in

Bologna, o firmă a refuzat cererea de stagiatură a unui italo-ucrainean: ”Ești străin? Nu poți face stagiu la noi”

O firmă din Bologna a refuzat cererea de stagiatură a unui italo-ucrainean pentru că e străin. Apoi firma s-a scuzat: ”Doar o eroare”.

”Sigur nu luăm străini”. O singură frază pentru a lichida cererea lui Yuriy Kulynych, de 24 de ani, bolognez de origine ucraineană care aspira la un stagiu de muncă (neplătit!) la BMC Air Filters din Medicina, la 30 de km de capitala emiliană. Cuvinte puține, esențiale. Și o semnătură: ”Gaetano”.

Adică Gaetano Bergami, patronul societății de prim-plan internațional în producerea de filtre pentru motoarele auto și moto, care s-a justificat astfel la ilfattoquotidiano.it: ”Nu suntem rasiști. A fost vorba doar de o neglijență, sau mai bine spus de un răspuns nefericit. Suntem gata să-i cerem scuze tânărului”. Care, la rândul lui, comentează: ”Să trebuiască să lucrez fără să fiu plătit în fond luasem în calcul, dar să primesc un răspuns atât de nepoliticos sincer mi-a lăsat un gust amar”.

Totul s-a întâmplat miercuri 21 iunie. Cererea trimisă în jurul orei 14, mailul cu răspunsul puțin înainte de ora 20. ”Aproape că nu voiam să cred. Un pic chiar m-am gândit că a fost o greșeală”, povestește Yuriy, care a decis să-și trimită CV-ul la BMC la sugestia unui profesor de la universitatea din Bologna.

”Îmi lipsesc două examene până la finalul cursului de lungă durată în Inginerie Mecanică. Stagiul nu este obligatoriu, însă vreau să-l fac pentru a-mi îmbogăți lucrarea de diplomă”. Și BMC din Medicina este fără îndoială o societate foarte atrăgătoare pentru un tânăr pasionat de mecanică și motoare.

Pe site-ul de internet, se prezintă astfel: ”Lider în sectorul filtrării aerului de înaltă performanță care se poate lăuda că are printre clienți cele mai prestigioase case automobilistice globale: Audi, BMW, FCA, Lamborghini, Mercedes, Porsche, Hyundai, Toyota, Volkswagen, Subaru”.

Printre parteneriate, și cel cu echipa Yamaha a lui Valentino Rossi, în afară de cele cu diferite echipe de Formula 1 care din 2000 până astăzi au repurtat 10 victorii la mondiale. ”Bineînțeles – admite Yuriy – că pentru mine BMC ar fi fost o aterizare prestigioasă: 4 sau 5 luni de ucenicie foarte importante, atât pentru lucrarea mea de licență, cât și pentru activarea contactelor în vederea unui viitor loc de muncă”. Ar fi fost, în concluzie, ”o încununare a unui lung parcurs”.

Lung și, cel puțin pentru moment, lăudabil. Născut în Ucraina în 1993, Yuriy sosește în Italia 10 ani mai târziu. ”Părinții mei se stabiliseră deja la Bologna, și când au găsit o minimă stabilitate am putut veni la ei”. Privind primele luni ale noii sale vieți, Yuriy își amintește în special orele petrecute studiind italiana: ”Opt luni de cursuri intensive”. Și în afară de italiană, Yuriy trebuie apoi să fi absorbit mult din inflexiunea emiliană a amicilor săi, astfel că acum este dificil să-i distingi accentul de cel al unui tânăr de aceeași vârstă din Modena sau Bologna.

A urmat Liceul științific Leonardo Da Vinci la Casalecchio, apoi și-a luat licența în Inginerie Mecanică în 2015, cu nota finală 109. ”La acel moment am primit câteva oferte de muncă, dar am preferat să continui studiile”.

Cu o săptămână în urmă, unul dintre profesorii săi vorbește despre posibilitatea de a efectua o perioadă de stagiatură la una dintre societățile cu care este în contact universitatea. Dintre cele propuse, Yuriy selectează 7. Și BMC este printre acestea. ”Profesorul meu m-a pus în contact în acel moment cu Andrea Celani, inginer care îl cunoștea pe Gaetano Bergami și care a avut, să spunem așa, rolul de intermediar”. Lui Celani i-a trimis Yuriy în după-amiaza de 21 iunie CV-ul său pentru a i-l trimite mai departe lui Bergami. ”Chiar nu credeam că naționalitatea mea ar putea fi o problemă pentru o asemenea muncă. Dimpotrivă – adaugă tânărul – credeam că să știi să vorbești 5 limbi diferite este un motiv de merit. În mod evident nu e așa”.

La câteva ore după, răspunsul lui Gaetano Bergami este concis. Fiind sunat, patronul BMC încearcă inițial să diminueze: ”A fost vorba de un mail plecat din greșeală”. Puțin credibil, având în vedere că mesajul este și semnat. ”Dar, în concluzie, să spunem că a fost un răspuns nefericit. Recunosc asta: o greșeală de-a mea cauzată de oboseală”. Oboseală? ”Da, suntem acaparați de cereri de la tineri de la universitățile din Bologna care caută stagiaturi. Primim peste 100 pe zi, nu știm cum să le prelucrăm”.

Dificil să nu observi că timpul pentru a scrie acele cuvinte nefericite este același care ar fi necesar pentru a motiva în alt fel un refuz. ”Aveți dreptate. Aș fi putut să-i scriu mai simplu «Dragă Yuriy, ne pare rău dar nu suntem în măsură să oferim alte stagii pe moment». Ar fi fost mult mai bine”.

În orice caz, Bergami ține să precizeze: ”Să nu se spună că suntem rasiști sau că facem discriminări. În firma noastră sunt cel puțin 10 străini: arabi, marocani. Mâna mea dreaptă este un neamț”. Așadar, ceea ce i s-a întâmplat lui Yuriy a fost ”un accident”. Apelul telefonic se încheie cu o promisiune: ”Sunt gata să-i scriu băiatului pentru a-i cere scuze. Voi face asta fără îndoială în următoarele zile”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români la muncă an de an în Corsica: ”Muncim, suntem plătiţi, suntem deci fericiţi”

Cântărețul britanic Morrissey, concertele în Italia anulate după un incident cu un polițist la Roma: ”Un psihopat în libertate”