in ,

Tragedie la Huelva, trei români morți și unul rănit într-un teribil accident de circulație, mașina s-a rupt în două

Trei tineri români cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, și-au pierdut viața iar un altul a fost rănit, în urma unui accident de circulație care a avut loc, marți, pe drumul A-486 din Lucena del Puerto (Huelva), scrie Gazeta de Spania.

Cauza principală a accidentului pare să fie viteza excesivă, șoferul pierzând controlul autovehiculului și ieșind de pe partea carosabilă a lovit un copac de la marginea drumului. În urma impactului mașina a fost pur și simplu ruptă în două.

Serviciile de urgență au fost alertate prin numărul unic 112, în jurul orelor 22:00, despre un accident grav ce a avut loc pe șoseaua A-486, care unește Moguer de Lucena del Puerto, la aproximativ cinci kilometri de Lucena. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție care nu au putut decât să confirme moartea celor trei bărbați de 20, 24 și 31 de ani.

Tânărul rănit a fost trasportat la spitalul de urgență Juan Ramón Jiménez, unde se află internat sub observație și din fericire nu pare a avea răni foarte grave.

“Este o tragedie! Unul dintre ei devenise tată acum câteva săptămâni”, spune viceprimarul din Lucena. Acesta a mai adăugat că, în urma producerii acestei tragedii, s-a decretat o zi de doliu iar steagurile de pe fațada Consistoriului vor fi coborâte la jumătatea catargului.

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Reacția guvernului după cazul românului bătut în Sicilia de un consilier PD: ”Ne exprimăm regretul…”

Datoria publică a Italiei crește în continuare. În trei ani a crescut cu 119 miliarde de euro