Cristina Nemerovschi este una dintre tinerele şi talentatele scriitoare din noul val. Este tânără, vie ca o flacără, scrie şi vorbeşte la fel cum trăieşte: intens, ca şi cum fiecare clipă ar fi ultima. Spune lucrurilor pe nume, fără perdea, fără perieri, fără să linguşească dar nici să buşească pe nimeni.
E prea deşteaptă pentru vârsta ei. E frumoasă, aparent gingaşă, fragilă, pare că se sperie dacă te uiţi niţel mai urât la ea…aparent.
De fapt, e un om deschis ca o carte, lipsită de prejudecăţi şi inhibiţii stupide. Iar cărţile ei sunt atât de vii, te acaparează complet cu fiecare cuvânt, cu fiecare virgulă… Eşti acolo, respiri împreună cu personajele.
Merită s-o citiţi. Mie mi-e dragă şi ca om, e cu adevărat un OM deosebit, pe gustul meu.
Cine ești tu? De unde vii și unde mergi?
«Te salut, Gina, și îi salut cu drag și pe cititorii tăi! Eu, Cristina Nemerovschi, sunt exact așa cum mă simt cei care îmi citesc cărțile: o persoană foarte, foarte deschisă, îndrăgostită de trăit și de scris, mereu în căutare, care se atașează ușor de oameni, care vrea să găsească mereu ceva deosebit, atipic, în toate lucrurile din jur. O persoană care se lasă inspirată de tot ce întâlnește în cale, și poate că ăsta e secretul pentru care scriu atât de multe cărți. Detest prejudecățile, prostia, intoleranța față de ceea ce ne sperie. Apreciez enorm oamenii care își folosesc tot timpul pe care-l au pentru a se cunoaște și a se înțelege.
Cred că venim dintr-un loc cu inocență totală și ar trebui să ne îndreptăm spre acea stare de înțelegere completă a cine suntem și a tot ce ne înconjoară… unii reușim, alții mai puțin. Important e să nu abandonăm căutarea. Să nu renunțăm la noi.»
Cum e o zi din viața ta?
«Dacă e o zi bună, cu inspirație, atunci e o zi plină de scris, de plimbări, multă muzică, poate o întâlnire cu câțiva oameni speciali. O zi din perioadele cu scris e o zi trăită în transă, în care simt că personajele cărții la care lucrez sunt la fel de reale ca persoanele în carne și oase. Vorbesc cu ele, încerc să le cunosc cât mai bine!
O zi în care nu scriu e o zi în care muncesc, fie că mă implic în activități de promovare a cărților mele (lansări, interviuri, întâlniri cu cititorii, răspuns la mesaje, planuri), fie că fac muncile obișnuite de la editură sau scriu articole pentru revistele la care colaborez.
Citesc cât pot de mult, cât mai divers, și încerc să petrec cât mai mult timp posibil cu cei dragi, în special cu soțul meu. De la o vreme, de când cititorii mei se tot înmulțesc, fiecare zi îmi aduce o întâmplare haioasă: eram într-o zi într-un supermarket și am observat că mă urmărea un tip cu un look mai ciudățel – se ascundea pe după rafturi și îmi ieșea în față, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, dar se răzgândea în ultimul moment și îmi întorcea spatele, pentru ca două rafturi mai încolo, la șampoane, să-mi sară din nou în față, foarte aproape. A fost cât pe ce să-l pocnesc, dar noroc că și-a luat inima-n dinți și mi-a spus că de fapt mă urmărea ca să-mi ceară un autograf și că-mi adoră cărțile. Altă întâmplare haioasă a fost la metrou, unde un puști de vreo 13 ani mă recunoscuse și încerca să-mi facă o poză cu telefonul, sperând să nu-l văd, că era timid. Până la urmă, ne-am făcut un selfie. Pe mine chestiile astea mă binedispun, chiar pe termen lung, ca orice alt lucru care rupe rutina.
În rest, încerc să fac permanent ceva nou, caut provocări; dacă simt că mă sperie ceva, îl confrunt până la epuizare (sau exorcizare). Cred că oamenii care trăiesc plictisitor și confortabil ajung să și scrie la fel.»
Ce cărți ai scris, ce premii ai luat?
«Tocmai mi-a apărut în urmă cu două zile a 11-a carte! Pare o cifră incredibilă, dar pentru mine nu a fost niciun efort, nicio forțare să scriu 11 cărți în numai 5 ani. Pur și simplu, s-a întâmplat. Fiecare are personalitatea ei, știu exact ce a inspirat-o pe fiecare, dacă a fost un eveniment pe care l-am depășit sau nu…
De asta mi-e și foarte greu să spun că am o preferată sau să recomand cititorilor ce să aleagă, dacă nu le pot citi pe toate. Fiecare mă reflectă într-un anumit moment din viața mea.
Am început cu „Sânge satanic”, un roman cu un titlu care i-a speriat pe mulți, oricât le-am explicat eu că este doar o metaforă. A urmat tot un roman, ambițios, scris din perspectiva a trei personaje, totul narat la persoana I, un thriller filosofic despre artă și consecințele ei – „Pervertirea”. După el, m-am reîntors la personajele din „Sânge satanic” și așa s-a născut trilogia, care cuprinde „Sânge satanic”, „Ani cu alcool și sex”, „Rezervația unicornilor”. O trilogie despre libertate, despre România de azi, despre maturizare, iubire, căutări, revolta în fața compromisurilor – totul filtrat prin treimea alcool, sex și droguri, care poate că sperie la prima vedere, dar reprezintă doar un fundal al cărților.
