Data de 12 septembrie 2011 este una istorică pentru comunitatea de creştini ortodocşi români din Peninsulă. Este data la care a fost recunoscută, oficial, Biserica Ortodoxă Română din Italia. Am discutat cu P.S. Episcop Siluan despre cum s-a ajuns la recunoaşterea din partea Statului italian, ce beneficii concrete vor avea ortodocşii români din Peninsulă şi despre responsabilitatea faţă de un milion de credincioşi, care alcătuiesc, acum, oficial, cea mai numeroasă comunitate de creştini din Italia, după cea catolică.
Procesul de recunoaştere din partea statului italian a fost unul complex şi a avut loc pe etape. Ca demersuri pregătitoare, au fost necesare: introducerea unui sistem unitar de administraţie bisericească şi de evidenţă contabilă în parohiile vicariatului Italiei; constituirea unei baze de date care să centralizeze realităţile existente în parohii, conform cerinţelor din partea statului Italian şi a administraţiei bisericeşti, efectuarea unui studiu de fezabilitate cu privire la posibilitatea salarizării preoţilor din fonduri proprii, şi plata integrală sau parţială a contribuţiilor sociale, respectând principiile legale ale statului italian, demersuri în vederea identificării şi achiziţionării unui sediu al Episcopiei Italiei.
În luna septembrie 2008 a fost achiziţionat sediul actual al Episcopiei, cu ajutorul guvernului României.
Pe data de 8 octombrie 2008 am înaintat oficial cererea la Ministerul de Interne italian. Atunci, în Italia existau 116 parohii ortodoxe româneşti: toate trebuiau verificate de către autorităţi, pentru a se stabili dacă fiecare dintre ele corespunde unor anumite cerinţe. Iniţial au fost verificate primele 60 iar ulterior s-a primit un aviz din partea prefecturilor locale pentru fiecare parohie în parte. Un proces lung, care a durat până în luna iunie 2011. Între timp, numărul parohiilor a crescut până la 160, la acestea adăgându-se patru mănăstiri şi două schituri, precum şi circa 30 de filii.
Următorul pas a fost obţinerea aprobării din partea Consiliului de Stat. Pe data de 7 septembrie, ministrul de interne Roberto Maroni a semnat documentaţia oficială, înaintată primului ministrul Silvio Berlusconi, care, la rândul său, a semnat-o pe data de 8 septembrie. În sfârşit, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a semnat decretul de recunoaştere. Prin Decretul Președintelui Republicii Italiene, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a primit recunoașterea juridică oficială ca și cult, din partea Statului Italian.
Cum au primit credincioşii români din Italia vestea recunoaşterii?
Mulţi dintre ei au primit vestea cu lacrimi în ochi, pentru că au văzut evenimentul ca unul de recunoaştere personală. Mai ales pentru că mulţi români au avut de suferit de pe urma atmosferei create şi alimentate de către o parte din mass media din Peninsulă, de ostilitate faţă de comunitatea de români. Marea majoritate a românilor din Italia sunt persoane cinstite şi să nu uităm faptul că în închisori sunt circa 3000 deţinuţi români- deci, proporţional vorbind, românii au un indice al criminalităţii mai scăzut decât alte naţionalităţi.
Care sunt efectele concrete pe care le va avea recunoaşterea din partea statului italian asupra Bisericii şi asupra comunităţii de români?
În primul rând, vorbim de efecte sociale: românii ortodocşi au devenit, astfel, oficial, prima comunitate creştină din Peninsulă, după cea catolică. Mă refer aici la comunitatea românilor, chiar înainte de aspectul instituţional, pentru că cele două realităţi sunt strâns legate între ele.
O altă consecinţă este faptul că fiecare parohie în parte are personalitate juridică.
De asemenea, va fi oficializată prezenţa noastră în închisorile şi spitalele din Peninsulă. Chiar şi înainte de recunoaştere, noi am avut o activitate intensă în închisori şi spitale, mai ales în oraşele unde există comunităţi mari de români: Roma, Torino, Milano, dar nu numai: chiar şi la Veneţia mergem des în închisoare, la deţinuţii români.
