in

Ce vot propune PNL pentru diaspora. Ponta: „De acord”

PNL a finalizat proiectul de lege pentru votul prin corespondență şi l-a aprobat în şedinţa din 16 martie a BPN. Acest proiect ar urma să se aplice pentru alegerile prezidenţiale, alegerile parlamentare, alegerile pentru Parlamentul European şi refendumului național. Alina Gorghiu, copreşedinta PNL, nu a dat multe detalii, anunţând doar că proiectul prevede dublarea numărului de parlamentari de diaspora.

DC News a intrat în posesia proiectului şi a intrat în mai multe detalii cu privire la votul prin corespondenţă.

Astfel, românii din diaspora își pot exercita „dreptul de vot prin expedierea documentelor ce cuprind opţiunea de vot prin intermediul serviciilor poştale către Biroul Electoral al circumscripției electorale pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate”.

„Pot exercita votul prin corespondenţă, cetăţenii români cu drept de vot în condițiile legislației române care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv”, prevede proiectul.

Românii din diaspora au opţiunea să îşi exprime votul prin corespondenţă sau să se prezente în ziua scrutinului la oricare secţie de votare din străinătate. Din punct de vedere tehnic, pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul trebuie să se înregistreze.

Opţiunea de a îşi exprima votul prin corespondenţă se poate manifesta după anunţarea datei de organizare a scrutinului, dar nu mai târziu de 45 de zile înainte de data organizării scrutinului electoral în cazul alegerilor prezidenţiale, alegerilor parlamentare și a alegerilor pentru Parlamentul European, respectiv 20 de zile în cazul referendumului național.

În cazul în care cetăţeanul român şi-a exprimat opţiunea de a vota prin corespondenţă însă dorește să renunțe la exercitarea dreptului de vot prin această opțiune, acesta poate vota la oricare secție de votare din străinătate numai cu condiția predării întregii corespondențe primite către președintele secției de votare la care își exercită dreptul de vot.

Ponta: „De acord”

Premierul Victor Ponta a spus că propunerea liberalilor privind votul prin corespondență ca fiind una corectă și de bun simț, dar că trebuie văzut mai întâi dacă românii din străinătate sunt dispuşi să se înregistreze.

„Suntem pentru orice fel de metodă prin care toţi cetăţenii României să poată vota, iar propunerea, aşa cum a fost anunţată în presă, a PNL, ca cetăţenii din diaspora să se înregistreze pe liste electorale, e o propunere corectă și de bun simţ, dacă o țin așa. Trebuie însă să ducem împreună o muncă de a explica ce înseamnă asta, pentru că e posibil ca mulţi cetăţeni să nu îşi dorească să se înscrie. Propunerea e bine că o anunță PNL, pentru că PNL îşi aduce aminte o dată la cinci ani de oamenii din diaspora, în rest nu-i interesează de asta, dar e bine că au anunţat-o ei, că se confirmă exact ce ziceam şi noi.

Că nu ai cum să ai niciun fel vot electronic prin corespondență sau n-ai cum să ai secții suficiente decât dacă cei de acolo se înregistrează pe liste electorale. (…) Hai să vedem mai întâi dacă această propunere este acceptată de reprezentanții Diasporei, după care din parte alor trebuie să vină propunerea cum este mai ine, vot prin corespondență sau vot electronic”, a afirmat premierul Ponta.

Hai să vedem dacă e acceptată, dar deocamdată PNL nu a propus spre dezbatere în diaspora niciun fel de proiect de lege.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Deputatul Ovidiu Raețchi, numit purtător de cuvânt al PNL Diaspora. ”Lucrăm pentru câteva milioane de români, dintre cei mai educaţi şi implicaţi politic”

Jurnalist din Spania: „Discriminare la Păulești. Românii își cer drepturile în Europa, dar nu le respectă la ei acasă”