Miercuri 26 şi duminică 30 octombrie 2016. Cutremure. N-o să încep articolul cu precizări tehnice, dramatism şi sentimente. M-au obosit toate trăirile astea şi am impresia, uneori, că se exagerează. E grav, e adevărat, sunt mulţi oameni care nu au unde locui. Nu au cu ce se îmbrăca şi ce mânca, dar am văzut şi mulţi profitori şi actori în acest scenariu italian. Am fost şi acolo, în Norcia, am văzut, am vorbit şi am simţit.
Cutremurul de miercuri din Visso şi Ussita a salvat multe persoane. E un paradox. Aş vrea să precizez că în zonele afectate recent sunt zeci de familii de români. Sute. După Amatrice am plâns, am ţinut doliu, ne-am consumat ca să obţinem atenție pentru românii noştri necăjiţi. Nu văd aceeaşi dăruire în momentele acestea când, iată, ai noştri au scăpat cu viaţă.
Locuiesc în Massa Martana, 79 km vest de Norcia şi 132 km nord de Roma. Zgâlţâielile de miercuri m-au prins în casă, în faţa computerului. A doua mişcare telurică m-a găsit pe acelaşi scaun pe care am rămas blocat la primul cutremur, documentând şi urmărind ştirile locale. Atunci am fost uimit de panica din declaraţiile oamenilor şi vă spun sincer, mă aşteptam la o altă catastrofă. La mai multe victime decât au fost la Amatrice şi Aquila. N-au fost.
Spre Amatrice am plecat în necunoscut, nu cunoşteam zona. Am făcut multe ore pe drum şi am stat cinci zile pe teren. În drumul meu spre Amatrice am trecut şi prin Norcia. Până acolo ştiam, cunoşteam drumul. Am vorbit atunci cu oamenii din centrul istoric şi am vizitat clădirile vechi. Am rămas uimit că sunt încă locuibile. Erau întregi.
În afara centrului istoric văzusem câteva case afectate, pereţi care aveau crăpături de-o palmă, dar peste zidurile oraşului viaţa părea normală. Catedrala din centru avea numai câteva pietre căzute, iar preventiv, fusese înconjurată de pompieri cu o bandă roşie. Era singura clădire afectată. Pe lângă îngrijorarea pentru oraşele apropiate care suferiseră pagube, atunci în august, simţeam şi mândrie în vorbele lor. Aveau case construite bine şi ţineau să-mi arate asta. Era aproape ora prânzului când am ajuns. La terasa din centru încă se servea capuccino si cafea, iar de pe străzile mici şi înghesuite mirosea a mâncare.
Îmi aduc aminte că am stat de vorbă cu o bătrână, care în timp ce-şi întindea hainele în faţa casei, a ţinut să-mi spună de mai multe ori că din Norcia nu se pleacă. Acolo e sigur. Sunt case făcute bine şi ei nu-şi fac probleme.
Visso şi Ussita în schimb, sunt oraşe pe care le-am vizitat în 2014. Vizitator. Era zăpadă mare pe 31 decembrie. Oamenii erau primitori, iar turismul, ca întotdeauna şi la fel ca în tot centrul vechi al Italiei. Făcut bine. Poate d-asta mă şi simt depăşit de exagerările actuale. N-am aterizat dintr-un avion aici, la două ore după cutremurele astea, ca să încep o corespondenţă. Sunt oraşe pe care eu le cunosc, prietenii mei le cunosc şi unde au rude. Locuri pe care le-am vizitat cu ani în urmă.
Pe lângă toate astea, consider că-i oportun să precizez că sunt calificat în construcţia caselor de piatră, specifice zonei. Ştiu cum, ce anume presupune o recondiţionare seismică şi cunosc la fel de bine şi situaţia caselor vechi. Stilul în care sunt făcute, materialele folosite, durata lor. D-asta, mă mai amuz uneori când aud chestii tehnice pe la televizor. Şi de ăştia care habar n-au să bată un cui într-un perete, dar devin, brusc, specialişti de şantier şi norme EU de construcţie. Dar subiectul ăsta poate-l dezvoltăm cu altă ocazie.