A venit apoi și „nymphette_dark99”, primul roman scris de la cap la coadă din perspectivă feminină, cu vocea unei adolescente de 13 ani. Criticii și cititorii l-au numit Lolita românească, sau Lolita punk. Pentru că am vrut să scriu și cărți mai puțin filosofice și intense, sau măcar una de acest fel, s-a născut romanul-pamflet „Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”, povestea unui scriitor ratat, care crede că nu trebuie să renunți niciodată la rimă, nici atunci când scrii proză, care își ține poemele pe o foaie, în geanta de plajă a mamei lui, și este foarte înverșunat pe literatura insolită a tinerilor de azi, care are succes. Am publicat și romanul „Păpușile”, o poveste despre dragoste și moarte, care adunat atât entuziasm, cât și lacrimi, de la cititori. O altă trilogie, „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, am publicat-o cu pseudonimul Anna Vary.
Premii am luat de la câteva reviste – Tiuk!, Ateneu, de la diferite site-uri de specialitate, romanul meu de debut a fost nominalizat la un premiu acordat în Franța celor mai bune romane românești. Am primit o mulțime de distincții pentru popularitate, și acestea mă bucură cel mai mult, pentru că vin din partea cititorilor mei, și se bazează pe date reale (de exemplu, cifrele de vânzări), nu pe toanele unui juriu sau al altuia.
Dar, per total, am primit premii și recunoaștere din partea tuturor categoriilor de public sau critică, nu pot să mă plâng. Ba chiar au fost și situații din cale-afară de distractive, la un premiu USR s-a ajuns și la bătaie din pricina romanelor mele – unii membrii ai juriului își doreau să acorde premiul pe merit, considerând că romanul meu era cel mai bun dintre cele înscrise în cursă, în timp ce alții vânduseră deja pielea ursului din pădure… aveau lista cu câștigători stabilită cu un an înainte să apară cărțile respective.»
La ce lucrezi acum?
«Tocmai am terminat luna asta cel de-al treilea volum din trilogia publicată cu pseudonim (Anna Vary), “Ultima vrăjitoare din Transilvania”, care a și ieșit din tipar zilele astea. Îmi păstrez doar câteva momente pentru a savura sentimentul pe care-l ai când ți se naște un nou copil, după care mă reîntorc la scris – am în lucru un roman intitulat „Vicky, nu Victoria”, care este continuarea la „nymphette_dark99”.»
Cum e să fii așa deșteaptă la vârsta ta? Cum te privesc cei din jur?
«Acum ar trebui să dau un răspuns plin de diplomație și falsă modestie, ceva în genul “deșteptăciunea este relativă, la fel ca frumusețea!”, altfel oamenii mă vor acuza de vanitate, haha, dar răspunsul sincer este că mi-aș dori să fiu, din când în când, așa, câte o zi pe an, mai săracă cu duhul. Să-mi pun mai puține întrebări. În România e bine să fii nu neapărat prost, dar foarte leneș, indolent, lasă-mă-să-te-las. Așa ești mult mai fericit!
În general, un om inteligent (și aici vorbesc la modul ipotetic) este privit în două feluri: pe de o parte cu invidie reținută și cu teamă – două sentimente care, de multe ori, îmbracă forma agresivității și a respingerii, iar de cealaltă parte cu dorința de a afla la el diferite răspunsuri, soluții. A doua este uneori mai dificilă, pentru că riști să-i dezamăgești pe cei care așteaptă de la tine să-i salvezi, să-i îndrumi.»
Ce planuri de viitor ai? Unde te vezi mâine?
«Sper să îmi placă și în viitor la fel de mult să scriu, deci să scriu și peste doi, și peste zece, și peste douăzeci de ani. Mai sper să fiu împăcată cu mine însămi și generoasă cu cei din jurul meu care merită asta.»
Câteva gânduri pentru românii din diaspora.
«Am mulți cititori și în afara granițelor României – mulți așteaptă cu nerăbdare momentul acela din an în care se întorc pentru câteva zile în țară și își achiziționează de aici cărți scrise de autori români. Mi s-a întâmplat să mă roage câțiva să ne întâlnim, chiar și pentru câteva minute, pentru a le semna cărțile, dat fiind că nu au posibilitatea să vină la lansări sau la lecturi publice, pentru că trăiesc pe alte meleaguri, și cu drag m-am întâlnit cu ei. Cred că e de apreciat că vor să fie la curent cu ce se mai întâmplă pe aici; majoritatea celor plecați au fost dezamăgiți într-un fel sau altul de România, nu au găsit aici ceea ce căutau și au fost obligați să caute în altă parte, și e demn de respect că, în ciuda acestui lucru, nu au întors complet spatele României. Le pasă în continuare de ceea ce se simte și se trăiește aici. Le mulțumesc și lor pentru că mă citesc.»
Gina Bradea
De același autor, blogul POFTA-BUNA
”Poftă bună” – blogul culinar al unei românce din Italia, succes de proporții
Mai citește și:
Viața unui fetițe cu părinții plecați. „E greu să creşti fără tată, să-l auzi numai la telefon”
