Născută la Galati în urmă cu 32 de ani, Ana Maria Marinovici a reuşit să-şi construiască, cu propriile forte, o carieră de avocat, mai întâi în tară, apoi la Roma.
“Am sosit în Italia în anul 2002, din motive personale. Aici locuiau unicul meu frate şi logodnicul cu care îmi împart viata şi în prezent. De asemenea, în sinea mea îmi doream foarte mult să continui studiile într-una din universitătile italiene, atât pentru o îmbogătire profesionala cât şi pentru a face o experientă diferită”.
La început, Ana s-a confruntat cu numeroase greutăti, aceleaşi pe care multi străini le-au trăit odată ajunşi în Italia: “chiar dacă eu aveam persoane apropriate ce trăiau de ceva timp în Italia, uşor nu mi-a fost nici mie- îşi aminteşte Ana Marinovici- Ajungi într-o tara străină unde nu stii cum să te mişti incepând de la cele mai simple lucruri – farmacie, limbaj, transporturi şi ajungând la sistemul de învătământ şi la acela al muncii. Am învatat pas cu pas care sunt lucrurile pe care trebuie să le faci, în ce mod şi cu care atitudine să întâmpini situatii de orice fel, atât la nivel personal cât şi la nivel practic”.
Primul obiectiv al Anei Maria a fost obtinerea recunoaşterii tilului de
studiu: “un drum nu tocmai uşor, într-o perioadă de tranzitie ca cea dinainte de aderarea României la Uniunea Europeană, timp în care Italia a trebuit să se alinieze la normativa europeană iar schimbările au vizat ambele tări. A trebuit să fac multe drumuri între Italia şi România, să lupt cu birocratia, dar în cele din urmă am reuşit”.
După ce a făcut 4 ani de facultate în Bucuresti şi a obtinut o diplomă în drept international public, Ana Maria a urmat alti doi ani de specializare la Universitatea “La Sapienza” din Roma, în urma că
rora, prin sustinereaunei lucrări de diplomă în drept international privat, a obtinut o alta licentă în jurisprudentă. Totusi, “în tot acest timp, am continuat să rămân în contact şi cu România: am desfasurat o perioadă de practică şi în Baroul din Galati”, un parcarsi care îi permite să fie abilitată profesional în ambele tări.
O experientă pe care Ana Maria doreşte să o împărtăşească şi altor tineri care ar dori să urmeze un parcurs similar: “Tinerii care doresc să se realizeze profesional aici trebuie să se înarmeze, în primul rând, cu multă răbdare şi să nu renunte niciodată la visul lor. Contează mult însă şi experienta şi adaptarea la sistemul italian”
O adaptare la 360 de grade, pentru că, dacă ar fi să numească un lucru din Italia la care nu ar putea renunta, pe un loc de frunte se situează…bucătăria din Peninsulă “Italia este o tară superbă, plină de locuri frumoase şi de cultură ce se întâlneşte peste tot.”
In ceea ce priveşte comunitatea de români, poate spune “doar ca mi-aş dori să fim mai uniti, să fim aşa cum ne-a învătat istoria….să fim mai luptători şi să nu ne lăsăm înfrânti de probleme, doar uniti se poate învinge şi putem demonstra că avem motive pentru a merge cu capul sus în orice loc din lume”.
Pentru a contribui la îmbunătătirea dialogului dintre institutiile italieneşti şi comunitatea de români, Ana Maria a dedicat o parte din activitatea ei coordonând asociatia “Universo 2000” din Guidonia, a cărei preşedintă este.
“In Asociatia pe care o reprezint am început să lucrez acum
multi ani în urma ca o alegere profesională. Cu timpul, implicarea a devenit personală, pentru că am înteles că a activa într-o asociatie implică a crede în ceea ce faci, nu poti să întorci spatele unui lucru în care ai crezut de la început, mai ales dacă activitatea vizează o muncă în contact cu persoanele care cred în tine”
De câtiva ani, asociatia colaborează la o serie de proiecte sustinuta de Primăria din Guidonia şi de Porvincia Romei : “am pus la dispozitia imigrantilor atât un serviciu de consultantă legala, cât şi o serie de activităti în vederea unei mai bune integrări a acestora pe teritoriu”.
Una dintre cele mai mari realizări, “ce mie îmi place mereu să o mentionez, este faptul că am reuşit să introducem în sistemul şcolar italian figura mediatorului cultural, o persoană pusa la dispozitia acelor minori străini care întâmpină dificultati în a se integra la şcoală. Am reuşit să organizăm diferite activităti de intercultura, în care am implicat şi elevii italieni – pentru o mai bună întelegere a nenumăratelor culturi existente în interiorul şcolilor şi pe care nu întotdeauna profesorii reuşesc să le gestioneze cu uşurintă”.
Iar la capitolul “Planuri de viitor”? “Proiectele sunt multe, sperăm să putem continua aşa, bineînteles specializand interventiile noastre şi venind din ce în ce mai mult în întâmpinarea exigentelor comunitătii de români”.
In toti anii petrecuti în Italia, Ana Maria s-a convins că totul este posibil, dacă ratiunea este uneori lăsată deoparte, pentru a face loc pasiunii pentru ceea ce se face: “în tot ceea ce fac pun inima şi pasiune, de aceea nu consider că sunt în măsură sa dau sfaturi altroa. Totusi din experienta pe care am avut-o până acum vă pot spune că este important să crezi în ceea ce faci, să nu renunti la ceea ce ti-ai propus, indiferent de greutătile întâlnite, să fii mereu optimist, să nu uiti niciodata de unde ai plecat şi să nu încalci niciodata principiile tale de viată”.
Peste 10 ani Ana Maria speră să se realizeze pe plan profesional în ambele tări, dar nu numai: “Nu mă vad doar ca profesionistă, ci şi ca sotie şi mamă. Fără puterea pe care ti-o dă familia nu poti realiza nimic în viată. Am fost crescută într-o adevarată familie de români şi visul meu secret este acela de a reuşi să o creez şi pentru fiii mei, prin respectarea aceloraşi principii şi valori cu care am crescut eu însămi.”
Miruna Cajvaneanu
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]