Poate e doar incompetența funcționarilor care au publicat rezultatele sesiunilor de finanțare de la Departamentul Românilor de Pretutindeni (DRP). Sau poate nu.
Noi semnalăm inadvertențe cel puțin curioase. Iar când e vorba de bani, totul e posibil. În tabelele care sunt publicate pe site-ul instituției apar nereguli evidente care pun multe semne de întrebare.
Iată două exemple flagrante:
Primul caz este din Spania. Societatea Teiamedia S.L. a câștigat contestația pentru proiectul denumit ”Radio Românul”, în valoare de 56.382 de lei. Dar proiectul nu apărea în lista celor respinse sau neeligibile. Deci contestație la ce?
Teiamedia S.L. apare cu un proiect aprobat, înregistrat cu nr. U1-1/624, și cu un al doilea proiect proiect, respins, cu nr. U1/625. La aprobarea contestațiilor apare un al treilea proiect, aprobat la reanalizare, cun nr. U1-1/890. Este un proiect diferit, avînd alt număr de înregistrare și o sumă diferită de cel respins, depus pe data de 18 aprilie 2016, la trei săptămâni după termenul stabilit de lege.
Al doilea caz este din Albania, unde de asemenea există o discrepanță evidentă la două proiecte aprobate, una în prima fază și cea de-a doua în faza contestațiilor. Astfel, asociația culturală ”Aromânii din Albania” a primit aprobarea de finațare pentru două proiecte, în valoare totală de 41.536 de lei. Al doilea proiect, cel aprobat după contestații, nu apare în tabelul proiectelor respinse sau neeligibile.
În ambele cazuri există posibilitatea ca acele proiecte să fie introduse pe ușa din dos, pentru o sumă totală de aproape 100.000 de lei.
Există posibilitatea ca funcționarii care introduc datele să fi greșit introducerea lor, dar diferențele evidente între proiecte aproape anulează această posibilitate.
În spiritul transparenței promise de ministrul Dan Stoenescu, este oportună o explicație plauzibilă pentru aceste inadvertențe.
Andi Rădiu
[email protected]