Acum vom vorbi despre Adrian Iuriciuc, care provine dintr-o familie modestă de oameni muncitori şi cu poftă de viaţă. S-a născut în Bucureşti în anul 1978, dar a copilărit la ţară, de unde erau părinţii săi. A avut ocazia să cunoască ce înseamnă muncile câmpului, să crească cu animale, să aibă grijă de o grădina de legume, să poată culege fructe dintr-un copac, să alerge pe maidan cu ceilalţi copii.
Acum are 37 ani şi se gândește cu plăcere la copilăria sa. Ar reveni cu plăcere în locurile acelea. Este locul unde a primit o educaţie şi unde a fost pregătit de viaţă. Este căsătorit de 15 ani cu Tincuţa, ea e cea mai importantă persoană care îl susţine în tot ce vrea să facă în meseria sa. Nu au copii.
Cine este omul Adrian Iuriciuc?
«Omul Adrian Iuriciuc este un om ambiţios. Un om care vrea să iasă din anonimat. Este un om dedicat acestei meserii. Un om care a sacrificat multe în viaţă şi a stat doar împreună cu meseria. Munceşte mult, vrea să facă ceva bine. Este omul care îşi doreşte o carieră frumoasă. Îşi doreşte să conducă echipe de bucătari şi să-i înveţe tainele artei culinare. Să-i înveţe să gătească din plăcere şi cu plăcere. Să simtă gustul bun al gătitului.»
Cum ai devenit bucătar şi unde ai lucrat?
«Şcoala şi pregătirea profesională le-am făcut în Bucureşti. Pentru că mi-a plăcut foarte mult această meserie, am urmat o şcoală de profil. Am luat diplomă şi m-am angajat imediat ce am terminat şcoală. Prima dată când am intrat într-o bucătărie profesională, a fost şi momentul care m-a determinat să şi practic această meserie.
Asta se întâmplă acum mult timp, într-o minivacanţă, la o unitate militară de campanie. Bucătarul de acolo mă plăcea şi m-a invitat la el în atelier. Am intrat din curiozitate în bucătărie atunci şi acum întru din plăcere. Plăcerea de a oferi o emoţie a gustului, o atingere a aromei,o bucurie a papilelor gustative. Primul meu loc de muncă afost la restaurantul Casa Vernescu, unde şef executiv era maestrul Joseph Hadad. Acolo am primit primele taine în meseria de bucătar şi totodată şi poftă de a practică această meserie.
După o experienţă ce a durat cam doi ani la Casa Vernescu, au urmat şi alte restaurante: Casa Caragiale cu specific clasic franţuzesc, Balthazar cu specific fusion internaţional, Hotel Ramada cu specific international,Aquq cu specific pescăresc, Market8 cu specific fusion, Haute Pepper şi Chocolat, un bistro de succes în Bucureşti.
Acum lucrez la un restaurant bistro cu un concept nou în România. Promovarea racilor şi a puilor de baltă din fermele proprii, într-un meniu diversificat, care să cuprindă aceste două ingrediente. Restaurantul se numeşte LE OAC OAC by TAVERNA RACILOR. Avem două locaţii în Bucureşti şi o locaţie în Mamaia, sezonier. Este ceva nou: avem răci proaspeţi, pe care îi aducem în fiecare dimineaţă de la baltă proprie şi pui de baltă pe care îi gătim clienţilor noştri. Pe lângă aceste delicatese mai avem şi peste de Mediterana şi fructe de mare. Preparatele sunt specific fusion, sunt îmbinate perfect cu arome şi gusturi din mai multe culturi gastronomice.»
Cum a fost experienţă Top-Chef?
«Am avut ocazia să particip la show-concursul TOP CHEF. Acolo m-am revăzut cu fostul meu şef de la Casa Vernescu Joseph Hadad. A fost o experienţă unică în viaţă mea. Acolo mi-am făcut prieteni mulţi din breaslă. A fost că un fel de test pentru mine.
După acest show de televiziune pot să spun că imaginea mea a crescut puţin şi am avut câteva cereri de prezentări culinare în ţară. Am avut un spectacol culinar la Bacău, am avut un show gastronomic caritabil la Galaţi, am avut evenimente sociale la Buzău şi Buşteni, mai multe evenimente în Bucureşti. Pentru mine, orice eveniment e o provocare, şi toate sunt la fel de importante.»
Cum este viaţă de bucătar, cum este să fii Chef în România, comparativ cu acelaşi post afară?
«Meseria de bucătar nu este uşoară. Îţi acoperă aproape tot timpul, mai ales atunci când conduci o bucătărie. Trebuie să fii tot timpul acolo, echipa trebuie supravegheată din toate punctele de vedere. Oamenii trebuie coordonaţi, marfă trebuie controlată în permanentă, se fac stocuri, liste de necesar, furnizori.
Apoi ai mese organizate, meniuri de prezentare, propuneri zilnice, meniuri de business classe. Trebuie să ţii sub control, tot departamentul, să poţi fi profitabil. Asta e viaţă de chef. În restaurantele din afară se lucrează pe acelaşi sistem, numai că acolo au personal mai mult. În România se lucrează cu personal redus din cauza taxelor f mari. În afară sunt altfel de condiţii. În România e greu să rezişti pe piaţă. Sunt extrem de mari taxele.
De aceea şi foarte mulţi bucătari pleacă în afară să lucreze. Acolo acumulează un bagaj de cunoştinţe despre bucătărie şi despre cum se organizează un restaurant. Eu cred că în scurt timp, se va face o schimbare în ceea ce se întâmplă în restaurantele din România.
Acest val de bucătari care sunt plecaţi afară, se va întoarce să lucreze în ţară, şi vin cu mentalităţi schimbate şi le vor implementa aici. Pe plan financiar pot să spun că e bine, dar satisfacţia meseriei nu e banul. E atunci când vezi că oaspeţii tăi sunt mulţumiţi de ceea ce le-ai oferit să mănânce. Satisfacţia e atunci când revin la ţine cu plăcere.»
Ce părere ai despre românii ,,de afară”?
«Respect enorm oamenii care muncesc. Îi stimez pe cei care vor să facă ceva în viaţă asta, şi în acelaşi timp, nu-i înţeleg pe cei care nu muncesc, şi care aşteaptă să li se dea. Sunt foarte mulţi oameni care muncesc în afară ţării, care vor să facă ceva pentru familiile lor, să ofere o situaţie materială copiilor, un viitor mai bun, o şansă reală. Sunt şi oameni care au realizat foarte multe acolo, şi care se mândresc cu originea lor şi fac cinste ţării lor. Nu vreau să vorbesc despre cei care ne fac de ras peste hotare. Eu respect oamenii care se respectă pe ei şi ne oferă respect nouă celorlalţi.»
Gina Bradea
De același autor, blogul POFTA-BUNA
”Poftă bună” – blogul culinar al unei românce din Italia, succes de proporții
Mai citește și:
Viața unui fetițe cu părinții plecați. „E greu să creşti fără tată, să-l auzi numai la telefon”
Petronela Rotar, premiul cititorilor pentru cea mai bună carte a anului 2014: «Cred în puterea vindecătoare a scrisului»
