in

Președintele provinciei Treviso: «I-ați adus ca să corciți această rasă»

Fraze șocante din partea președintelui provinciei Treviso, Leonardo Muraro, privind imigrația. Pe timpul unei dezbateri în cadrul unei transmisiuni la o televiziune locală, Rete Veneta, Muraro a avut o discuție aprinsă pe tema imigranților cu o exponentă a Pd.

Când a încercat aceasta din urmă să explice că imigranții care sosesc pe coastele italiene trebuie primiți, fiindcă este vorba în special de refugiați care fug de războaie, Muraro a izbucnit: ”Vreți să aduceți oamenii de culoare aici ca să corciți rasa noastră, mie nu-mi convine”.

Președintele provinciei Treviso a observat că mulți dintre imigranții prezenți în Italia sunt tineri sau foarte tineri și în rândul lor ar putea exista și pericolul unor infiltrați în Isis. În continuare, Muraro a precizat la Ansa că nu intenționa să folosească termenul a ”degenera” în sens disprețuitor, ci în accepțiunea dialectului venet care înseamnă ”a amesteca”.

”În centrul discursului meu – a explicat – este faptul că, din cele spuse de câțiva din cei prezenți privind rata negativă de natalitate, am avut confirmarea unei convingeri de-ale mele: există un proiect țintit al stângii de a aduce imigranți în Italia”.

Muraro, susținut la ultimele alegeri provinciale din 2011 de lista Razza Piave, primăvara trecută a abandonat Lega Nord pentru a participa la regionale în Veneto cu Flavio Tosi.

Italia, tot mai bătrână. Noroc de străini!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, tot mai bătrână. Noroc de străini!

Șase artiști români din Milano expun la Pavilionul României de la EXPO 2015