Paula Mitrache, sunteţi unica româncă invitată ca „ospite d’onore” la Festivalul de Muzică Sanremo, ediţia din 2004. Ce impresii ne puteţi împărtăşi?
«Sanremo este un festival care are o importanţă excepţională în viaţa unui artist. Chiar şi acum, când vă răspund la întrebări, sunt emoţionată; e adevărat, am fost prima româncă Oaspete de Onoare Internaţional, dar sper ca după mine să urmeze şi alţi artişti. Anul acesta avem o prezentatoare româncă!
Pentru mine Sanremo a însemnat o responsabilitate imensă pe umerii şi în sufletul meu, deoarece mi-am imaginat că fiecare mişcare o făceam cu şi pentru ţara mea, eram foarte emoţionată înainte de a intra pe scenă, aproape pierdută dar în acelaşi timp, simţeam puterea şi curajul pe care mi le dădu-se cu câteva minute mai înainte atât tatăl meu, pentru că mama murise cu o lună în urmă, cât şi familia, dar cel mai mult doamna Aurora Andronache, realizatoarea de televiziune care eu, sincer, îi datorez totul în formarea mea ca artist.
Am lucrat cu mari artişti şi profesionişti dar dânsa ocupă un loc special în sufletul meu. Aveam o rochie Enrico Coveri Sanremo este un templu al muzicii, un spaţiu mic cam cât e cinema-ul de pe Lipscani, care îţi poate dărui măreţia lumii, acest spaţiu incredibil de mic al Teatrului Ariston. Faptul că am cântat la Sanremo a fost ca un dar primit de la Dumnezeu.»
Melodia „Dragostea din tei” are o istorie? Ce stiţi despre această melodie?
«Sigur, fiecare avem o poveste, o istorie. Aşa este şi cu piesele. Piesa Dragostea din Tei a fost scrisă, sau mai bine zis înregistrată de Dan Bălan la sfârşitul anului 2003; la rugăminţile producătorului discografic Giancarlo Meo, drag prieten, de la Societatea Universo, am fost rugată să interpretez aceast cover. Mă aflam la Bari, localitate în care am trăit 24 de ani şi în care mă împart în ultimii cinci ani fiindcă acum locuiesc în Sardegna.
Am interpretat piesa şi recunosc că am avut o mândrie copilărească pentru că iniţial mi-am spus: eu care, mă rog, începusem la Scoala Populară de Artă cu profesoara Mihaela Rumceanu şi Ionel Tudor, am făcut parte din Song, având onoare să îmi scrie piese compozitori români de prestigiu precum Mihai Constantinescu, George Nasis, Ştefan Elefteriu, Gabriel Mărgărint, Nancy Brandes, Basarabescu şi mulţi alţii… atunci în sinea şi mintea mea de copil mi-am spus, cum să cânt eu cover-ul altor colegi de-ai mei, unor tineri pe care nici măcar nu-i cunosc?
Ei bine, am cântat împreunăm cu un prieten italian, care avea un accent perfect românesc, îmi aduc aminte că era o după-amiază caldă, într-un studio la Roma, am înregistrat în câteva minute, cu sufletul îndoit fiindcă mă simţeam răsfăţata marilor artişti ai României; repet, nu aveam niciun gând să cânt aceasta piesă.
După o săptămână am plecat la Bucureşti, deoarece mama era foarte bolnavă, iar după trei săptămâni am fost chemată telefonic de la Roma să mă întorc pentru a înregistra primul jingle pentru Radio DJ. Mi se cerea şi numele de scenă.
După înregistrare m-am întors în România la mama, iar în Italia explodase succesul, fără să-mi fi imaginat măcar. Totul s-a întâmplat a doua zi după ce a murit mama, care îmi spusese ca o premoniţie: vei avea un mare succes şi vei pierde o mare iubire… Nu aveam de unde şti…
Întoarsă în Italia, a trebuit să îmi reorganizez viaţa, pe de o parte fericită că se întâmpla un lucru minunat, deşi nu îmi imaginasem aşa de sus… deşi oricine îşi doreşte să ajungă până la cer şi să se întoarcă cu picioarele pe pământ!
Casa mea discografică a explicat că este firesc să cânţi un cover al oricărui artist, atâta timp cât normal sunt plătite drepturile de autor şi toate taxele. În Italia nu se putea face altfel în 2004!
Viaţa mi s-a schimbat radical, pe de o parte durerea pierderii mamei, pe de altă parte citeam cu durere ziarele româneşti; în loc să fie bucuroşi românii de un succes erau informaţi eronat că nu mai ştiau oamenii ce să creadă. Credeam în inima mea că cineva va spune că nu e nimic rău sau ilegal să cânţi un cover. Mi se pare absurd că până acum nimeni nu s-a întrebat care este adevărul şi cu câtă uşurinţă s-a împroşcat cu noroi, cu vorbe inutile; acum situaţia în România este diferită, marii artişti care ajung în topurile internaţionale sunt apreciaţi şi susţinuţi atât de oameni dar şi de mass-media.
