Unul dintre protestatarii de la Padova care are de primit bani de la cooperativa Arte Service este Gabriel Untea, 48 de ani, originar din Bacău. A terminat ASE, facultatea de finanţe – bănci iar în România avea afaceri importante. „Am făcut facultatea, mi-am pus la punct o firmă de construcţii, aveam utilaje, contracte bune. Nu am putut să concurez cu fraţii Sechelariu, era mafia prea mare. Din cauza rechinilor a trebuit să vând totul şi să plec în Italia. Toată ziua erau pe capul meu poliţia, garda de finanţe şi alţi inspectori. N-am mai rezistat…” ne-a povestit el.
Românul are de primit peste 18.000 de euro, colegii lui între 1.500 şi 13.500. După greva pe care au făcut-o la concertul lui Nek, proprietarii le-au promis că îşi vor plăti datoriile pe care le au faţă de ei.
Le-au refăcut calculele şi le-au adus, în sfârşit, fluturaşii de salariu – „busta paga”. „După ce ne-au adus situaţia la zi, am văzut că în total am de primit puţin peste 23.000. M-a plătit 4.500 de euro în luna august, deci diferenţa este peste 18.000. Ne-au spus că joia viitoare (17 decembrie, n.r.) ne vom întâlni la sediul unui sindicat şi ne vor plăti diferenţa… toată. Eu oricum nu cred, aşa ne păcălesc din luna septembrie. ” ne-a declarat Gabriel Untea.
Gabriel stă de o săptămână pe străzi, nu are unde să locuiască. „De o săptămân stau pe la pronto soccorso (urgenţe, n.r.), gară sau prin magazine. În ultimele nopţi mi s-a dat posibilitatea să dorm la birourile de la Cash City Workers, dar acolo nu se poate locui mult. Trebuie să primesc banii să pot să supravieţuiesc într-un mod demn. În situaţia asta nu sunt doar eu, ci şi alţi colegi de-ai mei.”
L-am întrebat pe Gabriel Untea ce va face după ce primeşte banii, dacă îi va primi. „Păi încerc să îmi găsesc de lucru tot în Italia. Am o promisiune în luna ianuarie, la o firmă de salubrizare. Acasă nu mă întorc, ce să fac în România? Eventual să-mi cumpăr oi şi să mă apuc de oierit…”
Românii care sunt în grevă au luat legătura cu Consulatul general de la Trieste. „Am dat telefon la consulat la Trieste şi ni s-a spus că dacă nu primim banii, să le trimit toate documentele. Ne-au spus că ne ajută în caz că nici de data asta nu se rezolvă nimic. Au fost receptivi, nu ne-au închis telefonul în nas.”
Andi Rădiu
Greva românilor de la cooperativa Arte Service, Padova: ”Vrem să fim plătiţi!”