in

Secetă fără precedent în nordul Italiei: «Este un dezastru…primăvara nu mai există»

În Veneto nu mai plouă de pe 5 ianuarie, e secetă, râul Adige a secat. Mareea înaltă a Adriaticii înaintează kilometri întregi arzând câmpurile. Agricultorii spun că este un dezastru. Nivelul Padului scade.

La Stampa descrie o situație critică. Râul Adige ar trebui să aibă la Rovigo o capacitate medie de cel puțin 80 de metri cubi de apă pe secundă, dar a coborât până la 37. Este un râu atât de istovit încât la vărsare se predă, nu mai face față. Marea Adriatică își întinde fluxul cinci kilometri, împinge cu mareea înaltă, intră pe uscat aducându-și peștii, chefalii și sepiile în mijlocul câmpurilor. Și cu această apă de mare, aduce sarea care arde culturile.

Dacă astăzi chiar prețiosa cicoare roșie (radicchio) este vândută în supermarket-uri cu 4,50 euro kilogramul, există un motiv.

Regiunea Veneto este pe cale să declare stare de urgență, este zona cea mai afectată din Italia. Nu s-a mai văzut un an atât de secetos ca acesta. Coldiretti a lansat o alarmă care se referă la întreaga Italie: temperatura este cu 2,5 grade peste medie, scăderea ploilor de 53%.

Nivelul Padului în Lombardia corespunde acum celui din iunie 2016.

«Este un dezastru», spune Giannino Tiengo, așezat pe tractorul său. Are 57 de ani, lucrează acest pământ de când era adolescent. Este printre cei mai mari producători din zonă: 1.000 de tone de cicoare roșie pe an. Acum primăvara, scoate apă din puțurile subterane și din canale cu pompele pentru a uda culturile.

«Nu este normal ceea ce facem», explică Tiengo. «De obicei începeam să irigăm câmpurile în iunie, nu în aprilie. Însă anul acesta a fost absurd. Un alt an absurd. Fiindcă în 2016 problema a fost invers. Prea multă apă. Trebuia să o îndepărtăm ca să nu putrezească totul. Însă această secetă este o problemă și mai gravă. Cicoarea se lungește, crește înaltă și palidă. Trebuie să recurgem la protecții. Suntem obligați să udăm, consumând puțina apă care rămâne. Mulți profită de această situație. Prețurile au crescut enorm».

Pe munții Dolomiți și Prealpi aproape nu a nins în această iarnă. Temperatura în februarie a fost cu 3 grade peste medie. Nu s-a acumulat gheață și astfel nici apă pe timpul dezghețării. În toată regiunea Veneto au căzut în medie 24 de milimetri de ploaie față de media istorică de 69. Centralele hidroelectrice din Trentino și Alto Adige sâmbăta și duminica nu produc energie din motive de economisire. Astfel țin închise digurile și nici acea apă nu coboară la vale.

La câmpie, deja în dreptul localității Cittadella, pânza freatică a ajuns la nivelul cel mai scăzut din ultimii douăzeci de ani. Lipsește apa. Literalmente. Din puțuri, din pământ și pentru câmpuri.

Și coborând de la Padova către Chioggia, deja după câțiva kilometri se văd primele probleme. «Plantele nu au sevă, se chinuie să înmugurească, în special migdalii și prunii», spune Davide Bacchin de la ferma de familie cu același nume. Produce pomi fructiferi care ajung în toată lumea, Franța, Germania, Olanda, Oman. «Îmi amintesc marele îngheț din 1985. Eram un copil, toți eram triști din cauza morții a foarte multe plante. Așa cum suntem preocupați astăzi. Consecința acestei secete este proasta înrădăcinare, din păcate acum avem deja plante uscate de aruncat».

Giancarlo Mantovani, director al consorțiului de întreținere a Deltei, râurilor Adige și Pad, declară: «Monitorizăm râurile în mod obsesiv. Pentru noi sunt vitale. Padul are nivel scăzut, dar oricum se bucură de ninsorile și ploile căzute în nord-vest. Adige e aproape la nivelele minime ale secetei din 2008, când capacitatea medie a ajuns la 34 de metri cubi pe secundă».

Pe Dolomiți între Veneto și Friuli, protecția civilă a declarat deja alertă maximă pentru riscul de incendii forestiere. În vale, pământul este tare și uscat, crăpat de ariditate. În fiecare zi pe câmpuri lucrează îngenuncheați muncitori agricoli români, tineri marocani și tunisieni. Pe cer e un soare palid, previziunile nu sunt bune. Nu va ploua.

«Primăvara nu mai există», spune agricultorul Eginio Destro. Anul viitor va împlini 70 de ani. «Se trece prea repede de la 5 la 20 de grade. Asta s-a întâmplat. Dacă pui protecții, cicoarea se sufocă. Atunci îndepărtezi protecțiile, dar nimic. Schimbarea climatică răvășește lumea».

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din diaspora, CERERE ENORMĂ pentru plata anilor lipsă de pensie. Guvernul prelungește perioada

«Criminali». Luigi Di Maio, vicepreședintele Camerei Deputaților de la Roma și potențial premier, a declarat război românilor