INGREDIENTE
1 kg cartofi vechi
1 ou plus un gălbenuş
1 ceapă medie
100 g caşcaval ras
6 linguri făină
6 linguri ulei de măsline
1/2 legatura mărar
sare
piper
PREPARARE
1. Într-o oală cu apă clocotită şi sărată se pun la fiert cartofii în coajă, bineînţeles, bine spălaţi. Se fierb şi se curăţă cât sunt călduţi.
2. Apoi, se pasează ca pentru piure, dar nu chiar atât de fin, şi se adaugă ceapa tăiată mărunt, oul întreg şi gălbenuşul, caşcavalul ras, sare şi piper. Se amestecă bine.
3. Cu mâna umezită uşor se formează chiftele care se aplatizează, iar dacă pasta este prea moale se poate adăuga un pic de făină. Pe măsură ce se formează, chiftelele se trec prin făină şi se aşază una lângă alta. Se lasă să se aşeze pentru 30 de minute.
4. Într-o tigaie se încinge uleiul în care se prăjesc chiftelele de cartofi. Se servesc presărate cu mărar tocat fin.
POFTĂ BUNĂ!
CITEȘTE ȘI:
REȚETA DULCE: Papanași cu dulceață și smântână
Chiftele de ton şi somon cu maioneză picantă – afumată şi salată crunchy cu sos de muştar