in

Catania, morţi în explozie la fabrica de artificii, două condamnări

În 2011, Giuseppe Adornetto şi Petru Merlă au murit carbonizaţi în explozia unei fabrici de artificii din Santa Venerina, în provincia Catania.

Au fost condamnaţi la 3 ani şi 9 luni de închisoare pentru omor din culpă multiplu şi vătămare corporală agravată Giovanna Consoli şi Alfio Spina, patroana şi administratorul unic al fabricii de artificii Pirotecnica Etnea din Santa Venerina, în provincia Catania. În acea fabrică, în 10 ianuarie 2011 şi-au pierdut viaţa, în urma unei explozii, Giuseppe Adornetto, italian de 75 de ani, şi Petru Merlă, român de 39 de ani.

Astfel a decis judecătorul de la Tribunalul din Catania, Alba Sammartino, care i-a condamnat pe cei doi inculpaţi şi la plata unei despăgubiri provizorii pentru familiile victimelor, dintre care 9 s-au constituit parte civilă. Fiecare dintre ele va primi o sumă cuprinsă între 170.000 şi 20.000 de euro. Procurorul, după ce a subliniat responsabilităţile inculpaţilor pentru nerespectarea normelor de siguranţă, a cerut o condamnare la o pedeapsă mai mică, la 2 ani şi 6 luni.

Avocatul condamnaţilor va prezenta apel.

Avocaţii părţii civile se declară satisfăcuţi. „Sentinţa a recunoscut gradul de responsabilitate al inculpaţilor şi o despăgubire care pare adecvată faţă de gravitatea faptelor. Suntem mulţumiţi.”

Deflagraţia, urmată de incendiu, s-a produs la puţin timp după ora 9.30 pe 10 ianuarie 2011. Corpul lui Giuseppe Adornetto a fost găsit complet carbonizat, în timp ce corpul românului a fost făcut bucăţi de explozie şi aruncat de suflu la 30 de metri distanţă, într-un copac. În explozie a fost rănit şi Gaetano Spina, 45 de ani, fiul proprietarului firmei.

Cei trei se aflau într-o hală a fabricii de artificii, iar deflagraţia ucigaşă s-a produs în timp ce victimele pregăteau un amestec exploziv.

„Eram la muncă pe câmpul meu, la circa o sută de metri de fabrică, când am auzit o bubuitură incredibilă, părea că a izbucnit războiul, m-am apropiat însă nu am avut curaj să intru”. Astfel reconstituit cele întâmplate proprietarul unui teren din apropierea fabricii. „Am văzut o scenă terifiantă, de film de groază, mărturisesc: mi-a fost frică şi imediat m-am îndepărtat de frica altor explozii”.

Petru Merlă era de 7 ani în Sicilia şi muncea la negru la fabrica de artificii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Primarul Fassino a omagiat 1 Decembrie alături de românii din Torino

Garda de Finanţe italiană pe urmele îngrijitoarelor: ”Badante” evazioniste, impozite neplătite de milioane de euro