Papa Francisc s-a întâlnit cu un grup de orfani români, cu care a avut un dialog emoționant. Întâlnirea, orgaizată de ONG-ul „FDP protagonisti nell’educazione”, a avut loc la începutul anului la Vatican, iar acum Vatican Insider a publicat fragmente din acest dialog, preluate de Rador.
Papa Francisc a mărturisit că a plâns când a citit întrebarea pe care i-a trimis-o un tânăr din România „refuzat” de două ori de mama lui: prima dată, când avea două luni de viaţă şi l-a abandonat într-un orfelinat; a doua oară, la 21 de ani când, după ce a găsit-o, a locuit cu ea timp de două săptămâni, „dar nu se comporta bine cu mine şi am plecat”.
„Tatăl meu a murit. Ce vină am eu dacă ea nu mă vrea? De ce nu mă acceptă?„, întreba băiatul.
Francisc s-a întâlnit la Vatican cu un grup de orfani români ajutaţi de ONG-ul „FDP protagonisti nell’educazione” şi a recunoscut că este extrem de emoţionat: „Vreau să fiu sincer cu tine. Când am citit întrebarea ta, înainte de discurs, am plâns. Am fost alături de tine cu câteva lacrimi. Pentru că nu ştiu, mi-ai dat mult; la fel şi ceilalţi, dar povestea ta m-a afectat mult. Când vorbim de mamă întotdeauna e ceva… şi în acel moment m-ai făcut să plâng”, a spus la întâlnirea din 4 ianuarie.
În grupul pe care l-a întâlnit suveranul pontif erau fete şi băieţi, unii adolescenţi, alţii deja tineri părinţi. Toţi erau însoţiţi de Simona Carobene, responsabilă la „FDP”. Papei Bergoglio i-au pus întrebări despre viaţă şi despre moarte, despre boală şi despre păcate, despre durerea provocată de abandonul propriilor părinţi, despre dificultăţile de a menţine legături durabile sau de a accepta răspunsurile unei Biserici care, uneori, pare să construiască „ziduri” mai mult decât „poduri”.
„În viaţă sunt multe întrebări: „De ce?” la care nu putem răspunde. Putem doar să privim, să ascultăm, să suferim şi să plângem„, a spus Papa.
Cazul tânărului abandonat de mamă, de exemplu, este o întrebare fără răspuns: „Nu este chestiune de vină, este chestiune de mari fragilităţi ale adulţilor, provocată în cazul vostru de sărăcie, de nedreptăţi sociale care îi strivesc pe cei mici şi pe cei săraci, dar şi sărăciei spirituale„. Este rezultatul unui „sistem social greşit, inuman, care împietreşte inimile, care duce la greşeli”, care „face astfel încât să nu găsim calea dreaptă”. Iar această „sărăcie spirituală împietreşte inimile şi provoacă ceea ce pare imposibil, ca o mamă să îşi abandoneze propriul copil”.
Totuşi, Papa este convins: „Mama ta te iubeşte, dar nu ştie cum să îţi arate, nu ştie cum să exprime sentimentul. Nu poate pentru că viaţa este grea, nedreaptă. Iar acea iubire închisă în ea nu ştie cum să o spună şi cum să te mângâie„. Suveranul pontif îi cere tânărului „să se roage pentru ca într-o zi să îţi arate acea dragoste” şi îl încurajează: „Nu fi sceptic, ai speranţă„.
Această „fragilitate” a adulţilor, potrivit Suveranului Pontif, este aceeaşi care îi face pe unii părinţi să îşi iubească copii dacă sunt sănătoşi, în timp ce „pe cei bolnavi sau cu probleme nu”, cum scria un alt tânăr. „În faţa fragilităţilor celorlalţi, precum bolile, sunt unii adulţi mai slabi, nu au forţa suficientă pentru a suporta fragilităţile. Şi asta pentru că ei înşişi sunt fragili”, explică Papa Francisc, folosind o metaforă: „Dacă eu am o piatră mare, nu pot să o pun pe o cutie de carton, pentru că piatra striveşte cartonul…„.
„Există părinţi fragili, pentru că sunt femei şi bărbaţi cu limitele lor, păcatele şi fragilităţile lor pe care le au în suflet, şi poate că nu au avut norocul să fie ajutaţi când erau mici. Şi merg înainte în viaţă cu acele fragilităţi pentru că nu au fost ajutaţi, nu au avut oportunitatea pe care am avut-o noi de a găsi o persoană prietenă care să ne ia de mână şi să ne înveţe să creştem şi să fim puternici pentru a învinge fragilităţile”. „Este greu să primim ajutor de la părinţi fragili şi uneori noi trebuie să îi ajutăm„, observă papa. Însă, „în loc să îi reproşez vieţii că mi-a dat părinţi fragili şi eu nu sunt atât de fragil, trebuie să mulţumesc pentru că eu pot ajuta fragilitatea părintelui, pentru ca piatra să nu strivească cutia de carton”.
Papa Bergoglio a vorbit, apoi, despre îndoielile unui băiat care, anul trecut, în Joia Mare, l-a văzut murind pe unul dintre prietenii lui de la orfelinat. „Un preot ortodox ne-a spus că a murit păcătos şi, de aceea, nu va merge în Paradis. Eu nu cred că este aşa”, spune tânărul. Iar Papa Francisc i-a răspuns imediat: „Probabil că acel preot nu ştia ce spune, poate că în acea zi preotul nu se simţea bine, avea ceva în inimă care l-a făcut să răspundă aşa. Nimeni nu poate spune că un om nu a ajuns în ceruri. Îţi spun ceva care probabil te surprinde: nici despre Iuda nu putem spune asta. Tu l-ai comemorat pe prietenul vostru care a murit şi ai amintit că a murit în Joia Mare. Mi se pare foarte ciudat ce ţi-a spus preotul, ar trebui să înţelegem mai bine, poate că nu ai înţeles bine… Oricum, eu îţi spun că Dumnezeu vrea să ne ia pe toţi în Paradis, nimeni nu este exclus”.
În fine, Papa a consolat o femeie care şi-a dat fetiţa la orfelinat: „Unii oameni mă judecă că nu sunt o mamă bună. În schimb, eu cred că fiica mea este bine şi că am luat decizia corectă şi ne vedem des”, spune ea. „Sunt de acord cu tine că încredinţarea poate fi un ajutor în anumite momente dificile”, replică Bergoglio. „Important este ca totul să se facă cu dragoste, cu grijă pentru persoane, cu mare respect. Înţeleg că te simţi singură adesea. Te sfătuiesc să nu te închizi, să cauţi compania comunităţii creştine: Iisus a venit să formeze o nouă familie, familia sa, unde nimeni nu este singur şi cu toţii suntem fraţi şi surori”.
