in

Italia, măcel pe șosele, un mort la fiecare 4 ore. Șeful ASAPS: «Trebuie combătută răspândirea vehiculelor cu numere străine, în special bulgărești sau românești»

Peste 3.428 de morți într-un an, peste 9 pe zi, unul la fiecare 4 ore, 255.000 de răniți dintre care 13.000 marcați pentru totdeauna de infirmități grave. Pare un bilanț de război și în schimb este doar buletinul victimelor accidentelor rutiere din 2015. Sunt cifre impresionante, în creștere față de anul anterior cu 1,4%.

În Italia o mașină din 10, circa 4 milioane, nu are poliță de asigurare. Aceasta este alarma lansată de președintele Asociației Susținătorilor și Amicilor Poliției Rutiere (Asaps), Giordano Biserni, intervievat de Agi. Mai mulți agenți pe străzi și o mai bună întreținere a infrastructurilor sunt cererile principale pe care le adresează sindicatul guvernului.

”Mi se pare că a scăzut puțin atenția pe tema siguranței rutiere”, spune Biserni referindu-se la creșterea cu 1,4% a deceselor. ”Din luna martie – continuă – avem noua infracțiune de omor rutier: vom vedea care vor fi rezultatele. Cu certitudine siguranța rutieră se garantează prin prezența fizică a agenților pe străzi, este un factor descurajant de mare eficacitate. Din acest motiv aș cere guvernului în primul rând să refacă personalul Poliției Rutiere, căreia îi lipsesc peste 2.000 de unități și, mai ales, are o vârstă medie prea înaltă. Un alt aspect foarte important este acela al infrastructurilor: vorbesc de întreținerea și iluminarea străzilor, despre semnalizare, despre intervențiile de realizat în tuneluri. Am făcut foarte multe autostrăzi și șosele statale care sunt la limita închiderii”.

Modelul de urmat, explică Biserni, este cel englezesc: ”acolo a existat o intervenție unanimă și s-a ajuns la circa 1.700 de morți anual, practic jumătate dintre cei italieni. În alți termeni, au 28 de decese la fiecare milion de locuitori, în timp ce în Italia avem aproape 56 de morți la fiecare milion de locuitori și media UE este de 51”. Cât despre chestiunea vehiculelor care circulă fără asigurare, adaugă Biserni, ”în Italia avem circa 4 milioane. Este vorba de un vehicul din zece, cu o prevalență în Sud”. Ce se poate face pentru rezolvarea acestei probleme? ”Noile tehnologii pot fi utile: telecamera pentru citirea numerelor de înmatriculare dată în dotare produce de fapt rezultate importante. Agenții pot descoperi imediat dacă vehiculul este asigurat și dacă au fost făcute reviziile tehnice. Ne bazăm pe acestea”.

Însă există încă un fenomen ce trebuie combătut, observă numărul unu de la Asaps: ”răspândirea vehiculelor cu numere străine, în special bulgărești sau românești, atât din motive fiscale fie pentru că în acest fel plata sancțiunilor se poate evita. Vorbim de sancțiuni de milioane de euro care nu sunt plătite”.

Numere româneşti în Italia: amendă de 370 de euro

26.000 de victime în UE

În 2015, 26.100 de persoane au murit în accidente rutiere în Uniunea Europeană. Față de anul anterior, cifra este în ușoară creștere, cu 0,5%, însă reducerea față de acum douăzeci de ani este de peste 59% (în 1995 au fost circa 64.000 de victime). Datele au fost furnizate de Eurostat în vederea Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Străzii, de pe 20 noiembrie. Primele trei țări ca număr de morți în accidente, cu cifre similare, sunt Franța (3.461), Germania (3,459) și Italia (3.428). În Polonia, pe locul al patrulea, au fost 2.938. Pentru a face o comparație, Eurostat evidențiază că în 2015 accidentele aeriene au provocat 283 de victime și cele feroviare 963.

În Italia, cifra este în creștere cu 1,4% față de 2014 și în scădere cu 51,2% față de 1995: Eurostat evidențiază că tendința către o scădere marcată pe termen lung privește toate țările UE. Proporțional cu numărul de locuitori, numărul morților în 2015 a fost de 5,1 la 100.000 în medie. Procentul este ușor mai înalt în Italia (5,6%) și mai ales în Bulgaria (9,8 victime la fiecare 100.000 de locuitori), România și Letonia (9,5), Lituania (8,3), Croația (8,2), Polonia (7,7) și Grecia (7,4). Nivelurile cele mai joase s-au înregistrat în Suedia (2,7), Regatul Unit (2,8), Danemarca și Țările de Jos (3,1), Spania și Irlanda (3,6).

Firenze, mașină cu numere românești, peste 230 de amenzi, valoare 14.000 de euro. Agenții italieni au reușit să blocheze mașina

Cât timp pot circula cu numere străine în Italia? Răspunde avocatul


 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Musulmană condamnată la Pordenone. Poartă văl integral la primărie, amendată cu 30.000 de euro

Drept la replică, Consulatul României la Castellon