Cornel Toma
Kafka spunea că toate revoluţiile se termină în mâlul birocraţiei. În cazul nostru, la mâl trebuie să adăugăm şi o mare zeflemea plecată din Parlament spre Diaspora.
Ultima versiune a Legii Electorale este într-adevăr fructul unei „revoluţii”. Cozile kilometrice de la prezidenţialele din 2014 l-au „mişcat” aşa de tare pe imobilul Iohannis că până la urmă a scos din Parlament o lege care să includă posibilitatea de a vota prin corespondenţă. Păcat însă că pe lângă muntele de birocraţie pe care-l generează, aduce la pachet şi starea de spirit a majorităţii parlamentarilor români cu privire la diaspora: zeflemeaua.
Sunt trei aspectele care vor transforma o iniţiativă demnă de o ţară civilizată într-un fiasco.
Prima obiecţie de bun simţ pe care o vor ridica românii din Diaspora este motivul pentru care să se „lege de gât” cu înscrierea pe listele electorale. Pentru că dacă te-ai înscris, eşti obligat să dansezi cum cântă legea.
Deşi sunt mai multe capcane în înscrierea pe liste cea care sare în ochi este cea legată de înscrierea pentru a vota la o secţie apropiată, dacă nu chiar la una din oraşul tău, asta în cazul în care se adună peste 100 de înscrieri şi se organizează o secţie de votare. Şi dacă secţia nu se mai face din zeci de motive posibile? Nu-i nimic, eşti arondat la cea mai apropiată secţie şi votezi ca până acum. Dacă cea mai apropiată secţie este însă la 200 de kilometri, poţi vota prin corespondenţă? Nu. Poţi vota în oricare altă secţie de vot din Diaspora? Nu. Ai fost arondat şi cu asta nu te joci.
Al doilea factor care subminează votul prin corespondenţă e fix ceea ce ar trebui să fie una dintre certitudini: securitatea votului. Din Italia sau de peste Ocean votul pleacă cu o scrisoare simplă spre Bucureşti. În care se află numele tău şi opţiunea ta electorală. Pe relaţia Poste Italiane – Poşta Română ştim bine că uneori 7 zile nu sunt de ajuns pentru o scrisoare, başca votul trebuie să ajungă la Bucureşti cu alte 7 zile înainte de vot. Ca să nu avem surprize ne mai luăm câteva zile de toleranţă şi ajungem la trei săptămâni pierdute din campania electorală. Nu era mai simplu, mai rapid şi mai ieftin ca votul să fie trimis cu recomandată la cea mai apropiată misiune consulară şi de acolo să plece cu curierul diplomatic cu 24/48 de ore înainte de vot? Sau să nu plece deloc, dat fiind că secţie de vot există practic în fiecare misiune diplomatică şi pot fi numărare acolo? Era, dar asta ar însemna respect pentru alegător şi nu găsim aşa ceva în Parlament.
Dacă primele două obiecţii sunt de ordin tehnic şi arată efortul legiuitorilor de a pune piedici votului, cea de-a treia atinge vechi metehne politice. Ţine de supravieţuirea în jungla administraţiei româneşti. Joc nu musai vizibil, dar cu efecte dezastruoase.
În cazul de faţă avem o lege proastă, care se anunţă un faliment (până săptămâna trecută erau abia 1.000 de înscrişi pe tot mapamondul). Ce fac funcţionarii noştri care ar putea să fie traşi de mânecă? Cheltuie bani pe deplasări în care să explice puţinilor aleşi de prin preajma consulatelor beneficiile votului prin corespondenţă. Frecţie la picior de lemn ar zice românul. Depinde pentru cine însă. Când se va trage linie sub dezastru, deputatul X, ministrul Y şi secretara XY vor veni cu lista de acţiuni intreprinse. „Noi am făcut tot posibilul”, vor spune ei în cor. Fotoliul rezistă.
Noi rămânem însă cu un gust amar.
Votul prin corespondență, un eșec anunțat al Guvernului. Pe când demisia ministrului Dan Stoenescu?
Eșec total la votul prin corespondență: înscrierile nu pot ține pasul cu plimbările demnitarilor
Care tehnocrat? Ministrul diasporei, un politruc plimbăreț și bisericos
