Am primit la redacţie un drept la replică din partea funcţionarilor consulari de la secţia consulară a Ambasadei României de la Roma. Într-un limbaj destul de rigid şi robotic, semnatarii afirmă că Tiberiu Trifan nu este nicidecum un „dictator”, aşa cum a fost prezentat de Gazeta Românească. La secţia consulară, se spune în scrisoare, atmosfera de muncă este una ideală!
«Dictatorul» Trifan de la consulatul din Roma. „Locul lui este în Coreea de Nord”
Consulul Trifan răspunde acuzațiilor: ”Simple exagerări subiective, contrazise de realitatea obiectivă”
«Ca urmare a articolelor apărute în Gazeta Românească în cursul zilelor de 16 martie „Dictatorul Trifan…”, respectiv 17 martie „Să deschidem consulatul ca pe o cutie de ton”, dorim să vă transmitem următorul punct de vedere al colectivului de funcţionari consulari din taxe de urgenţă al Secţiei Consulare, pe care vă adresăm rugămintea de a-l prezenta în publicaţia dumneavoastră cu titlu de drept la replică.
Considerăm că informaţiile relatate în cele două articole, chiar dacă nu pot fi imputate redacţiei, sunt menite să creeze o imagine negativă atât conducerii, cât şi instituţiei şi sunt nocive în condiţiile în care la momentul actual se depun toate eforturile necesare pentru eficientizarea fluxului de lucru cu publicul şi oferirea de servicii consulare de calitate.
Ţinem să precizăm că punctul de vedere expus de dumneavoastră în precedentele articole este unul individual, aparţinând unui fost coleg şi care şi nu este împărtăşit de colectivul nostru, care de altfel este lezat de anumite aspecte prezentate de cel în cauză în mod denaturat.
Este opinia noastră colectivă că prezentul mediu de lucru este unul civilizat, în care relaţiile inter-umane sunt bazate pe respect şi profesionalism, în care fiecare membru al actualei echipe este încurajat să participe la identificarea unor soluţii eficiente şi rezolvarea cu succes a cazurilor întâlnite.
Nu apreciem că ne regăsim într-o situaţie în care şefii noştri, de orice nivel ierarhic, au o atitudine superioară sau autoritară faţă de noi, echipa, dimpotrivă oricare dintre noi a găsit în permanenţă deschidere, sprijin pentru rezolvarea unor probleme personale şi viziunea necesară pentru soluţionarea în interesul publicului nostru a oricăror probleme apărute.
Credem că niciunul din noi nu ar putea nega că a găsit deschiderea necesară pentru prezentarea de noi idei şi că a fast apreciat de fiecare dată conform meritelor proprii.
Cu toţii suntem de acord că a fi un lider implică a lucra cu oameni şi pentru oameni, a avea capacitatea de a munci eu dedicaţie pentru atingerea obiectivelor stabilite, fără a pierde din vedere nevoile echipei pe care o coordonezi şi crearea unui cadru propice dezvoltării personale şi profesionale, precum şi a muncii în echipă. Considerăm că am identificat în persoana coordonatorului nostru, calităţile mai sus-amintite şi că descrierea făcută în cuprinsul articolului dumneavoastră nu are nicio legătură eu adevărul, acela că dl. TRIFAN a câştigat pe drept şi nu prin frică aşa cum este specific unui dictator, respectul şi aprecierea noastră prin modul specific de a aborda şi soluţiona problematica consulară şi care pun în evidenţă un om care îşi respectă principiile ce îl definesc şi care ia în considerare opiniile membrilor echipei sale.
În activitatea consulară nu există tensiuni, divergenţe sau diferenţe de nivei ierarhic iar drepturile cuvenite în urma convenţiilor civile sunt respectate şi acordate în conformitate cu normele legale în vigoare, motiv pentru care nu există nemulţumiri de acest sens la nivelul niciunui funcţionar care prestează activitate în momentul de faţă.
În concluzie, cooperarea, şi nu impunerea unilaterală a ideilor, precum şi asigurarea unui mediu de lucru ce nu este caracterizat de presiuni şi frică reprezintă, credem, principalele argumente ale noului management al Secţiei Consulare.
Ne exprimăm speranţa că demersul nostru a fost înţeles şi că seria articolelor care invocă asa-zilele nemulţumiri în interiorul colectivului nostru vor înceta, întrucât situaţia descrisă de dumneavoastră nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în mijlocul nostru, având cel mult, rolul de a arunca o lumină nefavorabilă asupra muncii depuse de acest colectiv.»
Semnează, cu iniţiale și semnătură, 10 persoane