in

Adrian Chifu îl acuză pe vicepreşedintele Senatului român: “Ne-a creat o pagubă morală şi materială”

Azi, 12 mai, senatorul Cristian Diaconescu, vicepreşedinte al Senatului României trebuia să  efectueze o vizită la Verbania, la invitaţia consilierului local, Adrian Chifu şi a comunităţii româneşti din localitatea italiană. In cele două zile, erau deja programate întâlniri cu autorităţile locale şi la Consiliul Regional Piemonte de la Torino. Vizita a fost contramandată de Diaconescu în ultimul moment, ceea ce, în opinia lui Chifu este ruşinos şi denotă o totală lipsă de respect a clasei politice româneşti pentru românii din străinătate.

Adrian Chifu, consilier român la Verbani, este furios: „Senatorul Diaconescu a renunţat la vizita anunţată de mai bine de o lună, creând astfel o pagubă nu numai materială, ci şi una morală în sufletul românilor din regiune, care asteptau cu sufletul la gură întâlnirea cu reprezentantului statului român. Pe lânga întâlnirea cu românii, senatorul avea în program vizite la instituţiile locale din Verbania, întâlniri cu prefectul, primarul şi preşedintele consilului. Tot în program era organizată o vizită la prefectul din Novara şi preşedintele consiliului, inclusiv o întâlnire cu un număr însemnat de români din Novara. Urmau întâlniri la Torino cu preşedintele Regiunii Piemont, leghistul Roberto Cota, şi cu preşedintele Consiliului regional, Valerio Cattaneo.”

Teapă la autorităţi, ţeapă şi la comunitatea românească: „Românii  asteptau la întalnirea cu senatorul să afle părerea statului român vizavi de diaspora şi mai mult decât atât, doreau o umbră de protecţie, deoarece în 20 de ani clasa politică a abandonat românii plecaţi din ţară pentru un trai mai bun. Vestea că fostul ministru de externe nu mai onorează prezenţa a stârnit o mare dezamăgire şi pe bună dreptate s-au simţit încă o dată uitaţi departe de ţara. în oraşul Verbania trăiesc aproximativ 450 de români iar pe tot judeţul circa 1200. Mulţi dintre ei şi-au anunţat prezenţa  pentru întâlnirea cu senatorul şi din alte judeţe vecine.”

Modelul Geoană-Antonescu

In opinia lui Chifu, senatorul Diaconescu se alătură tandemului Geoană-Antonescu, printr-o atitudine negativă faţă de diaspora. E deasemenea un comportament deloc diplomatic faţă de autorităţile italiene, anulând vizita cu doar două zile înainte. „Sincer îmi pare foarte rău pentru că această întâlnire dintre senator şi românii din Verbania nu a mai avut loc. Am fi avut ocazia să purtăm discuţii despre problemele cu care se confruntă românii plecaţi la muncă în străinătate, discuţii cu reprezentantul statului român şi a coaliţiei de guvernare. Speram ca UNPR, un partid din coaliţia de guvernare şi un partid nou din eşichierul politic va acorda mai multă atenţie românilor din străinătate. La tandemul Mircea Geoană (promisiunea faimoasă cu cei 20.000 euro) Crin Antonescu (vot contra taxă), se alătură acum şi Cristian Diaconescu prin această anulare a întâlnirii. Toţi trei au dezamăgit speranţele multor români prin comportamentul politic, promisiuni sau declaraţii  la adresa diasporei. Este şi o lovitură de imagine negativă faţă de autorităţile italiene. Românilor din străinătate nu le rămâne decât o singură armă şi anume penalizarea politicienilor la urna de vot”. Reamintim că Diaconescu a fugit de la PSD la UNPR, partidul lui Gabriel Oprea, care a oferit PDL-ului lui Boc sprijin necondiţionat în Parlament. UNPR ar obţine sub 1% la următoarele alegeri, conform sondajelor.

Motive de reticenţă

Chifu explică motivele pentru care românii sunt reticenţi faţă de politica românească: „Reticenţa  faţă de clasa politică romanească este pe deplin motivată, suntem folosiţi doar în campanile electorale, atât din România cât şi din Italia, uneori din păcate suntem  „carne de tun” fără ca  statul român să intervină şi să ne protejeze. Cred că a venit momentul să-i  penalizăm pe politicienii români la urna de vot, pentru că este unica şi ultima armă a nostră. Este un război fără arme, voturile reprezintă cartuşele şi urna de vot arma. Românii din străinătate au în mână votul pe care-l ţin strâns, îl vor da doar politicienilor care merită cu adevărat, altfel îl vom ţine multă vreme în mâinile noastre muncite.

Reamintesc înca o dată că românii ridică anual PIB-ul italian cu aproximativ 1% si PIB-ul în Romania cu 10%. Suntem acuzaţi în Italia că românii conduc detaşat topurile infracţionalităţii fără să fie adevărat, deoarece la un număr estimat de 1 milion  două sute de mii de prezente în Italia, doar  trei mii sunt anchetaţi dintre care  doar o mie de români condamnaţi”

A.R.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Imigranţii gestionează 14% din restaurantele din Peninsula

Trei tractorişti români la spital