in

Mircea Moldovan, românul care întoarce privirile tuturor femeilor din Italia. ”Mă atrage ideea de a face film”

Mircea Moldovan întoarce privirile tuturor femeilor din Italia. Născut în 1988 la Alexandria, Teleorman în familia unui poliţist a beneficiat de o educaţie militărească în sensul frumos al cuvântului. A iubit sportul şi a devenit instructor de arte marţiale la Ministerul Apărării Naţionale, a frecventat Facultatea de Educaţie Fizică din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti şi a lucrat în Ministerul de Interne la serviciul de pază şi protecţie.

La 23 de ani s-a hotărît să plece în Italia, după ce un prieten i-a spus că are de muncă pentru el la Bari. După cinci ani îl descoperim pe o scenă la Bari, alături de modelul Marco Vernile, declarat de revista Ditutto cel mai frumos bărbat din lume în 2015. La evenimentul de la Bari, intitulat „The Golden Age” a fost invitată şi Paula Mitrache să interpreteze „Dragostea din tei”.

Direct, fără ezitări, cu mult bun-simţ, Mircea spune despre el că adoră mâncarea românească, printre preferinţele lui fiind la loc de cinste sarmalele, ciorba de burtă şi micii cu muştar. Încă nu s-a obişnuit cu pastele!

Mircea Moldova, când te-ai decis să pleci în Italia şi de ce?

«Îmi plăcea munca pe care o desfăşuram, dar visam să am o sală de sport a mea. Din salariu ar fi fost imposibil. Mi-am propus să lucrez cinci ani în Italia şi cu banii strânşi să îmi deschid un club de karate, unde să antrenez. Am lucrat orice în acel post de muncă, de la cantina de vinuri, la sala de nunţi, ospătar, grădinar, tot până la 18 ore pe zi. E adevărat că ajunsesem să câştig de patru ori mai mult decât în România.

Însă după un an şi jumătate mama mea a avut un accident şi am plecat rapid în România să o ajut. Am cheltuit toate economiile pentru operaţii şi pentru recuperarea după accident. Mama, cele două surori şi tata sunt cele mai importante persoane pentru mine.

Apoi m-am întors la Bari, dar munca a fost mai puţină. Din păcate iarna este mai puţin de treabă. Plătesc chiria, mâncarea, transportul şi încercările mele de a câştiga mai mult s-au lăsat aşteptate. Sunt obişnuit să muncesc şi nu mă vait. Priveam majoritatea colegilor mei italieni care înca locuiau cu părinţii, care nu erau obişnuiţi să aibă autonomia lor, care cereau încă bani părinţilor să meargă să mănânce o pizza sau să bea o bere în oraş şi mă îngrozeam. Eu de la 14 ani muncesc şi eventual îi dau bani mamei, nu-i iau!»

Ce înseamnă sportul pentru tine?

«Un mod de viaţă, un stil de viaţă. Îmi place să fac activitate fizică şi să-i învăţ pe ceilalţi care sunt mişcările corecte, încălzirea muşchilor şi toate etapele unui sport sănătos.

O activitate moderată sportivă ţine în formă orice persoană sănătoasă îmbunătăţindu-i calitatea vieţii. De asemenea, sportul trebuie să fie controlat de minte. Totul se face cu măsură, în funcţie de fiecare persoană.

Unicul sport care nu mă pasionează este fotbalul, după ce Hagi nu a mai jucat. Atunci era fotbal, acum nu mai este la fel. Din nefericire karate-ul nu este practicat în Italia prea mult de şcolari şi nici nu este subvenţionat de stat. Este dificil pentru un antrenor să facă performanţă fără minime condiţii. Poate voi reuşi să câştig suficient pentru a avea propria mea sală.»

Lumea modei italiene ţi-a făcut curte prin nume importante! Eşti deschis şi unei activităţi cinematografice?

«Sincer nu mi-a trecut prin minte la început. Eu nu respect standardele din lumea modei, unde măsura nu trebuie să depăşească 50. În plus sunt prea înalt, la 1.94 cm şi masa musculară este pe măsură. Nu trec neobservat.

Am prezentat pentru Versace colecţia Dejavu, cu organizatoarea Daniela Mazzacane, o prezentare Golden Age împreună cu Paula Mitrache, am fost model într-o revistă Shopping a Puglia în 2014, un catalog de lenjerie. Sunt onest, mai am multe de învăţat pentru a intra în lumea cinematografiei. Am încercat să văd cum este în filmele în care am făcut figuraţie, în „Il sistema”, în care jucam un rol de poliţist de finanţe,” în „Quo Vado” ultimul film de mare succes cu Checco Zalone, şi un film de Massimo Ceccherini cu Valeria Marini, care urmează să iasă. Cred că mi-ar plăcea să încerc această carieră dacă voi avea ocaziile potrivite.»

Româncele sunt renumite pentru frumuseţe în Italia. Ce părere ai despre bărbaţii români din Italia?

«E adevărat, româncele sunt frumoase! Nu pot să spun acelaşi lucru despre bărbaţii români. Nu sunt la fel de îngrijiţi şi nu dau prea multă atenţie exteriorului.

Ceea ce mă deranjează este că mulţi dintre răufăcătorii din Italia sunt de origine română şi ne merge vestea. Nu avem o faimă prea plăcută din ceea ce am observat eu.

Pe mine mă întreabă dacă sunt grec, brazilian şi când le spun că sunt român răspund cu un: „Aaaa!”. Uneori te privesc şi de sus; e adevărat că pe mine nu mă impresionează!(Râde! n.r. la înălţimea lui e greu să-l priveşti de sus!).»

Ce planuri de viitor ai? Vei rămâne în Italia sau te vei intoarce alături de familie în România?

«Sunt liber să mă duc acolo unde am de lucru. Nu sunt legat de un loc anume din Italia. Sper să mă întorc în România, să îmi întemeiez o familie, să am copii. Sunt realist şi îmi doresc ceea ce orice om normal doreşte de la viaţă.»

Dacă vei ajunge să ai succes în cariera personală, cui vei dori să-i fii recunoscător?

«Mie îmi place să nu am datorii, să nu fac compromisuri. Prefer paşii mici şi atenţi, nu salturi în gol. Am avut oferte şi tentaţii, dar sunt împăcat că am spus din start „Nu”. Sunt sigur că vor exista oameni în viaţa mea care vor avea un rol bine definit şi atunci voi putea să vă răspund la întrebare. Deocamdată e devreme!»

Crina Suceveanu


Citește și:

Marius Bizău, singurul român afirmat ca actor în Italia, într-un film în rolul Sfântului Ioan Botezătorul

Interviu exclusiv/ Leonardo Drăguşin (X Factor Italia): ”Trebuie să ne amintim mereu de unde am venit”

Marius Ionuţ Bălan sfidează gravitaţia la Florenţa. Omul Paianjen ar fi invidios

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă de 33 de ani, s-a aruncat în faţa trenului la Ladispoli

“Să închidem restaurantele indiene”, represaliile lui Storace la Roma