in

Un italian a găsit un portofel cu 1900 de euro, pierdut de un român: nu a stat pe gânduri, l-a înapoiat

A găsit în tutungeria sa un portofel cu 1.900 de euro și nu a stat pe gânduri: a ieșit din magazinul său și a rătăcit pe străzile din Cefalù (Palermo) mai mult de o oră în căutarea proprietarului legitim și l-a înapoiat. ”Povestim această întâmplare – explică unul dintre cei doi asociați ai tutungeriei, Angelo Piraino – nu pentru a primi laude sau admirație, ci pentru că mi se pare just să subliniem, într-o lume plină de furturi și înșelătorii, un frumos gest plin de onestitate precum acesta”.

S-a întâmplat în urmă cu câteva zile la tutungeria din piazza Duomo, în jurul orei 10.30.

Un bărbat intră, face câteva cumpărături și pleacă, lăsând acolo portofelul cu acte, carduri bancare și bani. ”Asociatul meu – continuă Piraino – a păstrat obiectul până când l-a găsit pe neatentul turist pentru a-i restitui mica comoară. Românul, probabil în vacanță în țara noastră, i-a mulțumit și și-a continuat vacanța la umbra Domului”.

”Am umblat mult pe străduțele din Cefalù cu cartea sa de identitate în mână, în încercarea de a-l recunoaște. Eram pe cale să renunț – explică Francesco Geraci – când l-am întâlnit în apropiere de tutungeria noastră, pentru că încerca să reparcurgă în sens invers traseul din acea dimineață de vacanță în speranța de a-l găsi, poate pe jos. Reacția sa a fost de stupoare și ușurare. Mi-a mulțumit pentru gest și și-a continuat drumul”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Familiile italiene, în datorii până în gât: medie de peste 20.000 de euro acumulate la bănci

Caracalla, se deghizau în nuntași și prădau mașinile invitaților. Trei români și un italian prinși în flagrant de carabinieri