140.000 de angajaţi MAI vor avea salariile tăiate. Ministerul a decis
reducerea normei de hrană. Ministrul Igaş anunţă că în această lună
încep şi concedierile. Sindicaliştii din poliţie ameninţă cu proteste.
Anunţarea tăierii normei de hrană cu 550 de lei i-a bulversat pe cei 140.000
de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ministrul Traian Igaş
a declarat că diminuarea se face doar pentru luna iunie. Apoi a explicat şi
cum va face rost de bani: prin disponibilizări masive.
Decizia reducerii temporare a normei de hrană vine după ce proiectul de
lege privind disponibilizările din MAI nu a reuşit să treacă de Camera
Deputaţilor. Motivul: absenţa de la vot a mai multor parlamentari din PDL.
Întrucât bugetul Ministerului de Interne este mai mic cu 15,4% faţă de anul
trecut, suma necesară plăţii salariilor nu a mai putut fi acoperită. Reducerea
bugetară prevedea disponibilizarea a aproximativ 18.000 de angajaţi.
Disponibilizări din iulie Ministrul de Interne, Traian Igaş, a subliniat că
restructurarea personalului va începe în 30 de zile, iar reducerea va fi în
special în rândurile angajaţilor din Aparatul Central.
"Trebuie să reducem din personal"
"Până în prezent, reforma nu a fost cu adevărat făcută. Avem un buget care,
în al doilea trimestru, ne obligă să reducem din personal. Este regretabil
faptul că Legea privind unele măsuri speciale pentru încadrarea în limitele
bugetare pentru MAI în anul 2011 a fost respinsă de Parlament şi că suntem
nevoiţi în acest moment să afectăm, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de
timp, drepturile salariale ale tuturor angajaţilor.
Asigur personalul MAI că procesul de reformă pe care l-am demarat se va
desfăşura într-o manieră corectă, în beneficiul modernizării instituţiei şi în
folosul angajaţilor care îşi fac datoria cu profesionalism şi responsabilitate.
Mai sunt posturi care nu îşi au nicio justificare. Cei care sunt în misiune în
stradă nu vor fi restructuraţi. Am analizat fiecare organigramă a fiecărei
arme. Suntem într-o amplă evaluare pe toate direcţiile", a declarat Igaş.
Ministrul a mai spus că o soluţie la continuarea restructurărilor din MAI este
şi desfiinţarea câtorva mii de posturi nebugetate. Referitor la tăierea normei
de hrană, Traian Igaş a declarat că "din iulie se vor da banii integral, iar
diferenţa pentru iunie se va recupera în al treilea trimestru al anului".
Acesta a mai precizat că restructurările ar fi trebuit făcute de mulţi ani şi că
lipsa reorganizării a condus la situaţia în care România are cu o sută de
poliţişti la 100.000 de locuitori, peste media europeană.
Proteste inevitabile
Marian Gruia, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, a declarat că a
cerut deja aprobare pentru un miting în faţa Ministerului de Interne. "Noi l-
am rugat pe ministrul Traian Igaş să găsească o soluţie. Ni s-a promis că
măsura tăierii normei de hrană este provizorie. Luni vom protesta în faţa
Ministerului de Interne. Am cerut aprobare pentru peste 1.000 de persoane",
a spus Marian Gruia.
"Ministrul nu ne-a chemat niciodată la negocieri. La conferinţa de presă a
declarat ca sigură restituirea sumelor pierdute cu reducerea normei de hrană,
în trimestrul al treilea. Însă acest lucru se va face, potrivit legii, cu
"încadrarea în limitele bugetare şi în funcţie de deschiderile de credite
efectuate de către Ministerul Finanţelor Publice". Mai mult, Igaş a spus că
nu va reduce din personalul care este în misiune în stradă. Eu am semnale
din teritoriu că sunt mulţi angajaţi care vor fi disponibilizaţi şi din rândul
acestora", a declarat Vasile Lincu, lider sindicat ProLex.
Suspendarea, o soluţie?
Liderul Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a
declarat că a propus conducerii MAI suspendarea la cerere din activitate a
unor poliţişti, pe o perioadă de doi-trei ani, pentru evitarea
disponibilizărilor. El a mai precizat că este convins că cel puţin o parte
dintre aceştia nu vor mai dori să se întoarcă în minister. Gruia a dat ca
exemplu situaţia de la Poliţia Judeţeană Iaşi, unde câteva sute de poliţişti şi-
au depus deja cererile de suspendare din activitate.
În prezent, un agent câştigă aproximativ 1.400 de lei, un inspector – 2.000 de
lei, un comisar – 2.500 de lei, iar un comisar-şef – 3.000 de lei. După
reducerea normei de hrană, agenţii vor primi pentru luna iunie aproximativ
850 de lei, un inspector – 1.450 de lei, iar un comisar – 1.950 de lei.
140.000 de salariaţi
Diminuarea normei de hrană va fi aplicată tuturor salariaţilor Ministerului
de Interne, adică 140.000 de oameni. 54.786 dintre aceştia sunt poliţişti
(39.236 de agenţi, 12.910 ofiţeri şi 2.640 personal contractual). La aceştia se
mai adaugă 27.000 de jandarmi şi 15.000 de poliţişti de frontieră. La o
populaţie de 21,47 milioane de persoane (conform Institutului Naţional de
Statistică), rezultă că, în România, sunt 450 de poliţişti şi jandarmi la
100.000 de locuitori.
Poliţişti la 100.000 de locuitori
România 450
Franţa 355
Ungaria 335
Austria 319
Germania 301
Slovacia 260