Iuliana Funduianu a venit în Italia imediat după Revoluţie, în 1990. În România lucra ca manechin în Botoşani, oraş unde a terminat liceul teoretic şi unde perspectivele profesioanale, înainte de 1989, era aproape nule. Iuliana interpretat câteva roluri de figurant, alături de Dorel Vişan şi a participat şi la câteva concursuri de frumuseţe, câştigând chiar unul, în 1990. La o prezentare de modă pe plan local l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, un italian, care a convins-o să-l urmeze în Peninsulă. A fost schimbarea cea mai importantă în viaţa ei: şi-a lăsat în urmă familia şi visul de a urma Facultatea de Medicină.
“Credeau că sunt franţuzoaică”
Îşi aminteşte zborul la Roma, apoi sosirea la Pontedera, o mică localitate lângă Pisa, în Toscana, despre care Iuliana vorbeşte cu o afecţiune deosebită: “când am venit la Pontedera, era mai degrabă un sat, un orăşel. Un sat cu multe persoane în vârstă, mi se păreau neajutorate… m-am ataşat de ei imediat de cum am venit. Ce-i drept, nu treceam nici eu neobservată. Concetăţenii mei credeau că sunt franţuzoaică, pentru că mă îmbrăcam mereu elegant. E adevărat, ieşeam seara în oraş la o plimbare şi mă îmbrăcam cu hainele pe care le aveam de la prezetările de modă, de firmă, pălării şi tocuri înalte… în stilul anilor ’60!”- îşi aminteşte cu nostalgie românca. “Pe mulţi din bătrânii şi bătrânele pe care i-am cunoscut atunci i-am pierdut….iar satul a devenit un orăşel în toată regula, l-am văzut schimbându-se cu trecerea anilor”.
“Am pictat pereţii casei”
Faptul că era singură într-o ţară străină a împins-o pe Iuliana să se întoarcă la o pasiune mai veche, abandonată în adolescenţă: cea pentru artă. A fost o întoarcere mai degrabă “din necesitate”: “în noua mea casă nu era nimic: nici mobila, nici obiecte decoratiove, iar pereţii erau goi. Aşa am decis să-i pictez: mi-am înfrumuseţat pereţii cu propriile mele fresce.” De aici, până la a picta tablouri, nu a fost decât un pas. Aşa s-a născut “Miosotis”- alter ego-ul artistic al Iulianei.
“De ce am ales numele “Miosotis”- este numele florii de “nu-mă-uita” şi este ceea ce mi-au scris colegii într-un caiet, la terminarea liceului. Mă reprezintă, într-adevăr, acel non ti scordar di me, de aceea am decis să-mi semnez operele cu acest pseudonim”.
Vânzări pe Sky
Pentru început, artista româncă a dăruit multe din tablourile sale “prietenilor şi apropiaţilor mei, mai ales cei din Pontedera”. Iar, într-o zi, un critic de artă a sunat-o să-i propună o colaborare: “nu ştiu dacă pot vorbi de succes, dar m-am bucurat foarte mult când m-a sunat criticul de artă Andrea Dipré. Aşa, operele mele au început să fie cunoscute şi am primit şi un atestat de originalitate la un concurs naţional de pictură, desfăşurat la Pontedera.” Ulterior, românca a primit propunerea să-şi expună, săptămânal, operele la Tv, pe un canal comercial al platformei Sky.
“Este vorba mai degrabă de un talk show, în care încerc să explic publicului filozofia din spatele fiecărei opere”. Artista româncă şi-a creat şi un canal You Tube unde îşi promovează creaţiile: “cred că am avut succes, primesc comentarii din toată lumea, m-au căutat mai multe persoane interesate de tablouri”.
Portretele lui Berlusconi şi al Papei
Câteva din ultimele tablouri ale Iulianei Funduiani au avut ca subiect personaje politice şi publice contemporane: este vorba de o serie de portrete dedicate lui Silvio Berlusconi, preşedintelui Giorgio Napoliano, Papei Benedict al XVII-lea. “Le-am făcut pentru că sunt convinsă că este vorba de personaje de înalt nivel intelectual, de aceea le-am reprezentat cu figura învăluită de raze cu material auriu şi argintiu.”
Iuliana a ţinut să aducă personal tablourile la Roma, pentru a le înmâna personajelor reprezentate: “M-am dus la Vatican, unde am înmânat tabloul celor de la Secretariatul Papei, apoi la sediul Guvernului şi la Quirinale. De la toţi am primit o scrisoare de mulţumire, ulterior, în care mi se spune că darul adus de mine a fost apreciat.”
Un alt tablou, în care este înfăţişat preşedintele Barack Obama, a fost trimis la Casa Albă. “Stiu că a ajuns la destinaţie”, ne-a spus artista.
Manechin la 40 de ani
Totuşi, românca recunoaşte că “nu se poate trăi din pictură, acum este la modă un stil minimalist, persoanele preferă să aibă pereţii goi şi albi, decât să colecţioneze şi să expună tablouri. Arta, într-un fel, a murit. Mai sunt şi propietarii de galerii care vor doar bani de la tine, ca să expui”.
De aceea, chiar dacă a trecut pragul celor 40 de ani, românca a decis să se întoarcă la vechea profesie: cea de manechin. Manechin la 40 de ani? “Da, se poate. Am făcut un curs de perfecţionare profesioanală, recitare, dicţie şi pregătire pentru rol de figurant. Am talia 38 şi 1,80 m înălţime– când îmi pun tocuri, ajung la aproape doi metri. Se caută manechine ca mine. Am făcut şedinţe de shooting la Milano, unde am fost apreciată. Deci, o iau de la capăt. Chiar mâine voi primi atestatul de la cursul pe care l-am urmat. Într-adevăr, e greu: trebuie să stai în picioare ore întregi, să te schimbi de multe ori, să te machiezi. Ajung acasă frântă, chiar dacă beau multe cafele, mă culc la ora 7, iar cina mea…. Este micul dejun de a doua zi, la şase!”.
Visul Iulianei, acum, este “să fiu remarcată în lumea modei, să câştig un casting pentru vreun film, cred că am şanse bune: am fizionomia necesară, am şi accentul, am făcut lecţii de dicţie în italiană. În 2010 am fost la Zilele Modei de la Milano, am fost încadrată la secţia “moda rivoluzionare”.
Pentru moment, “cariera de artistă a fost pusă deoparte”. Iar la începutul unui nou drum, Iuliana se descrie în câteva cuvinte, citându-l pe regizorul rus Stanislavsky “sunt o fiinţă solară, sociabilă şi capabilă să mă identific cu persoanele din jurul meu”.
Site Miosotis- Iuliana Funduianu
Miruna Căjvăneanu
