Unul dintre puținii consilieri români din primăriile italiene, Adrian Ichim este și unul dintre primii conaționali ajunși în Peninsulă după revoluție. A trecut prin toate fazele imigrației, este de profesie inginer, are propria afacere de familie și cunoaște sistemul administrativ italian din interior.
Candidatul ideal? Dintre cei care s-au expus în această cursă în ultimul deceniu, Adrian pare să aibă toate avantajele.
Un nou consilier român în Italia: Adrian Ichim, ales la Ciriè (Torino)
Adrian Ichim: ”Cei care m-au votat știu cine sunt și ce vreau să fac pentru ei”
În două cuvinte, cine este Adrian Ichim?
«Foarte pe scurt, sunt născut în 1968, am absolvit Facultatea de Inginerie, profilul Rețele Electrice din cadrul Universității din Bacău în anul 1991, mi-a plăcut mereu matematica pentru rigoarea logicii și nu mi-au plăcut științele social politice ale socialismului, cred că la vârsta respectivă nu prea le înțelegeam rostul lor, ca materii de studiu. Am participat la olimpiade de matematică, unde am ajuns și la faza județeană.»
Orice român din „primul val” de imigranți are o poveste. Care este povestea ta?
«Sunt în Italia din 1994, am venit clandestin, ca majoritatea românilor sosiți în acea perioadă. Am lăsat acasă familia, copilul și soția, care era însărcinată în luna a IV-a. A fost un început dificil, cu riscuri și emoții mari, fără garanții sau soluții de rezervă. Îmi amintesc că ne strângeam în curtea bisericii de la Cottolengo și ne cunoșteam cu toții, după nume. Eram o mână de români în tot Torino. Inițial am lucrat la negru. Abia după doi ani am obținut permisul de ședere și lucru. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am avut documentul în mână a fost să îmi cumpăr bilet către România. Nu îmi văzusem familia de doi ani, nu îmi văzusem niciodată unul dintre copii. Emoțiile erau imense. Apoi am făcut reîntregirea familiei, ne-am stabilit în Ciriè, la un pas de Torino, viața a intrat într-o normalitate mult dorită.»
Actualmente cu ce te ocupi?
«Sunt tehnician la Jungheinrich Italiana Srl. Îmi place munca mea și mă simt foarte împlinit din acest punct de vedere. În plus, dau o mână de ajutor soției, care se ocupă de o mică afacere de familie, un magazin alimentar. Iar până în urmă cu circa două săptămâni eram consilier al primăriei din Ciriè. Mi-am dat demisia din funcția de consilier pentru că am decis să candidez la primăria din Torino, pentru aceeași poziție. Și pentru a nu lăsa loc la niciun tip de interpretare, am renunțat la această funcție.»
Candidezi pentru funcția de consilier al primăriei din Torino. De ce?
«Motivația personală este simplă: ar fi pasul firesc, după experiența de consilier al primăriei din Ciriè, experiența în asociațiile românești și în comunitate, în general. Mereu am fost activ, din punct de vedere social, și m-am implicat în situațiile în care era necesară intervenția în favoarea unui român sau a comunității noastre.
Motivația socială o completează pe cea personală: la Torino sunt peste 50.000 de rezidenți români ale căror probleme, păreri, atitudini sau dorințe nu ajung în consiliul primăriei. Un exemplu simplu: multe familii tinere de români, care nu au rude în apropiere, nu au cu cine să-și lase copiii mici, între 2 și 4 ani, pentru a putea munci ambii părinți.
Deoarece copilul este prea mic și prețurile creșelor sunt înfiorător de mari, ori nu sunt suficiente locuri la grădinița de lângă casă iar a pierde zilnic două ore doar pentru dus și adus copilul este inacceptabil. Și familia suferă, economic, apar complicații, stres inutil și tensiuni. Știe primăria despre această situație? Probabil, dar după cum pare, nimeni nu s-a străduit să o rezolve. Pentru că familiile italiene au alte condiții și beneficiază de altă protecția socială. Soluțiile sunt multiple, de la înființarea unor creșe-grădinițe în interiorul comunității și susținute parțial de primărie, până la alocarea unor locuri suplimentare pentru imigranți sau crearea unor condiții de prioritate pentru anumite categorii de vârstă dezavantajate.
Teoretic toți suntem egali, practic, românii nici nu sunt informați de drepturile lor și nici nu beneficiază de același suport pentru a le obține, chiar dacă plătesc impozite și fac economia orașului să se miște.
Pe scurt, nu doresc să ajung consilier pentru a avea un loc de muncă sau pentru bani. Cei aproape 1.200 de euro pe care i-aș lua de la primărie nu reprezintă niciun fel de stimul. Vreau să ajung consilier pentru că am experiență în această funcție, pentru că îmi plac intervențiile sociale și mă simt în mediul meu când merg pe teren pentru a rezolva o problemă a românilor. O fac din pasiune, cu alte cuvinte.
Unde și cum te vezi peste cinci ani?
«Mă văd la Torino, făcând ce fac și astăzi: serviciu, familie, politică pentru comunitate, sper la un nivel mai mare.»
Cristian Gaiţă, Torino
Citește și:
