Teroare într-un centru pentru persoane cu handicap din Japonia. Un tânăr de 26 de ani, Satoshi Uematsu, a ucis cu un cuțit 19 persoane și a rănit alte 45. Faptul s-a petrecut la Sagamihara, în prefectura Kanagawa, la câțiva zeci de kilometri vest de Tokyo. ”Am vrut să scap lumea de infirmi”, a spus tânărul imediat după ce s-a predat autorităților. Potrivit mass-mediei nipone care a reconstituit faptele, tânărul lucrase la centrul de reabilitare și probabil a fost dat afară.
Poliția a spus că a primit un apel telefonic de la un angajat care a comunicat că în centru se întâmpla ceva oribil.
După măcel tânărul a încercat să fugă, însă a fost înconjrat de forțele de ordine și astfel două ore mai târziu s-a predat la o secție de poliție din Sagamihara, la mică distanță de locul masacrului. Cuțitul folosit pe timpul multiplelor crime l-a lăsat în mașină.
Urmează să se stabilească dinamica și motivațiile acestui episod care prin numărul de victime riscă să intre în istoria unei națiuni precum Japonia, unde omorurile în masă, având în vedere că legile privind controlul armelor sunt foarte severe, sunt relativ rare.
Precedente
În 2008, șapte persoane au fost ucise de un bărbat care a intrat cu un camion în mulțime la Akihabara, district de electronică din centrul orașului Tokyo, și apoi a înjunghiat trecători. În 2010 au fost rănite 14 persoane de un șomer, și acesta înarmat cu un cuțit, care s-a năpustit asupra pasagerilor din două autobuze publice de lângă o gară din prefectura Ibaraki, la circa 40 de kilometri nord-est de Tokyo.
CITEȘTE ȘI:
Apelul sfâșietor al copiilor sirieni: ”În locul pokemonilor găsiți-ne și salvați-ne pe noi!”
Crimă la Vibo Valentia: bătrân jefuit şi aruncat în mare de doi români
Crima care a îngrozit Italia. Și-a ucis mama și sora, le-a făcut bucăți și le-a aruncat în râu
Torino, crezând că a comis o crimă, agresorul unei prostituate românce s-a spânzurat
După crimă, au scuipat pe cadavru. Omorul la barul din Cadoneghe, au fost identificaţi asasinii