Andrei Vlăduţ Balint, care ar fi trebuit să împlinească 19 ani în 9 aprilie, a fost găsit mort în lacul Fondi în după-amiaza zilei de duminică, 15 martie, la încheierea căutărilor din seara şi noaptea de sâmbătă. Băiatul, de 6 ani rezident la Velletri, a căzut dintr-o barcă. El se afla în compania unui numeros grup de amici, dintre care mulţi rezidenţi în Velletri, cu intenţia de a organiza o excursie nocturnă pe malurile lacului.
Grupul a organizat un camping pe porţiunea cuprinsă între Monte San Biagio şi Terracina. În apropierea punctului ales era o barcă din fibră de sticlă şi 4 băieţi şi 2 fete, printre care şi Andrei, au decis să facă o plimbare, în timp ce ceilalţi au rămas la mal. Decizia s-a dovedit imprudentă, având în vedere că barca a început să se umple de apă şi apoi s-a răsturnat. Încă trebuie să se stabilească cauzele accidentului însă este probabil ca barca să nu fi făcut faţă greutăţii celor 6 persoane. În acel moment, disperaţi, tinerii din barcă au încercat să ajungă, pe întuneric, la mal. Au reuşit toţi, mai puţin Andrei.
TInerii au dat alarma în jurul orei 21.30 şi apoi au început căutările. S-au mobilizat Pompierii din Terracina, grupul de scafandri şi un elicopter al Pompierilor. Căutpările s-au încheiat abia duminică după-amiaza, când datorită unui sonar a fost posibil să se găsească corpul lui Andrei. Rudele şi prietenii săi au fost răvăşiţi de aflarea veştii.
Iniţial, tinerii care erau cu el, poate fiind speriaţi, au declarat carabinierilor din Fondi că Andrei a urcat de unul singur în barcă, dar la final, după o serie de întrebări, au povestit adevărul.
Rovigo, s-a răsturnat cu barca şi s-a înecat într-un lac artificial de pescuit
Copil român de trei ani, SMULS de un val de lângă bunica sa, TRAGEDIE pe o plajă din Reggio Calabria
Tânăr român de 23 de ani din Lodi, înghiţit de râul Adda
Padova, s-a aruncat într-un lac noaptea pentru a prinde peşte: mort la 23 de ani
S-a aruncat în lac după grătar, înecat în lacul Castelgandolfo