Sâmbăta, ziua de 29, am sărbătorit-o cu musafiri din Macerata până târziu. Români care au petrecut în maşină noaptea de miercuri. Am vorbit, printre altele, de cutremurele alea şi am văzut împreună imagini din Visso şi Ussita. Am discutat reacţia primarului din Macerata, care îndemnase cetăţenii să stea cu bagajele pregătite, pentru că în următoarele 48 de ore vor urma replici. Mi-au spus şi ei, la fel ca alţi români care locuiesc în oraşele mari, că locuinţele pentru care plătesc chirii arată bine doar în interior. Că sunt făcute în grabă de proprietari, fără a ţine cont de materialele folosite, cu economii, doar pentru a fi închiriate repede.
De asta, în principal, sunt acum zeci de mii de oameni evacuaţi. Persoane care nu vor să se mai întoarcă în case, pentru că ştiu cum sunt făcute. Alţii, evacuaţi forţat. Iar alţii, care deşi au unde să stea şi se pot simţi în siguranţă, profită şi cer ajutorul statului pentru case noi. Şi aici aş vrea să punctez şi zgârcenia italienilor, aceiaşi care şi-au bătut singuri joc de siguranţa lor şi au construit cu economie, cu firmele care au cerut cei mai puţini bani, persoane cu posibilităţi financiare care pozează acum, penibil, în victime.
Duminică, ora 07:40. M-am trezit în timpul cutremurului. N-au fost pagube aici, aşa că ne-am calmat, relativ, şi am început să ne sunăm cunoscuţii. La 11 eram deja în Norcia. Acelaşi oraş pe care-l văzusem şi în August. Aceleaşi străzi. Acelaşi sentiment, fix ca la Amatrice. În timp ce noi mergeam înspre, din sensul opus veneau zeci de maşini, pline cu oameni care mergeau, probabil, la rudele sau cunoscuţii din zone mai liniştite. Străzi deformate, asfalt crăpat de violenţa cutremurelor şi replicilor. Ţigle de pe casele de la marginea drumului, azvârlite în mijlocul străzii. Zidurile groase de-un metru, care înconjoară oraşul, erau în unele locuri prăbuşite complet. Pe alte porţiuni, mormane de pietre şi moloz blocau strada. Accesul spre centrul istoric era închis, iar elicopterele Protecţiei Civile survolau zona.
Norcia nu mai pare, acum, acelaşi oraş solid şi bine construit. Defectele se văd. Cu toate astea, deşi cutremurul de duminică a fost cel mai puternic din ultimii 36 de ani în Italia, n-a produs aceleaşi pagube ca la Amatrice şi Accumoli.
Încerc să fiu coerent şi lucid, dar mi-e greu să rămân concentrat la subiect. Mai devreme, acum câteva minute, la 09:20 pe 1 noiembrie, alt cutremur. De 5,2. În noaptea asta, altul. Şi eu locuiesc la zeci de km depărtare de epicentru. În Norcia, duminică, am simţit două într-un interval numai 40 de minute. După una dintre replici, am fost pe-aproape să văd cum oamenii şi jurnaliştii de pe trotuar sunt striviţi de maşina de mare tonaj a pompierilor. Şoferul s-a panicat, iar încercând să mute maşina pe care o parcase aiurea, în apropierea unei clădiri afectate, a pierdut controlul.
E haos. 110 seisme în primele şase ore, 11 dintre ele au fost peste 4 pe scara de magnitudine Richter. Sute de replici zilele astea, mai multe străzi au fost închise recent, afectate pe parcurs. 100.000 de oameni sunt afectaţi de ultimele cutremure, spun sursele.
Am întâlnit familii de români care-mi spuneau că nu ştiu cum să procedeze. O altă femeie, când a auzit că vorbesc româneşte şi nu locuiesc în zonă, m-a întrebat dacă n-ar putea să vină cu mine acasă.
Sunt impresionat de situaţie şi de oamenii cu adevărat necăjiţi. Vreau ca totul să revină la normal, deşi, cu toţii trebuie să fim conştienţi că pentru mulţi ani centrul Italiei n-o să fie acelaşi.
Text si foto: Sergiu Balaban Duck
Citește de același autor și:
În direct de la Amatrice: ”Acolo în praf, printre ruine, am legat multe prietenii”
