in

Rețetă de sezon: Paste cu tartufo

 

Și dacă tot a fost publicat la categoria ”Turism”, articolul despre localitatea Acqualagna, renumită pentru festivalurile destinate trufei (Festa del tartufo) ne-am gândit că ar fi oportună postarea unor rețete simple care au la bază această delicatesă. Rețeta de spaghetti sau tagliatele cu tartufo este una din cele mai simple, problema cea mai mare fiind aceea a achiziționarii unei ciuperci, prețul fiind foarte mare (2-4000 euro/kg). De aceea vom pune două variante, una în care se folosește tartufo iar alta în care se poate folosi o cremă pe bază de tartufo, care este accesibilă tuturor și costă în jur de 7-8 euro o confecțiune de 50 gr.

Tagliatele al tartufo

Ingrediente pentru 4 persoane:

tartufo alb sau negru,

320 gr. tagliatele,

80 gr unt,

parmigiano reggiano,

sare, piper.

 

Înainte de a folosi tartufo, se curăță bine de reziduurile de pământ cu o periuță.

Apoi, se taie în felii foarte subțiri, cu un cuțit special sau se dă printr-o răzătoare mare. Dacă nu aveți nici una, nici alta se poate tăia simplu cu un cuțit ascuțit.

Într-o tigaie largă se topește untul, se pune tartufo ras și pentru cca 1 minut, nu mai mult, se lasă să se prăjească împreună. Se adaugă și puțin piper.

Între timp, se fierb pastele în multă apă, puțin sărată

Se adaugă tagliatelele și se amestecă cu sosul creat.

În farfurie se rade din nou, deasupra pastelor ”al dente”, puțin tartufo proaspăt adaugându-se și puțin parmigiano.

Unele persoane preferă fără parmigiano, pentru a savura mai bine aroma ciupercii. E la alegerea fiecăruia.


Spaghetti integrale cu sos de tartufo și ciuperci champignon

Ingrediente pentru 4 persoane:

Sos de tartufo 50 gr.,

320 gr. spaghetti integrale,

100 gr. smântână,

300 gr. ciuperci champignon,

parmigiano reggiano,

sare, piper.

Într-o tigaie întinsă, cu capac, se prajesc ciupercile tăiate felii, în puțin ulei de măsline și jumătate de pahar cu vin alb. După ce s-au rumenit puțin, se adaugă smântâna cu jumătate de pahar cu apă și se lasă să fiarbă pentru circa 10 minute. Când s-a format sosul, se adaugă crema de tartufo, fără a mai fierbe sosul creat. Se fierb pastele integrale în apă multă, puțin sărată, și se amestecă cu sosul. Cantitatea de parmigiano se pune în funcție de gustul fiecăruia, dar nu foarte mult, pentru a nu acoperi aroma de tartufo.

E indicat să se folosească spaghetti integrale datorită faptului că sosul creat din smântână e destul de dulce.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Animaliştii din faţa Ambasadei de la Roma îl înjură pe „tiranul Băsescu” / FOTO

Guvernul Italiei a decretat pentru astăzi zi de doliu național