Povestea lui Adrian F., 30 de ani, din Târgu Mureş, nu se încadrează în tiparele de imigranţi cu care ne-am obişnuit. În România părea să aibă toate atuurile pentru a duce o existenţă lipsită de griji. De mic a fost bun la învăţătură şi a ajuns olimpic la geografie. A urmat apoi două facultăţi şi un masterat în Germania. La douazeci de ani a devenit proprietarul unei firme de construcţii cu 60 de angajaţi. De ce ar emigra un asemenea român?
Destinul s-a întors împotriva lui. Acceptă o lucrare pentru executarea unui drum de 7 km, proiect finanţat de Uniunea Europeană, pentru care trebuie să încaseze 480.000 de euro. Dar este înşelat de o mare firmă de construcţii, i se plăteşte doar jumătate de lucrare, iar cu suma primită achită furnizorii şi plăteşte cei 60 de angajaţi şi rămâne sărac lipit.
Aşa că acum doi ani o ia din nou de la capăt şi la îndemnul unui văr, vine în Italia, la Napoli. Nu ştie limba, nu ştie legile, nu înţelege nimic. La început „mi se părea că totul e dezordonat, un haos total, apoi încet-încet s-au aranjat toate lucrurile”. Complexat de faptul că nu ştie italiana, acceptă munci umile, de la spălător de vase la grădinar.
Adrian are deja părul alb şi zâmbeşte arareori, dar nu se dă uşor bătut. Îmi povesteşte că odată ajuns în Italia, începe să studieze singur italiana. Face un curs de contabilitate prin care se pune la curent cu fiscalitatea italiană, şi îşi recunoaşte studiile. Lucrează pentru un contabil napoletan timp de nouă luni, dar şi acesta îl înşală şi îl exploatează.
În prezent este consultant pentru diverşi întreprinzători italieni, vinde consultanţă românească, ungurească şi bulgarească societăţilor italiene, face optimizare din punct de vedere al managementului şi încearcă să vândă produsele româneşti pe piaţa italiană.
Îl întreb dacă şi-a încheiat conturile cu România şi dacă experienţa amară din ţară l-a convins să rămână aici. În mod surprinzător, îmi spune că îşi doreşte să îşi întemeieze o familie cu o parteneră de viaţă româncă şi să se întoarcă în ţară.
Îmi spune că principalul aspect negativ în România este faptul că tinerii nu sunt sprijniţi, iar el a fost „înghiţit de rechinii cei mari!” În Italia în schimb străinii pot avea oportunităţi şi el, ca român, nu vrea să se lase mai prejos. Italia oferă un nivel de trai ridicat, mai multe posibilităţi.
La ultima mea întrebare: „Ce crezi că ar trebui să facă statul român pentru a împiedica exodul creierelor din România, atât a olimpicilor cât şi a întreprinzătorilor?”, se blochează. Îmi spune că nu ştie să-mi răspundă, pentru că totul se învârte în jurul intereselor. „500 de euro în România se câştigă mult mai greu decât se câştigă în Italia.”
Ruxandra Drăgoescu
