Maurizio Passerotti, consulul onorific al României pentru Trentino Alto Adige, a trimis la „Corriere del Trentino”, suplimentul local al cotidianului Corriere della Sera, o scrisoare dramatică despre simţul dreptăţii la români, intitulată „Schiene dritte„. Scrisoarea a fost publicată pe 1 iulie. Pe 7 iulie, scrisoarea a fost publicată de un alt cotidian local, “Il Trentino”.
În imagine, consulul Maurizio Passerotti si Marian
Stimate Domnule Director,
Preşedintele nostru Napolitano a definit „oamenii cu coloană vertebrală” persoane rare care îi sunt dragi. Mă bazez pe această consideraţie pentru a vă cere spaţiu în ziarul dvs. pentru scurta poveste a lui Marian, care ar trebui să facă parte de drept dintr-o eventuală Asociaţie Naţională a Oamenilor cu Coloană Vertebrală.
Marian este un tânăr de 25 de ani care locuieşte la Lavis (TN), unde lucrează ca şofer pentru o firmă de transporturi. Îşi împarte locuinţa cu iubita sa Cecilia, care tocmai a încheiat frecventarea unui curs de formare pentru persoanele disponibilizate şi care speră să-şi găsească curând un loc de muncă, chiar dacă unul temporar.
Până ieri însă, cine ar fi vrut să-l întâlnească pe Marian nu l-ar fi întâlnit la Lavis, ci la Secţia de neurochirurgie a Spitalului S. Chiara din Trento. Starea sa s-a îmbunătăţit în mod clar de la ziua internării, astfel că astăzi îşi poate permite să se ridice din pat. Marian este mereu zâmbitor deşi sunt evidente consecinţele unei lovituri violente cu o şurubelniţă care i s-a înfipt în cap, în dreptul ochiului drept, până la vertebrele cervicale. În schimb, chipul Ceciliei, care nu îl abandonează niciun minut, e plin de îngrijorare şi deseori capătă o expresie de frică.
Povestea agresiunii suferite de Marian, sub ochii Ceciliei, este foarte precisă şi dramatică. Arma, o şurubelniţă, este improprie şi rudimentară, însă atacul pare de factură mafiotă. Cu circumstanţa agravantă că agresorii nu sunt persoane oarecare, ci sunt cei doi fraţi ai Ceciliei. Unul dintre ei este anchetat de Justiţia italiană, cu o acuzaţie foarte gravă: viol asupra unei minore. Pentru a scăpa se baza pe Marian, căruia i-a cerut să mărturisească că „în acea zi la acea oră” el era cu totul în altă parte. Îl considera pe Marian persoana potrivită pentru a zădărnici ancheta: membru al familiei de fapt, însă cu o rudenie care nu rezulta din datele de evidenţă a populaţiei.
Marian refuză, iar cu sprijinul deplin al Ceciliei nu se lasă intimidat. „La proces voi spune tot ceea ce ştiu, şi nu ce ţi-ar fi ţie comod” răspunde ameninţării, care în acest moment devine una teribilă: „Dacă nu mă ajuţi, nu vei ajunge viu la proces!”.
Marian este o persoană simplă şi onestă, vrea să se uite zilnic în oglindă şi să întâlnească ochii Ceciliei şi a amicilor fără a coborî privirea în pământ de ruşine, nu acceptă să fie complicele unei infamii.
Si Marian nu cedează nici măcar la ultima ameninţare: „Atunci te omor!”. Restul l-am citit în cotidienele de săptămâna trecută: cei doi fraţi care coboară în grabă dintr-o maşină şi se năpustesc asupra lui Marian care stătea în bar cu Cecilia, agresiunea cu şurubelniţa, barmanul care intervine şi reuşeşte să-i pună la fugă pe agresori, camerele de luat vederi care înregistrează toate momentele tragediei, transportarea la spital a lui Marian cu o rană gravă la cap, intervenţia tempestivă a Poliţiei, arestarea celor doi fraţi pentru tentativă de omor.
Nu am spus încă faptul că Cecilia şi Marian sunt doi cetăţeni români, care provin din Brăila şi Tulcea, două judeţe din sud-estul României, unde Dunărea formează acea Deltă pe care Unesco a declarat-o Patrimoniu al Umanităţii, pentru extraordinara sa frumuseţe şi unicitate.
Marian abia aşteaptă să-şi poată controla pe deplin membrele (partea dreaptă încă resimte leziunile produse de lovitura cu şurubelniţa), să-şi recupereze forţa fizică şi să se întoarcă la muncă, unde este aşteptat şi iubit. Speră şi să se poată întoarce să apere poarta Naţionalei sale de fotbal în campionatul Mundialito din Trento.
Cecilia, în schimb, vrea să scape repede de acest coşmar, să se simtă în siguranţă şi să aibă grijă de Marian al ei. Si speră ca fraţii săi să ispăşească o pedeapsă justă în închisorile italiene, să-şi vadă de treabă şi să-i lase să trăiască în pace.
Cel care vă scrie este un cetăţean din Trento, care a avut onoarea de a fi decorat chiar de preşedintele Republicii, în 2007, cu ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Comandor şi care în 2008 a fost numit, de preşedintele României Traian Băsescu, Consul Onorific al României pentru Trentino Alto Adige.
Vă cer spaţiu pentru a spune că acţiunile pentru care am fost „premiat” îmi par puţin lucru dacă sunt confruntate cu marele curaj al acestor tineri români, cu această demonstraţie silenţioasă de coerenţă cu valorile onestităţii şi integrităţii profunde.
Pentru aceşti „oameni cu coloană vertebrală” şi pentru alţii pe care ar trebui să îi cunoaştem cer spaţiu în ziare, pentru că ne pot folosi ca exemplu, să ne refacem încrederea unul în celălalt, să vedem premiat cu notorietate şi, dar în special, binele.
Cititorilor dvs. le solicit cuvinte de încurajare şi de solidaritate. Stiu că cei din comunitatea de români, împreună cu amicii şi colegii de muncă, s-au strâns în jurul lui Marian şi al Ceciliei cu afecţiune, stimă şi multă admiraţie. Mi-ar plăcea ca şi Instituţiile noastre şi concetăţenii noştri (vechi şi noi) să-şi dea seama de ei şi de valorile pe care le-au acumulat pe meleagurile lor şi pe care aici în Trentino au ştiut să le conserve.
Maurizio Passerotti, Consul Onorific al României pentru Trentino Alto Adige ([email protected])
În imagine, Cecilia şi Marian
