Accident dramatic duminică 5 iulie dimineața în jurul orei 8.30 la Marcaria, provincia Mantova.
Potrivit unei prime reconstituiri din partea Polstrada, un Alfa Romeo 147 condus de un tânăr român a depășit un Fiat 126, izbindu-se frontal cu un scuter Kymco 50 care venea din direcție opusă.
Impactul a fost deosebit de violent. Pe scuter circulau doi indieni. Singh Bhupinder, de 45 de ani, rezident la Curtatone, a murit pe loc. În schimb a durat circa 12 ore lupta pentru supraviețuire a lui Singh Harmanjet, de 25 de ani, rezident la Campitello, zonă din Marcaria. Tânărul, aruncat la câțiva metri distanță de locul impactului, a fost transportat cu elicopterul medical la spitalul din Brescia, însă nu a supraviețuit.
Cătălin Stan, român de 30 de ani, din Mantova, aflat la volanul mașinii Alfa Romeo 147, a scăpat nevătămat. Acesta s-a oprit la câteva sute de metri de locul accidentului, cu mașina distrusă. A rezultat pozitiv la testul de alcoolemie, cu 1,93 la mie, de trei ori limita legală. Mașina a fost sechestrată, permisul i-a fost ridicat și a fost denunțat pentru dublu omor din culpă.
Singh Bhupinder își însoțea cumnatul la lucru la un staul local, după ce l-a găzduit pe timpul nopții în locuința sa, de unde au plecat dimineața devreme. Bhupinder locuia în apropiere la Ponteventuno, cu soția și copilul. Harmanjet lucra la o crescătorie de porci din Campitello.