucrat ca baby sitter, şi trei ani a făcut naveta între România şi Italia, pentru că necunoaşterea limbii italiene nu îi dădea siguranţ a de a rămâne aici. Dar între timp şi-a depus cv-ul la diverse agenţii de plasare în
Italia. În prezent lucrează ca ajutor de bucătar, spală vasele, face curăţenie în camere de hotel. Lucrează pentru trei hoteluri de lux în Roma. Munca de jos nu o sperie şi se simte satisfăcută. În felul acesta, se poate ocupa de cele două pasiuni ale ei: mişcarea Falun Dafa şi jurnalismul.
Reporter free lance
Dana este reporter free lance pentru ziarul The Epoch Times. Cea mai mare satisfacţie a ei de când este în Italia este faptul că de curând administrează pagina italiană a acestuiziar, fiind recomandată de redacţia europeană a ziarului. The Epoch Times a fost înfiinţat la New York de către chinezii dizidenţi, din dorinţa de a emite ştiri adevărate despre ceea ce se întâmplă în China. Stirile despre China sunt punctul forte al ziarului, iar la versiunea italiană online se lucrează încă, fiind offline pentru moment.
Însă Dana colaborează pentru versiunea românească şi uneori scrie articole şi pentru ziarul din New York.
O altă satisfacţie, mai mică, a avut-o atunci când în bucătăria unui restaurant, bucătarul a lăsat-o să pregătească “lasagne” singură, iar “le maître” a venit să îl felicitepe bucătar, neştiind că o gătise ea.
Responsabili de propria imagine
Dana are un mesaj de transmis românilor: “Pe unde m-am dus, a trebuit să dau dublu sau triplu ca să pot să şterg imaginea proastă pe care au lăsat-o alţi români înaintea mea. Este un lucru dureros. N-aş fi crezut dacă mi-ar fi spus cineva. Nu ştiu în alte părţi cum e, dar cel puţin la Roma, când mă urcam în autobuz când nu aveam maşină şi auzeam români vorbind, îmi spuneam în gând: Bine că italienii nu înţeleg ce spun oamenii ăştia. Îmi venea să intru în pământ de ruşine. Cine poate să folosească astfel de cuvinte nu are pregătire şi nu are un minim de educaţie. Dacă avem o imagine proastă, din nefericire ea vine tot din interiorul nostru. Suntem responsabili, îmi pare rău.”
Acum urmează un curs de elaborare de salarii (elaborazione buste paghe), adică exact meseria pe care a avut-o în ţară, dar spune că îi este greu, din cauza limbajului italian de specialitate.
Ruxandra Drăgoescu
