in

Înotători români medaliaţi cu aur în Italia.

În oraşul Forli din Italia a avut loc în zilele se 1 şi 2 mai 2015 cea de-a 36-a ediţie a concursului de înot „MEETING INTERNAZIONALE DI NUOTO CITTA DI FORLI”. Evenimentul a reunit 450 de sportivi de la 16 echipe din Italia, Germania, Austria, Republica Cehă şi România.

România a fost reprezentată de o singură echipă aparţinând Clubului Sportiv Ciprian din Sfântu Gheorghe. La prima vedere o echipă anonimă, aflată la prima competiţie în Italia. Acest lucru nu i-a împiedicat pe covăsneni să-şi arate valoarea. Sportivii antrenaţi de Ciprian Grosu au obţinut la această competiţie cinci medalii din care trei de aur, una de argint şi una de bronz.


Competiţia s-a desfăşurat pe categorii: copii, cadeşi, juniori şi seniori. Sportivii covăsneni care au obţinut medalii sunt:

Locul I: Cozma Roberta Alexandra, 50m spate, categoria copii;
Locul I: Becze Zétény Benedek, 50m spate, categoria copii;
Locul II: Artene Maria Raluca, 50m spate, categoria cadeţi;
Locul I: Tompa György Kadosa, 100m bras, categoria juniori;
Locul III: Artene Maria Raluca, 50m craul, categoria cadeţi;


 

Conform punctajului obţinut pe echipele din străinătate, România a ocupat locul 3 în clasament.

Antrenorul Ciprian Grosu ne-a declarat: „Comportamentul sportivilor a fost exemplar, sunt foarte mulţumit de rezultate, toţi sportivii au înregistrat progrese individuale şi au contribuit la obţinerea locului 3 pe echipele straine participante.

Ne-am bucurat de ospitalitatea şi bunăvoinţa organizatorilor. Cunoscând din presă care este atitudinea italienilor faţă de români, am crezut ca nu vom fi trataţi prea bine.

Îmi pare rău însă că noi nu putem accepta propunerea organizatorilor italieni de a încheia un contract de parteneriat prin care să ne angajăm ca şi clubul nostru să-i găzduiasca, să le ofere schimb de experienţă. Nu numai lipsa banilor ar fi cauza, dar şi lipsa condiţiilor tehnice. Nu suntem susţinuţi de primărie, de comunitate în general. Componenţa lotului este mixtă, români şi unguri. Pe mine mă interesează să descopăr sportivi care să facă performanţă. Ei sunt adevaraţii ambasadori ai României.”

Sportivii covăsneni s-au deplasat în Italia pe banii lor. Mai mult decât atât costurile pregătirii lor sunt suportate tot de către părinti. Primăria Sfântu Gheorghe nu permite sportivilor de performanţă nici măcar intrarea gratuită la bazinul de înot.

Larisa Axinia


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Accident grav la Roma, un BMW cu număr de Bacău S-A RUPT ÎN DOUĂ după impact

Românca executată cu trei gloanțe de fostul iubit italian a fost înmormântată