Pasquale Capriglione, italian de 25 de ani născut în provincia Avellino, a decis să-și ia licența la Timișoara. ”Acolo puteam face și formare teoretică, nu numai practică”. Apoi a decis să se mute la Viena pentru specializare. ”Caut acea independență pe care Italia nu a fost în măsură să mi-o ofere”. Povestea lui, publicată de Il fatto Quotidiano, începe cu două precizări importante făcute de Pasquale: ”Romii și românii nu sunt același lucru”. ”Nu toți românii sunt hoți”.
În prima discuție pe care a avut-o Pasquale Caprigliano la universitate, colegii săi au încercat să demonteze stereotipurile legate de poporul român. Se afla la Timișoara, la 18 ani, pentru a începe studiile în Medicină și Chirurgie.
”Încă îmi amintesc acele discuții. Ei ne considerau în mod afectuos verișorii lor bogați și este trist să vezi cum uneori poporul italian îi asociază numai cu fapte de cronică neagră”. Pasquale și-a dat jos halatul de câteva minute, tocmai a încheiat garda de noapte la spitalul din Krems an der Donau, oraș din apropiere de Viena. Tânărul de 25 de ani, după o licență în Medicină și Chirurgie obținută cu notă maximă în România în 2016, a ajuns la specializare în Austria.
”După șase ani fantastici petrecuți în România, am simțit nevoia unui nou stimul pentru parcursul meu formativ”. Și experiența românească i-a servit și pentru selecția austriacă, având în vedere că ”diferiții selectatori au apreciat faptul că am studiat în străinătate, subliniind capacitatea mea de adaptare într-o țară străină”.
Dorința de a călători a fost cea care l-a făcut să aleagă să studieze medicina departe de casă. Există apoi colțuri ale Italiei unde povestirile sătenilor pot lăsa imprimată încă o aură de fascinație. Astfel, Pasquale își amintește că în micul sat din provincia Avellino unde a crescut, la Sirignano, când era la liceu, câțiva tineri din satul său au început să se mute în România pentru muncă și studii.
”Vorbind cu ei am aflat despre o lume complet diferită de cea descrisă de mass-media, deloc înapoiată, ci în mare creștere și cu mare spirit civil”. În special Timișoara, care va fi Capitala europeană a culturii în 20121, întruchipa pentru el magia Europei zorilor, un melting pot în care diferite culturi intră în contact în manieră pașnică. Și ”datorită și ospitalității unui popor excepțional precum cel român” Pasquale s-a simțit integrat într-o realitate ”gata să primească pe oricine, indiferent de categorie socială, naționalitate sau orientare religioasă”.
Celor care vor să-i aducă critici că a ales să se formeze ca medic în România, Pasquale le amintește că și pentru el proba de admitere a fost rigidă. ”Diferența substanțială față de testul de admitere italian este că nu există întrebările de cultură generală, care din păcate în unele cazuri în Italia dezavantajează o parte dintre aspiranții la meseria de medic”.
În ce privește taxele universitare, cu siguranță la universitățile române sunt mai mici față de cele din Italia. Totuși ”acesta e un aspect pozitiv care permite și unor persoane mai puțin avute să-și poată urma visul”. Un alt factor care îl face să recomande România este că spre deosebire de Italia garantează o formare nu numai teroretică, ci și practică, ”lucru foarte important pentru cei care vor să-și continue parcursul în străinătate”.
În timp ce completează fișe clinice sau începe garda de noapte, în Austria, lui Pasquale i s-a întâmplat să întâlnească diverși medici care după ce au obținut licența în Italia au ales să plece ”pentru a avea un viitor care să nu fie instabil”.
El, care nu a lucrat niciodată în Italia, a păstrat legătura cu mulți amici care au decis să rămână în Italia, însă s-au trezit ”într-o lume a muncii formată din incertitudini și în majoritatea cazurilor subplătită”.
Astfel că italianul de 25 de ani nu reușește să-și imagineze viitorul său pe meleagurile pe care s-a născut. ”În Italia pe moment nu văd perspective favorabile pentru parcursul meu formativ, însă nu exclud să mă întorc în vreo câțiva ani, îmbogățit cu experiențele mele în străinătate”.
Ce căuta tânărul italian de 18 ani atunci când a plecat către România și ce caută acum în timp ce alege să se specializeze în Austria, în loc să se întoarcă acasă?
”O țară care să pună în centrul discuției cetățeanul, care să se ocupe de nevoile sale și de dorințele sale și în special care să investească în tineri, lucru care din păcate în Italia pentru moment nu se întâmplă”. Astfel pentru el, medic de 25 de ani, din iunie a început o nouă aventură austriacă, în căutarea acelei independențe economice și intelectuale, ”pe care din păcate Italia nu a fost în măsură să mi-o ofere”.
