in

Catania, i-a zdrobit fără milă capul de o treaptă de ciment: ”Bătrâna m-a acuzat de furt, am omorât-o”

Omor la Aci Bonaccorsi, în provincia Catania. A fost reţinut de carabinieri un român de 26 de ani. Florin Cardos, român fără antecedente penale, a fost incriminat de imaginile camerelor de supraveghere care l-au surprins în timp ce ieşea din locuinţa pensionarei.

Nu se mai ştia nimic de ea deja de sâmbătă 18 iunie şi luni 20 iunie un nepot a găsit cadavrul femeii bătrâne şi invalidă, Angela Cantarella, în micul coteţ pentru păsării al casei.

Rezultatele autopsiei au permis imediat să se înţeleagă că femeia nu a decedat în mod accidental. Anchetele carabinierilor de la unitatea din Viagrande, prin intermediul imaginilor camerelor de supraveghere, au evidenţiat prezenţa lui Florin Cardos, surprins tocmai în timp ce ieşea din locuinţa pensionarei în jurul orei 18 sâmbătă 19 iunie. Bărbatul, domiciliat în casa unui nepot al victimei, era foarte apropiat familiei Cantarella pentru care efectua diverse munci.

Carabinierii au percheziţionat apoi maşina şi locuinţa românului suspectat şi au găsit cheile de la casa şi maşina victimei, dar şi haine pline de sânge, o pereche de cercei şi un portofel. Tânărul de 26 de ani, interogat de procuror, a negat iniţial orice tip de implicare în omor, însă după notificarea de arestare şi-a recunoscut vina, mărturisind că a furat de la femeie 2.000 de euro şi un card bancar.

Florin Cardos va trebui să răspundă pentru omor multiagravat şi furt din locuinţă. ”Mă acuza că i-am furat uneltele de lucru”, a declarat românul. L-ar fi acuzat în mod fals că i-a furat obiecte şi unelte de lucru şi în ultima vreme avea senzaţia că este filat de femeie. Din acest motiv ar fi ucis-o Florin Cardos pe 18 iunie pe Angelina Cantarella, lovind-o cu capul de mai multe ori de o treaptă de ciment de la intrarea în coteţul pentru păsări din proprietatea acesteia. Mobilul crimei a fost dezvăluit de criminal într-o declaraţie dată carabinierilor după arestarea dispusă de Procuratura din Catania, pe 22 iunie.


Citiți și:

Foggia îngrozită, pensionar desfigurat și ucis de vecinul român cu o foarfecă de grădinărit

Perugia, și-a ucis logodnica, condamnat la 27 de ani. ”Mi s-a părut că îşi bate joc de mine, şi am omorât-o”

Roma, scenă de groază, îşi loveşte cumnata cu ciocanul şi îi taie gâtul. Soţia ucigaşului se afla în Moldova

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prima victimă a Congresului pentru românii de pretutindeni

Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este INTERZISĂ, iar cea dintre ortodocși și ne-creștini este ABSOLUT INTERZISĂ. Document oficial