Doar un sfert dintre români au autoturism şi 57% au telefon, relevă studiul "Starea sărăciei din România în context european", realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, dat miercuri, publicităţii şi preluat de Agerpres.
Doar un sfert din români au maşină
Cercetătorii Institutului au citat un raport al Eurostat din 2010 care evidenţiază că spaniolii care nu au autoturism reprezintă doar 10% din populaţie, francezii 11%, suedezii 14%, germanii 17%, britanicii şi norvegienii 20%. La polul opus se află slovacii cu 48% din populaţie care nu are autoturism, bulgarii 67% şi românii cu 75%.
Jumătate din populaţie, fără telefon
Tot românii se află pe primul loc într-un clasament al cetăţenilor europeni care nu au telefon – cu 43%, urmaţi de bulgari – 39%, lituanieni şi unguri – cu 10%. La polul opus, se află suedezii – nici unul dintre aceştia nu duce lipsa telefonului, iar britanicii, spaniolii, germanii şi norvegienii care nu au telefon reprezintă doar 1% din populaţie. Maşină de spălat rufe au 45% dintre români şi bulgari, în timp ce 99% dintre spanioli beneficiază de aceasta. Românii au capacitatea de a-şi încălzi locuinţa în proporţie de 56% şi de a face faţă unor cheltuieli neaşteptate – 34%.
Doar 60% din locuinţe au baie proprie
Pe de altă parte, proporţia locuinţelor din România care dispun de baie şi toaletă în incintă nu depăşeşte 60%. Potrivit studiului, dotarea gospodăriilor româneşti este puternic diferenţiată, fiind mai echilibrată în urban. Locuinţele urbane au acces relativ larg la reţelele publice de canalizare, gaze naturale şi electricitate.
Cu toate acestea, 12% dintre locuinţele urbane nu au încă baie proprie. Din cele 7,4 milioane de gospodării din România, 44% sunt în rural, iar dintre acestea, 88% nu dispun de baie proprie.
Un motiv obiectiv al lipsei băilor din casele rurale din România este acela că nu există încă apă curentă şi canalizare în toate satele. În anul 2009, potrivit Institutului Naţional de Statistică, numai 13% dintre locuinţele rurale erau racordate la reţeaua centrală de canalizare, ponderea respectivă fiind cea mai redusă din UE.