Poliţia din Vibo Valentia l-a arestat la Limachi di Ardore (RC), pentru infracţiunile de viol asupra unui minor şi ţinere în sclavie, pe Zorilă Ciurar, cetăţean român, de 24 de ani. Bărbatul a fost controlat de poliţie în compania altor cinci conaţionali. În acea ocazie atât Ciurar cât şi o cetăţeană română, minoră, nu aveau documente de identitate asupra lor motiv pentru care au fost fotografiaţi şi amprentaţi.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că datele personale furnizate de cei doi la momentul controlului erau false. Pentru că a declarat date personale false unui ofiţer, Ciurar, cu multiple antecedente penale, a fost declarat în stare de arest şi a fost plasat în arest la domiciliu.
Minora, D.G., de 16 ani, care în urma verificărilor ulterioare a rezultat a fi dată în căutare internaţională ca persoană dispărută, asistată de un avocat şi de o echipă medicală specializată, a mărturisit investigatorilor că a fost sustrasă de la familia sa din Gherla cu o înşelătorie pusă la cale de Ciurar.
Apoi a spus că a ajuns în Italia în oraşul Reggio Calabria şi că a suferit violuri, ameninţări şi bătăi din partea aceluiaşi agresor, care ulterior a trimis-o să se prostitueze. Având în vedere gravele indicii de vinovăţie în sarcina lui Ciurar, bărbatul a fost arestat.
Minora, încredinţată unei structuri protejate, a putut deja să-şi îmbrăţişeze părinţii sosiţi imediat din România.