Piesa „Dragostea din Tei” avea un imens succes în Italia, iar trupa O-zone a fost preluată de o altă casă de discuri italiană. Am pornit paralel cu acest succes şi pe tot globul s-a cântat şi se mai cântă şi astăzi în limba română. S-au câştigat foarte multe discuri de platină, diamant, aur, reuşind să aducem, atât eu, cât şi băieţii de la O-Zone, care până la urmă au bucurat pe toţi românii oriunde s-ar fi aflat. Personal nu i-am întâlnit, nu i-am cunoscut niciodată.
Existau tentative din partea unor emisiuni din Franţa, Germania, Elveţia să ne reunească pentru a face spectacol pe marginea circului mediatic, nu ştiu dacă ei cunosc, dar eu am fost informată; eu nu am acceptat să particip la astfel de evenimente, drept dovadă că vorbesc după 12 ani!»
De ce nu aţi răspuns niciodată la acuzaţia că melodia era furată? Presa din România n-a avut punctul dumneavoastră de vedere!
«Am învăţat în familie, acasă, În Drumul Taberei la Orizont unde m-am născut că rufele se spală în familie; dacă aveam ceva să ne spunem într-o bună zi ne puteam întâlni şi lămuri. Am vrut întotdeauna să păstrez pacea, liniştea şi armonia. E aberantă situaţia: când un cover are un succes mai mare decât originalul, mi se pare şi absurd să te superi că cineva te-a ajutat să devii nr. 1 în topul Billboard Hot Dance, depăşind-o pe Madonna, pe Elton John ş.a.m.d.
Când m-am întâlnit în 2004 cu Mirabela Dauer şi Angela Similea, mi-au spus: „Felicitări, ne mândrim cu tine!” Le-am spus „eu sunt la fel de mică în faţa dumneavoastră, Mari Artiste!” Nici când prinzi o stea în braţe, nu te considera mare artist în faţa acestor mari valori ale României.
Cu succesul dance „Dragostea Dintâi” (râde – n. red.) am fost pe locul 1 în lume în anul 2004, când internetul abia făcea primii paşi, Facebook-ul era un embrion, când totul depindea de mass-media şi puterea cea mai mare era un radio DJ.
Când ajungeai la radio, ca şi acum era ca şi cum ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap. România mai avea de aşteptat până în 2007 să intre în Uniunea Europeană, dar cu această piesă toată lumea a cântat şi dansat româneşte. Şi de unde? Din Republica Moldova care este bucăţică de pământ şi suflet românesc. Eu şi băieţii de la O-Zone, deşi nu ne-am văzut niciodată, am jucat o horă pe tot pământul.
Piesa a fost ilustraţie muzicală la Walt Disney, sub orchestraţia lui Gabri Ponte, a cântat-o Ryana, s-au făcut mii de cover-uri în multe alte ţări, în toate limbile pământului, în variantă lirică, în variantă trash, etc.
Toţi prietenii mei din Republica Moldova pe care i-am întâlnit la Bucureşti cu ocazia întâlnirilor organizate pentru diaspora mi-au spus că această piesă era tradiţională populară, din folclorul minunat al Moldovei. Pentru mine înseamnă că rădăcinile au această imensă energie. Mi-ar plăcea să ascult melodia originală!
La ultima întâlnire din 24 ianuarie de la Bucureşti, la care participa şi fostul preşedinte Traian Băsescu, care m-a chemat haios „pupăza din tei”, m-a întrebat, de faţă cu toţi cei prezenţi în sală: „Lămuriţi-mă, cum e corect: Dragostea din tei sau Dragostea Dintâi?” Surprinsă, am spus: „dragostea din tei”, dar mi-am dat seama că e Dragostea Dîntăi, pronunţat moldoveneşte… are mult tâlc…Când am făcut o fotografie de grup împreună cu Traian Băsescu, i-am mulţumit că m-a luminat după atâţia ani în care pe tot globul încercam să traduc dragostea… din tei… care era, de fapt, dintîi, prima iubire! Era stupid „fare l’amore sul albero del tiglio!”
Fostul preşedinte mi-a spus că avea o bunică moldoveancă şi de aceea ştia textul şi melodia autentică. I-am răspuns că dacă mama n-ar fi murit cu o lună mai devreme de lansarea piesei, aş fi ştiut şi eu la timp! Mama era de undeva de lângă Bacău. Îi mulţumesc domnului Traian Băsescu pentru lămurire!»
Crina Suceveanu
