in

Cartea ”Ultima suflare” scrisă de Gelu Vlașin, prezentată și în Catalunya

Duminica, la Manlleu, aproape de Pirinei, de Franța marilor iubiri, într-un loc pitoresc, unde lumina Dumnezească se reflecta în bucuria oamenilor, la Parohia  Ortodoxa Romana “„Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”,  dupa Sfanta Liturghie oficiata de parintele paroh Adrian Apostol, am avut onoarea de a modera lansarea de carte de poeme a poetului Gelu Vlasin “Ultima suflare”. O carte frumoasă ca inima acestui poet născut în localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud. Un volum bilingv despre care criticii literari din Spania vorbesc cu mult drag:”Gelu Vlașin transformă lumina în cuvânt!”

Azi când trăim într-o lume din ce în ce mai puțin atentă la valorile spirituale, Doamna Stela Vidrașcu, Președinta Centrului Cultural Român din Catalunya, a organizat acest frumos moment literar.

Am întâlnit oameni la Manlleu care găsesc timp, loc și ochi pentru poezie, poezia din cărți, poezia din sufletele noastre. Poezia e tot ce merita să ne amintim dintr-o viața, iar poetul e pasarea care plutește pe aripi de vise și de mister.

Gelu Vlașin are la activ 18 cărți publicate în mai multe limbi, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Spania, membru al Asociației Mondiale a Scriitorilor, președinte al Asociației Culturale DIVERBIUM, Președinte de Onoare al Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Spania.

Cineva a zis că a scrie poezie înseamnă a trimite scrisori lui Dumnezeu, iar Acesta cunoscându-le dinainte mesajul, alege oamenii care au în inima lor aceeași adresă de destinație.

Citind o poezie, trebuie să vezi dincolo de cuvinte, pentru că poezia este ceea ce dictează inima. Protagonistul acestui eveniment literar, citind poemele “Mama” și “Mâna “, a trezit emoții de nedescris în inimile celor prezenți.

Aici, la Manlleu,la  Parohia „Sfântul Voievod  cel Mare, l-am cunoscut pe părintele paroh Adrian Apostol, un om cu drag de carte și de poezie, Dumnealui ne-a recitat din versurile marelui poet George Coșbuc, un părinte-promotor al limbii și culturii românești, care a îndemnat tinerele familii să nu uite de carte și de obârșia noastră, sa le citească copiilor din versurile și poveștile scriitorilor români.

Invitată la aceasta prezentare de carte a poetului Gelu Vlașin a fost Angela Mocanu, ea a adus un farmec aparte acestui moment literar cu doua piese interpretate cu duioșie și drag: “Ruga pentru părinți” și balada “De ce?” .

O altă invitată la acest eveniment de suflet a fost o dulce copilă cu numele Ioana Dumitrescu, ea ne-a prezentat o piesa la vioara.

A fost o întîlnire deosebita, o atmosferă de suflet, în multe inimi. M-am întors acasă cu bucurie dăruită de ființe frumoase și calde. Dincolo de cuvinte rămân oamenii.

Marina Dirul

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De la Cotnari a devenit vedetă în viticultura din Elveția. La doar 33 de ani produce cele mai bune vinuri elveţiene

Interdicție pentru o româncă titulară a două hoteluri situate lângă Lacul Garda, posibile investiții cu banii MAFIEI