Ştirile despre românii din Napoli şi din Regiunea Campania în general sunt foarte puţine. Aparent, numai de la Roma în sus sunt comunităţi mari de români. Există la fel de mulţi români şi de la Roma în jos, care sunt însă neînregistraţi, angajaţi la negru, în condiţii de exploatare, într-un cuvânt invizibili pentru autorităţi şi opinia publică.
«Sunt foarte mulţi români în zona Napoli, la fel de mulţi ca la Roma. Numai că sunt invizibili. Muncesc fără contract de muncă, nu au rezidenţă şi foarte mulţi sunt exploataţi», ne spune George Schwartz (foto), un român care a lucrat mulţi ani într-un hotel aflat la 25 de km de Napoli. A lucrat până în 2013, apoi s-a întors acasă, la Constanţa.
Fiind recepţioner la hotel, a fost martor fără să vrea la multe întâmplări.
A asistat la felul în care erau exploatate româncele aduse la muncă de reţele de intermediari hrăpăreţi, care le luau bietelor femei ultimii bani. «Eu am lucrat în zona Napoli, eram recepţioner – portiere – la un hotel. Am lucrat mereu în cadrul aceleiaşi firme. Multe femei au trecut pe la noi, cunoşteam procedura. Erau aduse la muncă la hoteluri, pe post de cameriste.», povesteşte George Schwartz.
Foarte multe femei veneau din zona Craiova, le aduceau cu şoferii, care le luau circa 200 de euro pentru un drum care nu costa în mod normal nici jumătate.
«Şoferii le lăsau la un italian din zonă, care era un fel de intermediar. Le lăsau la el acasă.
Femeile erau trimise să facă curat în camere la hoteluri. Eu eram singurul român acolo, şi ele parcă îl vedeau pe Dumnezeu când auzeau că vorbesc româneşte. Era foarte greu pentru ele la început.
Pentru cele care lucrau la camere, începutul era foarte greu. Italianul le cerea bani din prima lună de salariu, lua bani de la fiecare femeie pe care o trimitea la muncă. Nu aveau contract de muncă. Salariul era de 600 de euro pe lună. Aveau cazare la hotel, le promitea că le dă şi mâncare, dar nu primeau.
200 le lua soferul, italianul îşi lua şi el 250/300 pentru fiecare. Femeia trebuia să ia 600 la sfârşitul lunii, între timp se împrumuta să poată supravieţui. În prima lună nu-i rămânea nimic. Majoritatea nu rezistau şi îşi dădeau seama imediat că au fost minţite, după ce împrumutaseră bani să vină în Italia.
Nu rezistau şi după ce se încheia luna şi rămâneau cu 150 de euro, plecau în lumea mare. Eu le spuneam, le încurajam să reziste măcar două luni, să poată intra pe plus. Nu rezistau. La modul în care lucrau… Era o poloneza care lucra de 15 ani acolo şi care le comanda. Dacă nu plecau ele singure, le făcea poloneza să plece.
De fapt, schema asta era, să le facă să plece: italianul era interesat să aduca permanent alte femei, să le ia banii pentru intermediere.»
Erau mai mulţi intermediari de forţă de muncă la negru în zonă, nu numai italianul respectiv. «Problema e că erau şi românce care făceau chestia astea, vindeau locuri de muncă. Eram foarte supărat şi le spuneam: Eşti româncă, nu ţi-e ruşine să le storci aşa? Italianul, treaba lui, fusese şi la puşcărie, nu avea scrupule. Voia să scoată bani. Dar româncele care făceau chestia asta… Răutatea intermediarelor românce m-a şocat.»
George Schwartz s-a retras acum la Constanţa. A stat în Italia din 2004 până în 2013, cu soţia sa. «Mie mi-a plăcut în Italia. Aveam casă, eram cu soţia, o duceam bine. Am rămas prieten cu toţi patronii cu care am lucrat pentru că am fost foarte serios. Acum vin în vizită la mine în România, mă mai duc şi eu câte o săptămână în Italia. Dar am trecut de 60 de ani, am nepoţi şi vreau să fiu aproape de ei. Nu mai vreau să stau departe de casă.»
Sorin Cehan
