Stimate domnule avocat Dallara, trebuie să vă vorbesc despre o mare nedreptate referitoare la fiul meu de 18 ani și sper că dvs. mă puteți ajuta. În decembrie, înainte de Crăciun, eu și familia mea voiam să ne întoarcem în România în vacanță, mai ales pentru că mama mea stă foarte prost cu sănătatea. Din păcate, având mașina cu probleme și cu bateria defectă am renunțat, deoarece cu alte mijloace de transport ar fi costat prea mult (suntem opt în familie). Fiul meu, din păcate, fără a spune nimic nimănui, a ascultat ideea unui amic italian: să meargă să fure o baterie uzată de la un centru de dezmembrări auto.
Astfel, s-au dus împreună noaptea la un centru de dezmembrări auto, au luat bateria, însă imediat ce au ieșit din incintă au sosit carabinierii, probabil anunțați de cineva care i-a văzut intrând.
Băieții au lăsat imediat bateria și au încercat să fugă pe jos. Însă fiul meu după câțiva metri s-a oprit și s-a lăsat încătușat. Băiatul italian, în schimb, după ce a împins la pământ un carabinier, a reușit să fugă, dar apoi oricum a fost prins de alți agenți.
Băiatul italian a fost deja eliberat din închisoare de luna trecută, în timp ce fiul meu încă este închis. Spune că el nu voia să atingă niciun carabinier, că numai celălalt a făcut asta, și că nu e drept ca el încă să fie la închisoare în timp ce celălalt, care a gândit planul și care a agresat de unul singur carabinierul, să fie afară.
Fiul meu a început acum greva foamei în închisoare și mi-e teamă pentru el. Vi se pare corect ca fiul meu să stea la închisoare pentru tentativă de furt a unei baterii uzate care costă numai câteva zeci de euro? Și vi se pare corect ca italianul, care este de unul singur vinovat de agresiunea asupra carabinierului, să fie liber, și ca fiul meu, fiindcă e român, să stea la închisoare?
Vi se pare corect? Vă rog, spuneți-mi ce pot să fac pentru a-l ajuta.
Silvia
Stimată doamnă, îmi exprim apropierea umană pentru situația fiului dvs. și voi încerca să analizez cazul cu elementele pe care le am la dispoziție. Înainte de toate, din păcate, fiul dvs. nu va trebui să răspundă numai pentru tentativă de furt, ci pentru tentativă de jaf, infracțiune mult mai gravă: țineți cont că pedeapsa cea mai mare prevăzută pentru furt, trei ani, coincide cu cea mai ușoară prevăzută pentru jaf, pentru care pedeapsa poate ajunge până la zece ani (dar țineți cont și că dacă infracțiunea nu este dusă până la capăt se are dreptul la o reducere a pedepsei care merge de la o treime la două treimi). Printre altele, pentru jaf pot fi aplicate arestul și detenția preventivă în închisoare, atunci când se îndeplinesc condițiile.
Dar când se trece de la furt la jaf? Când la sustragerea bunului, adică la furtul propriu-zis, se utilizează violența (sau amenințarea) asupra unei persoane. Violența în acest caz este reprezentată de împingerea la pământ a carabinierului. Și avem jaf nu numai când se folosește violența pentru sustragerea bunului (ca în cazul cuiva care lovește casierul pentru a-i deschide casa de marcat a unui magazin), ci și când se folosește pentru a nu fi arestat după un furt (precum cazul în care s-a aflat fiul dvs: atunci e vorba de jaf impropriu, însă pedeapsa este aceeași ca în cazul jafului propriu).
În fapt violența în cazul fiului dvs. era reprezentată de ultraj, și nu contează mult că nu a suferit nicio daună carabinierul: potrivit legii violența a existat oricum prin împingerea la pământ.
Dar de ce trebuie fiul dvs. să răspundă pentru tentativă de jaf dacă numai a fost complice la aruncarea carabinierului la pământ? Deoarece codul penal prevede așa-numita complicitate anormală, pe baza căreia atunci când infracțiunea comisă de unul dintre complici este diferită și mai gravă față de cea dorită de oricare dintre ceilalți, și aceștia din urmă răspund de infracțiunea cea mai gravă (chiar dacă pedeapsa lor va fi mai mică) chiar și numai dacă puteau presupune că acea infracțiune va fi comisă, deși nu voiau.
Să dau un alt exemplu: dacă mă duc să comit un jaf la bancă și unul dintre complicii mei trage și ucide un funcționar care încearcă să opună rezistență, voi răspunde și eu de omor, chiar dacă nu voiam (dar puteam prevedea…) ca acea persoană să fie împușcată de complicele meu. Secția penală a Curții de Casație (de exemplu în sentința nr. 17768 din 18 martie 2010) este clară în descrierea unui caz analog celui în care s-a aflat fiul dvs.: ”Subzistă infracțiunea de tentativă de jaf impropriu, și nu aceea de tentativă de furt în complicitate cu infracțiunea de ultraj, în cazul în care subiectul, surprins în flagrant sustrăgând sau intrând în posesia bunului altcuiva de către agenții de poliție judiciară, îi agresează și folosește violența pentru a-și asigura nepedepsirea”.
Înțeleg că dintr-un punct de vedere moral poate părea nedrept ca fiul dvs. să răspundă de tentativă de jaf, având în vedere toate elementele cazului.
Însă din păcate legea este împotriva lui, deși pot să recunosc că violența asupra carabinierului a fost într-adevăr neînsemnată (și în general este adevărat că uneori agenții de poliție exagerează puțin privind ”violența” pe care au suferit-o…).
În schimb, privind la aspectul presupusei discriminări, mi se pare ciudat, având în vedere dinamica evenimentelor, că magistrații l-au eliberat pe italian și l-au ținut în închisoare pe fiul dvs., fiindcă într-adevăr, fără alte elemente în joc, ar fi cu adevărat o nedreptate evidentă. Însă este posibil și ca dvs. să vă lipsească vreun element al cadrului judiciar și ca astfel explicația să fie o alta.
Dacă ar fi să presupun ce s-a întâmplat în realitate, aș spune că pe timpul arestului preventiv în închisoare italianul, prin intermediul avocatului său, a încheiat un acord judiciar pentru o pedeapsă sub cei doi ani de detenție cu suspendarea condiționată a pedepsei. Cu alte cuvinte, a căzut de acord cu magistrații acceptând o pedeapsă care nu prevede detenția (dacă nu vor fi comise alte infracțiuni din partea sa), și astfel, după acceptarea acordurilor din partea magistraților, avocatul a făcut să iasă imediat din închisoare.
V-aș recomanda să analizați cât mai curând cu avocatul fiului dvs. această posibilitate, și probabil foarte curând vă veți putea reîmbrățișa fiul acasă.
Gabriele Dallara este avocat pledant în fața Curții de Casație cu cabinet în La Spezia și de mulți ani asistă cetățeni și asociații românești din întreaga Italie. A fost profesor cu contract de Drept Sanitar și Dreptul Muncii la Universitatea din Genova și de Drept Procesual Penal la Școala de Specializare pentru Profesiuni Juridice a Universității din Pisa. Pentru a primi răspuns la o chestiune juridică, puteți trimite întrebările Dvs. redacției ziarului Gazeta Românească, la [email protected].
