Românii au devenit sinonimi cu infractorii în Italia, deja această faimă se consolidează și în literatură. O scriitoare din Torino, Elena Genero Santoro a scris o carte despre cât de grea este conviețuirea italienilor cu românii „nu tocmai recomandabili”. Cartea se numește ”Îngerii de la barul din față”, un roman cu acțiunea în orașul Torino de azi, un Torino mai adevărat, cel care întâlnește destule dificultăți în a-și găsi echilibrul just cu marea (foarte marea) comunitate românească prezentă de decenii în oraș, după cu scrie Il Quotidiano Piemontese.
Protagoniste sunt două fete. Chiara, italiancă, care lucrează într-un bar în care se află un grup de români nu tocmai recomandabili. Paula, româncă care lucrează ca îngrijitoare (la negru), îndrăgostită de un conațional amic al fratelui. În centrul întâmplărilor se află prejudecățile care împiedică destul de dificilul parcurs de integrare.
Elena Genero Santoro a răspuns întrebărilor adresate de quotidianopiemontese.
O temă (chiar mai multe) foarte sensibilă la Torino. Dificultățile de integrare, prezența puternică a comunității românești, prejudecățile. Din ce s-a născut această poveste?
«S-a născut privind în jurul meu. Chestiunea imigrației este sub ochii tuturor, însă în anii trecuți am avut posibilitatea să cunosc în mod aprofundat comunitatea românească din Torino. Faptele narate sunt toate rod al imaginației mele, însă în cartea mea am încercat să povestesc dificultățile și aspirațiile celor care trăiesc în Italia deși nu s-au născut aici. Apoi e reversul medaliei: fata italiană, aproape de licență, care pentru a-și găsi un loc de muncă adecvat riscă să trebuiască să părăsească țara.
Am încercat să dau glas tuturor și să arăt toate punctele de vedere. Altă temă centrală este violența asupra femeilor. Este o temă care îmi este aproape de suflet și cu care ambele protagoniste ale cărții mele au de-a face, într-un fel sau altul. În primele pagini o vedem pe Chiara, absolventa italiană, victimă a unei tentative de viol de care este salvată în extremis. Acesta este fără îndoială un episod răsunător, și este cel care va începe povestea.
Însă violul este numai vârful aisbergului al unei mentalități macho, care se regăsește atât printre imigranții hoinari, cât și între zidurile unei normale familii italiene. Nu este necesar să se ajungă la forță fizică sau la violență carnală.
În concluzie, e un fenomen care se poate întâlni, sub diferite forme, în fiecare categorie socială. Este vorba însă și de un adevărat thriller cu o construcție abilă și un final foarte cinematografic… Îmi plăcea ideea unui final cu lovitura care să ducă la darea explicațiilor sau la dezvăluirea tuturor punctelor obscure. Cel mai greu a fost să-l fac credibil pe Vic. Vic mi-a luat somnul. Chiar dacă romanul este narat prin vocile Chiarei și Paulei, el este cel în jurul căruia se învârte totul. Este un personaj ambiguu, care ascunde ceva, care își continuă treburile.»
Însă în carte este și mult sentiment și o poveste de dragoste. Care este relația ta cu orașul Torino?
«Torino este pentru mine o mare mamă, este locul în care m-am născut, am studiat și acum lucrez. Este un oraș cultural, plin de stimuli și servicii, care întotdeauna mi-a oferit mult și pe care sunt mândră să-l arăt tuturor amicilor și colegilor care vin din străinătate. Este un City care mă face mândră și competitivă cu restul lumii, care nu are nimic de invidiat la marile orașe străine. Are un aspect urbanistic aerisit care îl face ordonat. Trebuie doar să extindă puțin metroul și în rest e perfect! »
Imaginează-ți o transpunere cinematografică a romanului tău. Ce actori ți-ar plăcea să-i interpreteze pe protagoniștii tăi?
«În realitate pentru robustețea lui Vic m-am inspirat în totalitate dintr-o persoană foarte apropiată mie (care știe că este muza mea) și nu aș reuși să văd niciun alt actor luându-i locul. Dacă ar fi să-mi transpună vreodată romanul într-un film, aș fi cu adevărat în dificultate. Aș fi un foarte prost regizor!»