Un alt efect se va resimţi pe plan fiscal, plan pe care vom avea multe avantaje. Fiind un cult religios recunoscut, vom fi scutiţi de taxe pentru achiziţionarea imobilelor sau în cazul donaţiilor. De asemenea, sumele donate de către credincioşi sau de către persoanele juridice vor putea fi deduse din taxe. Vom putea beneficia de ajutorul diferitelor firme care vor putea deduce sumele respective din taxe, spre exemplu, atunci când construim un nou locaş de cult. Nu în ultimul rând, putem beneficia de 5 la mie (“5X1000”) din impozite, începând cu declaraţiile de venit ale anului viitor. În acest fel, vom putea dezvolta activitatea noastră socială.
Care sunt paşii următori, legaţi de recunoaşterea din partea Statului italian?
Următorul pas este acordul propriu zis cu Statul Italian (“intesa con lo Stato”), care va aduce ulterioare beneficii: credincioşii vor putea alege să doneze 8 la mie din impozite către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, vom putea fi prezenţi în şcolile din Peninsulă, acolo unde învaţă în jur de 100.000 de elevi români. Cei 160 de preoţi ortodocşi vor putea beneficia de asistenţa socială INPS ca membri ai clerului.
Câţi români fac parte din comunitatea ortodoxă din Italia?
Considerăm că circa 90% dintre românii prezenţi în Italia sunt ortodocşi, deci oficial este vorba de circa 800.000 de credincioşi, la care se adaugă cei care nu sunt înscrişi la Evidenţa Populaţiei. Lor li se adaugă cel puţin 300.000 de credincioşi din Republica Moldova şi circa 100.000 de români din zona Bucovinei, în actuala Ucraina.
Care este, azi, rolul Episcopiei faţă de emigranţii români în Italia?
Biserica este un punct principal de referinţă nu doar în ceea ce priveşte aspectul spiritual. Românii din Italia se regăsesc, din punct de vedere social, în Biserică. Aici îşi găsesc alinare sufletească, un sfat, chiar o masă caldă. Mulţi sunt şi cei care şi-au găsit astfel un loc de muncă. Din păcate, la bisericile din Peninsulă ajung şi români disperaţi, bolnavi care vin din România să se trateze şi nu ştiu unde să se informeze sau familii care îşi pierd aici o rudă. Am alocat din bugetul Episcopiei în jur de 200.000 de euro doar pentru proiecte sociale.
Biserica este importantă pentru că, aici, se păstrează adevărata identitate a poporului nostru. Mulţi dintre români îşi pierd identitatea, când ajung în străinătate. Uneori, tocmai această pierdere a identităţii duce la episoade de violenţă, la abateri de la lege.
Cât de mare este responsabilitatea pe care o aveţi, aceea a unui ”păstor” care trebui să aibă grijă de o comunitate de un milion de suflete?
Dacă m-aş gândi la responsabilitate, m-aş duce în munţi, să mă ascund, de unul singur în pace sufletească, pentru a lăsa pe altcineva, mai capabil, în locul meu. Dar tocmai acea responsabilitate mă obligă să ramân, atât cât va vrea Dumnezeu. Cea mai mare responsabilitate simt că o am faţă de copiii imigranţilor români, care deseori rămân fără puncte de reper spirituale. Părinţii sunt la muncă, iar bunicile sunt în România, şi nu pot să le transmită nepoţilor valori fundamentale, cum ar fi credinţa.
Există responsabilitatea faţă de foarte mulţi imigranţi, care ajung aici şi rămân fără un lco de muncă, sau sunt disperaţi că nu-şi pot plăti datoriile, sau responsabilitatea faţă de zecile de familii care riscă să se destrame, între România şi Italia.
Mulţi români care trăiesc în Italia au drepturi pe care nu ştiu să şi le ceară, au o mentalitate de străini, care trebuie remodelată: ei sunt cetăţeni europeni.
E vorba de multe complexe: mă refer, spre exemplu, la multe “badante” care acceptă deseori să se sacrifice pentru familiile de italieni pentur care lucrează, lăsând pe planul al doilea propriile familii, sau muncitorii care acceptă să lucreze fără contracte, suferind în tăcere.
Recunoaşterea Bisericii poate avea un efect pozitiv şi asupra “recunoaşterii” fiecăruia dintre românii din Italia şi asupra redescoperirii propriei identităţi”.
Interviu realizat de Miruna Căjvăneanu
