in

Monica Pădurean, aleasă în Consiliul Străinilor din Forli

La sfârşitul luni mai, la Forlì, consiliul local a aprobat regulamentul de funcţionare a Consiliului Străinilor şi a aprobat participarea la şedinţele comunale a doi dintre reprezentanţii străinilor. Unul dintre cei doi este românca Monica Pădurean, aleasă în funcţia de vicepreşedinte al consiliului străinilor. Aceasta va putea participa la şedinţele primăriei, însă fără drept de vot.

Monica Pădurean are 35 de ani şi locuieşte împreună cu soţul şi copilul la Dovadola, o localitate cu mai puţin de 2.000 de locuitori, situată în apropiere de Forlì, în regiunea Emiglia-Romagna. Este originară din Baia Mare şi a absolvit, împreună cu soţul ei, Academia de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Pentru o perioadă, ambii au lucrat ca profesori la Baia Mare, iar în anul 2005 au decis să vină în Italia.

Monica Pădurean este şi preşedinta asociaţiei „Hora” din Forli. Românca ne-a descris astfel motivele venirii sale şi familiei în Italia: „Atât eu, cât şi soţul aveam un serviciu bun în ţară, o casă, nu prea ne lipsea nimic. Dar am decis să încercăm. Aveam o rudă apropiată care deja era în Italia şi într-o zi ne-am horărât să plecăm.

De-atunci, în Italia am rămas şi deocamdată nici nu avem de gând să ne întoarcem. Până când situaţia din ţară nu se va schimba, nu cred că ne vom întoarce. Deocamdată ne este bine aici.”

Românca ne-a descris parcursul pe care a trebuit să-l facă asociaţiile de străini din Forlì pentru ca programul lor să fie aprobat de către Consiliul Comunal al primăriei. „De aproape un an am început să ne întâlnim în cadrul Primăriei din Forli, persoane fizice dar şi reprezentanţi ai diferitelor asociaţii de străini. Trebuia să punem pe picioare regulamentul acestui consiliu, după care Consiliul Comunal l-a aprobat.

S-a decis ca în acest mandat, asociaţiile să poată avea reprezentanti. Eu, ca reprezentant legal al Asociaţiei Românilor Hora, mi-am depus candidatura pentru ca românii să poată să fie reprezentaţi în faţa instiituţiilor, să poată avea o voce care să le promoveze valoriile, tradiţiile, să reuşim să avem o mai bună comunicare între culturi diferite.”

Monica Pădurean ne-a explicat funcţionarea Consiliului Străinilor. „Regulamentul spune că vor fi 20 de persoane fizice şi 10 asociaţii care împreună vor forma acest consiliu al străinilor de pe teritoriul primăriei din Forli. Dintre cei 20 persoane fizice s-a ales preşedintele iar din cele 10 asociaţii, vicepreşedintele. În cadrul consiliului, din cele 20 de persoane din afara asociaţiilor au fost alese alte două românce.

Este vorba despre Claudia Daniela David şi Năstase Mina. La votul pentru funcţia de vicepreşedinte am participat din partea asociaţiei mele şi am obţinut cele mai multe voturi, intrând astfel în cadrul consiliului comunal, dar fără drept de vot. E oricum o victorie, care îmi dă dreptul mie şi comunităţii de a fi conectaţi direct la problemele localităţii. Dorinta mea este să reuşim să fim o mare familie, o echipă, să reuşim să arătăm că şi ca străini, suntem purtători de valori şi putem aduce contribuţia noastră la bunăstarea oraşului.”

A.R.

Citeşte şi

Asociaţia “Hora” din Forlì: Cursuri şi ajutoare pentru nevoiaşi

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Majorarea TVA la 24%: scumpiri şi sărăcie

Giorgio Napolitano: „Să învăţăm din istoria noastră de imigranţi”