in

Record de tranzit la vămile din România: peste jumătate de milion de persoane în 48 de ore

Având în vedere că în acest sfârșit de săptămână mulți cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării s-au întors în România pentru a petrece concediul alături de familie, precum şi numărul mare de cetăţeni români care aleg să-și petreacă vacanța în afara graniţelor ţării, s-a înregistrat o creştere a traficului prin punctele de frontieră, mai ales prin cele din vestul şi sudul țării.

Astfel, în această perioadă, peste 4.000 polițiști de frontieră desfășoară, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

În ultimele 48 de ore au tranzitat frontiera peste 500.000 de persoane şi peste 126.000 de mijloace de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-ungară (189.000 persoane) şi cele aeroportuare (120.000 persoane).

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de aproximativ 73.000 persoane, urmat de  P.T.F. Nădlac II cu peste 60.000 persoane şi P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 39.000 persoane. Totodată, la frontiera cu Bulgaria traficul cel mai intens s-a înregistrat prin P.T.F. Giurgiu (50.000 persoane) şi Vama Veche (23.000 persoane).

Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei s-au creat fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere sunt cele de la frontiera cu Ungaria și Bulgaria, revenim cu precizarea de a fi tranzitate toate punctele de frontieră deschise traficului internațional.

În acest sens, participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă informații despre toate punctele de frontieră. Mai mult, această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Reamintim că, începând cu data de 07.04.2017, atât Poliţia de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria și Bulgaria, efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice ce constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Poliţia de Frontieră Română va depune toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de calatori.

De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

sursă text și foto: politiadefrontiera.ro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ciclist italian, deţinător de recorduri Guinness, performanță la Cernavodă: a pedalat pe grinda podului

Comemorarea unui român de 35 de ani, mort pe un câmp de roșii din Italia, lăsat de colegi să agonizeze. Pentru moartea sa nu există încă vinovați