in

Dacă află Trump, se supără: Romii din România cer în masă azil politic în SUA

Numeroşi români de etnie romă solicită azil în statul american California, argumentând că sunt persecutaţi în România şi în alte ţări ale Uniunii Europene, anunţă oficiali SUA şi organizaţii pentru drepturile minorităţilor, conform site-ului agenţiei Bloomberg.

Viorel R., un român de etnie romă, şi-a vândut animalele pe care le avea în România, dar, în loc să plece în Europa Occidentală, a cumpărat un bilet de avion spre Mexic. De acolo a mers spre frontiera Statelor Unite şi s-a adresat poliţiei americane pentru a cere azil.

„Am decis să plec pentru că nu mai puteam să supravieţuiesc„, a declarat Viorel R., în vârstă de 52 de ani, în Riverside, California, arătând plăgi pe scalp şi la buze despre care susţine că i-au fost făcute de poliţie. „Nu mai puteam suporta să fim priviţi de sus”, a spus el.

În cursul anului 2016, aproape 1.800 de români au fost reţinuţi la frontiera sudică a Statelor Unite, comparativ cu 400 anul trecut şi cu câteva zeci în 2008, conform datelor oficiale furnizate de autorităţile americane.

„Romii aleg să traverseze Oceanul Atlantic în contextul tendinţelor antiimigraţie din Europa. Grupurile de romi, în general nomade, vizate de persecuţii de sute de ani, se confruntă acum cu diminuarea toleranţei autorităţilor europene, în contextul venirii a peste un milion de imigranţi şi refugiaţi din Siria şi din alte ţări. Amplificarea tendinţelor neonaziste din România până în Italia a condus la demolarea taberelor de romi, la atacarea afacerilor romilor, la segregarea comunităţilor şi agresarea copiilor”, notează agenţia Bloomberg.

„Oamenii devin suficient de disperaţi pentru a cere azil în Statele Unite„, afirmă Ethel Brooks, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Romilor, cu sediul la Budapesta, şi profesor asociat la Universitatea Rutgers din New Jersey.

Romii consideră că au oportunităţi în Statele Unite, în pofida ascensiunii populismului şi a apelurilor de limitare a imigraţiei. Agenţii Poliţiei de frontieră din SUA au depistat grupuri de câte 20 de persoane, ghidate de călăuze.

„Toţi susţin că sunt romi. Susţin că sunt membri ai unui grup care este persecutat de autorităţile din România”, afirmă Daniel Parks, agent al Poliţiei Vamale şi de Frontieră a SUA din zona San Diego.

„Există numeroase prejudecăţi în privinţa romilor în apropape toate ţările europene. Stereotipurile conform cărora ar practica cerşetoria şi ar comite furturi alimentează prejudecăţile„, afirmă, pentru Bloomberg, Natalia Bănulescu-Bogdan, director adjunct al Programului internaţional al Institutului pentru Politicile Migraţiei, cu sediul în oraşul Washington.

De când România şi Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene, romii au întâmpinat rezistenţă când au încercat să migreze spre Europa Occidentală. În Suedia, politicienii analizează posibilitatea interzicerii cerşetoriei, dar criticii susţin că astfel de iniţiative sunt îndreptate împotriva romilor. În Franţa, autorităţile au demolat tabere de romi de la periferia Parisului. Guvernul Canadei a adoptat în 2012 o lege care sancţionează solicitările de azil bazate pe argumente false, după ce mii de romi din Ungaria au ajuns pe teritoriul canadian.

Acum, romii încearcă să se stabilească în Statele Unite, mulţi ajungând în suburbiile oraşului Los Angeles. Unii locuiesc în apartamente, alţii pur şi simplu amplasează corturi în parcuri până găsesc spaţiu locativ. Unii lucrează ca agenţi de pază sau în restaurante, în timp ce alţii cerşesc sau primesc ajutor din partea bisericilor locale.


Citiți și:

Rimini, aveau limuzină de lux cu numere românești, dar furau haine vechi din containere

Trento, viața degradantă a cerșetorilor români: trăiesc în clădiri părăsite, se jefuiesc și se denunță unul pe altul

Romii intră în campania electorală din Roma cu fundul gol, vezi obrăznicia unei ștergătoare de pabrize

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O altă țară europeană ridică gard de oţel în calea refugiaţilor. ”Gardurile sunt o măsură responsabilă”

Concursul de creație literară ”Slovă Românească”, Ediția a II-a, Bologna, 2016 – Festivitatea de Premiere