in

Întârzieri notabile ale circulației trenurilor la Roma. Trei români arestați pentru furt de cabluri de cupru

Furt de cupru și focuri toxice. Din acest motiv au fost arestați la Roma trei români cu vârstele cuprinse între 47 și 37 de ani. Cablurile fuseseră furate din apropiere de gara Nomentana. Furturile au cauzat întârzieri notabile ale circulației trenurilor.

Polițiștii au fost alertați de câțiva rezidenți privind o serie de focuri toxice care fuseseră aprinse în zona brațului de vărsare a râului Marranella în Aniene. Odată sosiți la fața locului, agenții au surprins patru persoane care ardeau cabluri din cupru.

Cei 4 au încercat să fugă aruncându-se în râul Aniene, apoi au ieșit după câțiva metri din apă și au traversat vegetația deasă care acoperă malurile. Au fost urmăriți și trei dintre ei au fost capturați.

Cablurile din cupru arse, după cum au confirmat angajații de la Rete Ferroviaria Italiana, erau efectiv cele furate cu două nopți înainte din apropiere de gara Nomentana, situată la câțiva zeci de metri de locul găsirii.

Cei trei români reținuți sunt acuzați de ”tăinuire multiagravată a cuprului”.

Citiți și despre alte furturi de cupru:

Au devastat o școală la Pavia. Banda lui Șobolan fura cupru pe acoperișul clădirii
Hoți de cupru, 4 tone de cabluri furate, trei români arestați la Messina
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Omorul Moracci: Buzdugan și Epure și-au cerut scuze în sala de judecată, condamnați la 18 ani de închisoare

Roma, singurul român din Serie A la kaiac polo: «Vreau ca și România să joace la nivel internațional»