in

Italia, dacă proprietarul nu înregistrează contractul, chiriașul are dreptul să nu plătească chiria

Ce pot păți locatorii (proprietari ai unei locuințe) care semnează contractul de închiriere cu locatarii (chiriașii) și apoi nu-l înregistrează?

Curtea de Casație, prin sentința nr. 25503/16, a stabilit că dacă contractul de locație nu este înregistrat în mod regular la Agenția Fiscală, chiriașul nu trebuie să plătească chiria, fiindcă contractul este nul, anunță asociația „Avvocato del Cittadino” din Roma.

Odată cu introducerea contractelor cu impozit pe venit din chirii (cedolare secca), atât cu chirie convenită (de 10%), cât și cu chirie liberă (de 21%), închirierea la negru s-a atenuat destul de mult.

Pentru aceste închirieri nu trebuie plătite taxa de înregistrare și taxa de timbru, datorate în mod obișnuit pentru înregistrări la adinistrația financiară.

În plus, este posibil să se beneficieze de o cotă substitutivă de 10% pentru contractele cu chirie convenită (adică calculată pe baza acordurilor conținute în Acordul teritorial, rezultat al negocierilor dintre sindicatele chiriașilor și asociațiile de proprietari). Dacă în schimb chiria e liberă, cota este fixă la 21%.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Invazia romilor la Roma. Comasați în 18 tabere, condiția de viață a minorilor este dramatică

Angelica Vasile, consilieră la Milano: «Mă simt jignită ca româncă, Di Maio să ceară SCUZE comunității»