in

Asociația Românilor din Italia, festival de zile mari la Milano: “România – Tradiții și Valori Europene”.

Comunicat de presă

Asociația Românii în Italia, condusă de ing. Romulus Popescu, organizează la Milano a XIII-a ediție a celui mai longeviv festival românesc din Italia. Este vorba despre Festivalul “România – Tradiții și Valori Europene”.

Acest festival contribuie la păstrarea şi promovarea tradițiilor si mesteșugurilor românești, la descoperirea de noi şi autentice talente din sânul comunității românești din Diaspora, de a duce mai departe zestrea noastră folclorică de o inestimabilă valoare și de a face cunoscute și altor națiuni stabilite la Milano, cultura, tradițiile și valorile noastre naționale. Ne propunem să vibrăm sufleteşte pe ritmurile celor mai frumoase melodii de inspiraţie tradiţională, cinstind frumuseţea costumului nostru popular.

Festivalul “România –Tradiții și valori europene” reprezintă un proiect de suflet, care s-a născut și dăinuie de 13 ani datorită iubirii față de țara mamă, conștiinței naționale, necesității de a promova și menține vii valorile si tradițiile românești. Fără trecut, nu putem avea viitor. Suntem un popor cu o istorie de milioane de ani, cu tradiţii care s-au transmis din generaţie în generaţie şi care ne definesc ca naţie. Avem datoria de a le promova şi de a le transmite mai departe tinerilor și copiilor noștri, pentru a ne păstra identitatea. De asemenea, e important să arătăm și italienilor și altor popoare care trăiesc la Milano, ce înseamnă România, să vadă și fața frumoasă a țării noastre, nu doar ceea ce se scrie urât despre noi în presa italiană.

Festivalul se va desfășura în două zile, sâmbătă 30 septembrie 2017, orele 17.00 la Consulatul General al Romaniei la Milano și duminică 1 octombrie 2017, orele 15.00 la Colonne di San Lorenzo  din centrul orașului Milano.

Sâmbătă 30 septembrie 2017, orele 17.00, la Consulatul General al României din Milano va avea loc un inedit spectacol de muzică și poezie, susținut de folkistul și scriitorul  ieșean Paul Arva și Viorel Burlacu din Chișnău. De asemenea, Paul Arva iși va lansa cartea “Mina de gânduri”, despre care declară:

“M-am decis să mă desprind din propriile mele menghine și m-am aventurat în adâncul minei mele, așa cum n-am făcut-o niciodată. Cu un crez și cu o lopată, așa mi-am croit drum până la cele mai profunde simțiri ale mele. Am stiut că trebuie să împlinesc această călătorie, am vrut să-mi văd sufletul mai îndeaproape.”

Prezent pentru a doua oara la festivalul românesc, artistul Octavian Mîndruta din București va interpreta câteva șlagăre românești.

Și pentru că ne dorim să promovăm și arta românească, l-am invitat la festival pe timișoreanul Tudor Andrei   Odangiu , care va expune la consulat o serie de tablouri absolut minunate.

Iată ce înseamnă arta pentru Tudor:

“Arta are o influenţă profundă asupra vieţii de zi cu zi a unui artist: “Vezi lumea pictată. Tot ceea ce văd, o perspectivă, mi se înfăţişează ca o lucrare. La orice persoană mă uit, e ca şi cum aş avea un scanner, şi o văd tablou, un posibil tablou. E ceea ce se întâmplă şi muzicienilor. Nişte simpli paşi, peste asfalt, pot să amintească ritmul unei melodii. La fel actorii, ce nu mai reuşesc să aibă un comportament normal, ci interpretează continuu. Pentru mine, totul are o lumină şi o culoare diversă. E pictură. “

Duminică 1 octombrie 2017, ora 15.00 la Colonne di San Lorenzo din centrul orașului Milano va avea loc tradiționala sărbătoare în piață, care de 13 ani se desfășoară în aceeași locație. Programul artistic va cuprinde: dansuri și cântece populare românești, recital de șlagăre românești, expoziție de ii tradiționale, unele vechi de circa 100 de ani, care aparțin colecționarului Marian Ahalani, paradă de costume populare și ii, coordonată de designerul Irina Țirdea.

Cu sprijinul doamnei Domnica Vrașmaș va avea loc și o demonstrație de artă populară. Practic, în văzul tuturor, vom arăta cum se cos iile tradiționale.

Vom amenaja și un stand de carte românească. Dorim să transmitem copiilor români care învață în școlile italiene plăcerea de a lectura poveștile copilăriei noastre. Vor avea ocazia să răsfoiască și chiar să păstreze cartea de povești sau poezii care le-a plăcut cel mai mult.

Artiști români consacrați vor urca pe scena festivalului. Până în acest moment avem confirmarea prezenței artistului Octavian Mindruta, folkistului ieșean Paul Arva, Viorel Burlacu din Chisnau, Ansamblului de copii „Cununita”, solistei Victoria Pădure, formației de muzică populară Viktoria Band.

Actuala ediție a Festivalului “România – Tradiții și Valori Europene” este organizată cu patronajul Consulatului General al Romaniei la Milano si al Primăriei Milano.

Sponsorii evenimentului sunt : Alleanza Assicurazioni, Moneygram, Happy Comunication, Digi Mobil Italia, Avocatul Renato Maturo, Gastronomia Dacia, Magazinul romanesc Sapori dell’Est, Iris Collection, Magazinul Spose di Andre ( Concorezzo), Look Mania,  Cofetaria Divo’s, Tipografia Plasti Car.

Partenerul media al evenimentului este Gazeta Românească.

Vă așteptăm, cu mic, cu mare să petrecem două zile în spirit românesc și viu colorat. Ia-ți IA cu tine și vino la festivalul autentic românesc din Milano!

Larisa Axinia

Vicepreședinte Asociația Romanii în Italia-Milano   

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Acri, i-a spart arcada soției cu pumnul, obligat să locuiască la rude în arest domiciliar

Liberalii au o nouă filială în Calabria. ”Am întâlnit persoane potrivite, la locul potrivit”