in

Vittoria, român găsit mort pe câmp

Cadavrul unui muncitor agricol român, Cincu Ștefan, de 59 de ani, a fost găsit pe 10 iunie pe câmpurile din Vittoria, în provincia Ragusa. Bărbatului, care lucra la o seră de pe ținutul Gerba, i s-a fi făcut rău. Pe corpul victimei nu erau semne exterioare de violență. Procuratura a dispus efectuarea autopsiei.

Unul dintre proprietarii terenului a făcut macabra descoperire. A fost identificat de fiu și de câțiva amici. Asupra sa nu avea documente ci numai celularul și agenții, răspunzând unui apel, au reușit să vorbească cu fiul care îl căuta.

A reieșit că bărbatul, în primele ore ale după-amiezii, în timp ce lucra în seră, a acuzat o stare de rău, astfel că șeful de echipă i-a permis să iasă și să se întoarcă acasă. De asemenea, a rezultat că bărbatul era un mare consumator de băuturi alcoolice.

Corpul unei românce, abandonat la morgă în Calabria. „Carmen şi-a căutat norocul unde nu există speranţă nici măcar pentru italieni”

Tragedie la Cinisello Balsamo: voia să regleze copertina de la balcon, a căzut de la etajul 5

Român de 49 de ani, ucis de troleibuz la Milano

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ne petrecem viața pe scări!

S-a săturat să-și întrețină iubita, a obligat-o să se prostitueze